Donald Trump a anunțat demisia secretarului american pentru Securitate Internă

×
Publicitate

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat duminică plecarea secretarului pentru Securitate Internă, Kirstjen Nielse.

Înfuriată de valul mare de migranţi care ajung neîncetat la graniţa de sud, administrația Trump a iniţiat o reformare a departamentului responsabil cu stăpânirea acestui fenomen.

În vârstă de 46 de ani, Kirstjen Nielsen deținea postul din decembrie 2017. Departamentul său este responsabil pentru aplicarea unora dintre cele mai controversate politici ale lui Trump, care încearcă să reducă numărul de mexicani și cetățeni din America centrală ce intră ilegal în Statele Unite.

Supusă în mod repetat unor audieri dificile de către democrații din Congres, Nielsen a supervizat proiectele preşedintelui, cum ar fi construcţia unui zid la granița cu Mexicul și separarea copiilor migranți de familiile lor.

Jurnaliştii americani relatează că plecarea lui Nielson nu a fost voluntară.

Potrivit unei surse apropiate de Kirstjen Nielsen, ea nu a demisonat de bună voie. Nu se aştepta la asta când s-a dus duminică la întâlnirea cu preşedintele. Era totuşi pregătită şi pentru o astfel de întorsătură, nu a implorat şi nu a luptat ca să-şi păstreze slujba.

Potrivit aceleiaşi surse, în ultimele luni, asupra lui Kirstjen Nielsen s-a revărsata toată furia preşedintelui faţă de ceea ce el numeşte un sistem al imigraţiei plin de lacune.

Sute de muncitori ilegali, arestați

Zilele trecute, autorităţile americane au arestat dintr-un foc aproape 300 de muncitori ilegali, în majoritate femei, care lucrau pentru o companie de tehnologie din Texas.

Chiar temutul Serviciu pentru imigraţie şi protecţie a frontierei spune că a fost cel mai amplu raid din ultimul deceniu. Toţi cei găsiţi fără documente adecvate au fost transferaţi într-un centru de detenţie în vederea expulzării.

Pe de altă parte, administraţia Trump a cerut recent un răgaz de până la 2 ani pentru găsirea a zeci de mii de copii, care au fost separaţi de părinţii lor la graniţă, înainte ca un judecător să pună capăt acestei practici, anul trecut.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62031097
Avertismentul Theresei May privind un nou impas în dosarul Brexit: "O nouă abordare"

Premierul britanic Theresa May a apreciat, într-un video publicat duminică, că ajungerea la un acord între guvernul său şi opoziţia laburistă în dosarul Brexit presupune ''compromisuri de ambele părţi'', relatează AFP.

62035701
Scene tulburătoare cu migranți în Grecia. „Nu avem acces la doctori, la spitale, la nimic”

Scene tulburătoare au avut loc în nordul Greciei, unde în jur de 2 mii de migranți încă speră că vor putea trece în Macedonia de Nord, pentru a-și continua drumul spre vestul Europei. 

62035687
Venezuelenii au ajuns să păzească mormintele rudelor. Hoții fură inclusiv oasele. VIDEO

Situația deja dramatică din Venezuela se agravează tot mai mult cu fiecare zi ce trece.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

Dna inquam photos george calin
Surse: Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov. Anchetatorii investighează suspiciuni de luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obţinerea permisului auto.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.