Doi geniști au murit în timp ce dezamorsau obuze din Al Doilea Război Mondial

62027199

Doi genişti polonezi au fost ucişi şi alţi patru răniţi marţi în explozia unor elemente de muniţie pe care trebuiau să le dezamorseze şi să le ridice de la faţa locului, a anunţat ministrul apărării, Mariusz Blaszczak, pe contul său de Twitter.

Aceste muniţii datează din cel de Al Doilea Război Mondial, potrivit presei locale, citată de Agerpres.

Potrivit autorităţilor civile şi militare poloneze, explozia a avut loc într-un complex forestier în apropiere de Kuznia Raciborska, din regiunea sudică Silezia. Doi dintre cei patru răniţi, în stare gravă, au fost transportaţi cu elicopterul la spitale din regiune.

Militarii făceau parte din Batalionul 6 de paraşutişti cu sediul la Gliwice, în regiunea Silezia. Potrivit poliţiei, aceştia au fost trimişi să dezamorseze obuze vechi de artilerie descoperite în urmă cu câteva zile de civili în zonă.

La 74 de ani de la încheierea conflictului, descoperirile unor obuze neexplodate care datează din cel de Al Doilea Război Mondial sunt încă frecvente în Polonia, teatrul unor lupte în 1939 şi în 1944-45. În pădurea Kuznia Raciborska s-ar afla un număr mare de obuze rămase neexplodate.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62083043
Donald Trump, despre situația din Siria. „Nu i-am abandonat pe kurzii sirieni”
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi că SUA nu i-au „abandonat pe kurzi”, la două zile după ce a anunţat retragerea trupelor americane din sectoare aflate în nordul Siriei, în apropierea frontierei cu Turcia.
62083301
Aterizare de urgență la Dakar, după ce motorul unui avion a luat foc. Starea pasagerilor
Un avion al companiei Ethiopian Airlines a efectuat marţi dimineaţă o aterizare de urgenţă la Dakar din cauza unui incendiu la un motor.
62083289
A murit ultimul exemplar de elefant african de la Grădina Zoologică din Giza
Naima, ultimul exemplar de elefant african de la Grădina Zoologică din Giza, în apropiere de Cairo, a murit în urma unei boli, a declarat marţi un responsabil al grădinii zoologice, relatează AFP.