Doi bărbați, împușcați în cap în timp ce luau masa cu familia. „A fost ca într-un film”

62105185
iStock

Poliţia greacă a deschisă luni o anchetă după moartea a doi bărbaţi duminică seara la Atena, victime - potrivit media sârbe - ale unor reglări de conturi între bande mafiote din Muntenegru.

Cei doi bărbaţi, a căror naţionalitate şi identitate nu au fost date publicităţii oficial, au fost ucişi prin împuşcare într-o tavernă din Atena, unde luau masa cu soţiile şi copiii lor. Una dintre femei a fost rănită la un picior, dar nu foarte grav, conform media elene.

„Au fost ucişi cu un glonţ în cap”, a relatat un martor pentru Open TV. 'Am văzut mâini întinse, ţinând două arme, şi au început rafalele. Ne-am băgat imediat sub masă', a spus un alt martor pentru Star TV, adăugând: 'Aveam impresia că gloanțele nu se vor opri. Am crezut că nimeni nu va supravieţui. A fost ca într-un film'.

Poliţia a ridicat 20 de cartuşe de la locul crimei, unde patru atacatori au dat buzna în faţa mesei victimelor şi au deschis focul asupra lor, după care au fugit, relatează Agerpres.

Cele două victime erau căutate de către autorităţile muntenegrene, care le-au catalogat drept 'periculoase şi violente', a indicat o sursă din cadrul poliţiei elene.

„Unul era căutat pentru deţinere de arme cu foc şi explozibili, precum şi pentru tentativă de omor. Celălalt pentru apartenenţă la o organizaţie criminală”, potrivit sursei citate.

Conform portalului sârb Blic Online, cei doi erau membri ai clanului Skaljarci, cu sediul la Kotor, pe coasta adriatică, care duce un război fără milă împotriva clanului rival vecin Kavcani după dispariţia a 200 de kg de cocaină în 2014 la Valencia, în Spania.

Reglările de conturi între cele două bande rivale au început de fapt în 2015 şi au făcut 40 de morţi în Muntenegru, Serbia şi Austria, potrivit Blic Online.

Media elene scriu că cei doi bărbaţi ucişi se ascundeau în Grecia sub identităţi false.

Muntenegru, care şi-a declarat independenţa sa faţă de Serbia în 2006, încearcă să combată crima organizată.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62105179
Australia, lovită de furtuni de praf și grindină uriașă după incendiile devastatoare. VIDEO
Furtuni de praf şi averse cu grindină s-au abătut duminică seara şi luni asupra mai multor regiuni din estul Australiei, reprezentând noi provocări pentru zonele deja afectate de criza incendiilor forestiere care încă nu s-a încheiat.
62105118
O româncă a decedat în Spania, din cauza furtunii Gloria
Două persoane, printre care şi o femeie de naţionalitate română, au decedat în Spania în urma trecerii furtunii Gloria, care a lovit în special regiunile din estul ţării, au informat luni surse din cadrul administraţiei locale, informează AFP.
62086851
Un bărbat din Bangladesh, dispărut de 48 de ani, regăsit cu ajutorul unui clip video devenit viral
Un septuagenar din Bangladesh, căutat de familia lui de aproape o jumătate de secol, a fost regăsit de rudele sale graţie unei înregistrări video, devenită virală pe Facebook, în care bărbatul solicita ajutor pentru un tratament medical.