Decizia luată de Regina Marii Britanii din cauza pandemiei de coronavirus

62114106

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a anulat petreceri în grădina de la Palatul Buckingham din Londra şi va părăsi domeniul joi, când se va instala la Castelul Windsor.

Este o măsură "sensibilă de precauţie" în contextul pandemiei de coronavirus, a anunţat familia regală marţi, scrie DPA.

Mai multe întâlniri în această săptămână la Palatul Buckingham, inclusiv o audienţă cu premierul Boris Johnson, vor continua aşa cum au fost planificate.

"Majestatea Sa se va muta, joi, la Castelul Windsor pentru perioada de Paşte, cu o săptămână mai devreme decât era planificat", a precizat Palatul. "Este posibil ca regina să rămână acolo şi după Paşte", potrivit News.ro.

Planurile suveranei în vârstă de 93 de ani au fost modificate "ca o simplă măsură de precauţie din cauza circumstanţelor actuale".

Alte evenimente la care urmau să participe un număr mare de persoane în lunile următoare au fost anulate sau reprogramate, inclusiv cinci petreceri în grădină, în mai, la Palatul Buckingham.

Anunţuri viitoare vor fi făcute "în acord cu guvernul" la ceremonia anuală Trooping the Colour, care are loc în iunie şi care marchează ziua de naştere oficială a reginei; cea de-a 75-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa; o vizită de stat planificată de împăratul Japoniei.

Palatul a anunţat vineri că regina a amânat vizitele planificate de săptămâna aceasta în nord-vestul Angliei şi în nordul Londrei.

Fiul reginei şi moştenitorul ei, Prinţul Charles în vârstă de 71 de ani, a amânat de asemenea vizitele planificate în această primăvară în Bosnia şi Herţegovina, Cipru şi Iordania.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62111979
OMS: Țările din Europa, epicentrul pandemiei, ar trebui să ia măsuri mai ”curajoase”

Țările din Europa ar trebui să ia măsurile cele mai "curajoase" posibil pentru a încerca să oprească sau să încetinească epidemia maladiei Covid-19 provocată de noul coronavirus, a declarat marţi responsabilul OMS pentru Europa, citat de Reuters și AFP.

62115686
Britanicii aflați în vacanță în Spania ignoră coronavirusul: „Este doar o gripă, trecem peste”

Un grup de turiști britanici aflați în orașul turistic spaniol Benidorm au fost filmați ignorând forțele de ordine care îi îndemnau să se izoleze pe fondul crizei coronavirusului din Spania.

61997837
Rivalitatea SUA-China continuă pe fondul răspândirii epidemiei de coronavirus

Apar noi tensiuni între SUA și China pe fondul răspândirii epidemiei de coronavirus. Președintele american, Donald Trump, a înfuriat Beijingul referindu-se la agentul patogen drept „virusul chinezesc”.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Atacatorul, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.