Danemarca renunță la vaccinul produs de AstraZeneca. Este prima țară din Europa care ia această decizie

×
Publicitate

Pauza în administrarea vaccinului Johnson and Johnson a fost prelungită cu cel puţin o săptămână în Statele Unite.

După șase cazuri de tromboze, autoritățile sanitare americane au suspendat administrarea acestui ser. Imunizarea cu Johnson and Johnson a fost oprită și în Africa de Sud și, deocamdată, nu a început pe teritoriul Uniunii Europene.

Johnson and Johnson ar fi trebuit să trimită Uniunii Europene 55 milioane de doze, dar compania americană a transmis că va „întârzia livrarea" până la clarificarea situației. Specialiștii spun că o eventuală suspendare a acestui ser va amâna cu două luni, cel puțin, eforturile ce vizează imunizarea cetățenilor.

În acest context, oficialii europeni au anunțat că vor fi achiziționate mai multe vaccinuri de la Pfizer decât era stabilit inițial.

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene: „Avem acum peste 27 de milioane de europeni vaccinați complet. Am ajuns la un acord cu BioNTech-Pfizer pentru a accelera încă o dată livrarea vaccinurilor. 50 de milioane de doze suplimentare de vaccinuri BioNTech Pfizer vor fi livrate în al doilea trimestru, începând cu luna aprilie."

Șefa Comisiei Europene a mai declarat că negociază cu Pfizer o comandă de 1,8 miliarde de doze suplimentare de vaccin din „a doua generaţie". Livrarea ar urma să înceapă abia în 2022.

În ceea ce privește situația din Romînia, cele 60.000 de doze de vaccin anti-COVID de la Johnson and Johnson, care au ajuns miercuri, rămân în depozitul Institutului Cantacuzino din Capitală până când Agenția Europeană a Medicamentului va decide dacă serul este sigur sau nu.

Între timp, Danemarca renunță la vaccinul produs de AstraZeneca. Devine astfel prima țară din Europa care ia o asemenea decizie. Cei care au primit o doză din acest ser vor fi nevoiți să aleagă un alt vaccin pentru rapel. Anunțul a fost făcut de directoarea Agenției Naționale de Sănătate, care a leșinat în timpul conferinței de presă.

În schimb, ministrul ceh de Interne a anunţat că ţara sa este dispusă să cumpere dozele de ser care vor rămâne nefolosite.

Pe de altă parte, oamenii de știință din Marea Britanie au început un studiu în urma căruia vor să afle dacă o persoană poate fi vaccinată cu două seruri anti-Covid diferite și dacă acest lucru le oferă mai multă protecție împotriva bolii.

Cyril Vanier, CNN: „Pentru moment, Centrul American pentru Controlul Bolilor spune că oamenii ar trebui să se vaccineze cu același tip de ser. În schimb, coordonatorul șef al acestui studiu clinic, realizat de Oxford, a declarat la BBC Radio Four că, în urma testelor efectuate pe șoareci, există indicii potrivit cărora combinațiile de vaccinuri ar putea asigura un sistem imunitar mai bun."

Concluziile acestui experiment urmează să fie prezentate la vară.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62184858
Incendiu uriaș în Spania. Patru depozite ale unei firme de curierat au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu uriaş a izbucnit în Spania. Patru depozite ale unei companii de curierat au fost cuprinse de flăcări şi 15 autospeciale cu apă şi spumă au intervenit la faţa locului.

62176113
Moderna speră ca o a treia doză, suplimentară, pentru vaccinul său împotriva Covid-19 să fie disponibilă în toamnă

Moderna speră ca o a treia doză, suplimentară, pentru vaccinul său împotriva Covid-19 să fie disponibilă în toamnă, a declarat miercuri directorul general al companiei farmaceutice americane, Stephane Bancel, transmite CNBC.

62184854
Un cuplu din Australia a găsit un șarpe veninos într-o pungă cu salată luată de la supermarket

Surpriză de proporții pentru Alexander White și partenera sa, Amelie Neate. Cei doi au mers la cumpărături, luni, într-un supermarket din Sydney, Australia, și au găsit un pui de șarpe veninios, rar, într-o pungă cu salată.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.