Cum reușesc protestatarii chinezi să păcălească aparatul de cenzură al autorităților, cel mai sofisticat din lume

62307254
Profimedia

Aparatul de cenzură al Chinei - cel mai sofisticat de acest fel din lume - a "vânat" şi a şters nenumărate postări de pe reţelele sociale care arătau scene din timpul protestelor şi furia chinezilor împotriva guvernului.

 

Cu toate acestea, noi filmuleţe cu marşuri, mitinguri şi alte semne de disidenţă au continuat să apară pe aplicaţia WeChat şi pe aplicaţia de partajare de videoclipuri Douyin, scrie The New York Times, potrivi News.

Într-unul din aceste videoclipuri, un bărbat cântă sarcastic un cântec patriotic. În altul, protestatarii ţin în mână bucăţi de hârtie albă şi scandează la unison. Într-un al treilea clip, persoane în doliu aprind lumânări la un priveghi pentru cei care au murit într-un incendiu şi nu au putut fi salvaţi la timp pentru că se aflau în izolare.

Imagini din oraşul Guangzhou, din sudul Chinei, arată muncitori şi localnici care se opun lockdown-ului şi aruncă cu sticle în poliţişti.

Protestatarii postează clipuri răsturnate și folosesc filtre pentru a ocoli cenzura

Experţii spun că volumul mare de clipuri video arată furia profundă din China şi, cel mai probabil, a copleşit software-ul automat şi armatele de cenzori care au sarcina de a supraveghea internetul. Dincolo de cantitatea uriaşă de material care trebuie cenzurat, utilizatorii reţelelor sociale au găsit o serie de trucuri pentru a păcăli cenzura.

Utilizatorii chinezi de reţele sociale postează videoclipuri răsturnate, folosesc filtre pe acestea sau înregistrează videoclipuri ale videoclipurilor - tactici creative care împiedică algoritmii concepuţi de regim să semnalizeze conţinutul neconform.

De asemenea, aceştia folosesc programe informatice (de pildă, VPN) pentru a ajunge la site-uri străine blocate, precum Twitter şi Instagram, care nu sunt sub controlul oficialilor chinezi.

"Este o spargere a marii tăceri", spune Xiao Qiang, cercetător în domeniul libertăţii internetului la Universitatea Berkeley din California. "Odată ce furia se revarsă în stradă, devine mult mai greu de cenzurat", a adăugat el, subliniind că sutele de demonstranţi şi curioşi care postează videoclipuri din diferite unghiuri sunt mult mai greu de filtrat de un algoritm decât un singur videoclip ce ar deveni viral.

Partidul Comunist Chinez se bazează pe arestări și cenzură

Cantitatea mare de filmări vorbeşte despre furia profundă din interiorul Chinei împotriva politicilor Covid, extrem de stricte, care au afectat sute de milioane de oameni în special în ultimul an. Dacă regimul chinez ar dori să elimine complet conţinutul "neconform" de pe reţelele sociale, ar trebui să angajeze mai mulţi oameni şi să dezvolte algoritmi mult mai inteligenţi, spun un fost cenzor şi un expert în controlul internetului, citaţi de NYT.

Partidul Comunist Chinez se bazează de mult timp pe arestări, supraveghere şi cenzură pentru a înăbuşi disidenţa şi pentru a-şi exercita controlul asupra populaţiei. Oficialii din domeniul securităţii îi identifică şi îi arestează pe cei pe care îi consideră instigatori sau lideri, monitorizează mişcările potenţialilor critici şi elimină de pe platformele publice informaţiile care i-ar putea  face şi pe alţii să iasă în stradă.

Problemele pe care le întâmpină acum sistemul de cenzură semnalează o nouă provocare pentru partid, care are de-a face cu o opoziţie mult mai deschisă decât cea de care a avut parte în ultimele decenii.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62307255
Comisia Europeană a organizat o petrecere de 387.000 de euro în metaverse. Câți oameni au participat

Comisia Europeană a organizat, marți seară, o petrecere în metaverse care a costat nu mai puțin de 387.000 de euro. Însă dezamăgirea a fost uriașă.

62307253
Val de scrisori-capcană adresat oficialilor din Spania. Un plic a ajuns chiar la Ambasada SUA de la Madrid

Un val de scrisori capcană au ajuns la diferite oficialități din Spania, ultima ajungând la Ambasada Statelor Unite de la Madrid. Nu mai puțin de șase asemenea dispozitive fuseseră depistate până joi.

62228737
Numerele de telefon a 360 de milioane de utilizatori WhatsApp, expuse pe Darknet. Compania neagă

O breşă de securitate în aplicaţia WhatsApp a expus numerele de telefon a circa 360 de milioane de utilizatori din 108 ţări, potrivit unei analize realizate de o multinaţională specializată în securitate cibernetică.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.