Cum a fost întâmpinată de Macron românca desemnată la conducerea Ministerului Sporturilor

×
Publicitate

Fosta înotătoare de origine română, Roxana Mărăcineanu, a preluat funcţia de ministru al Sporturilor, în Guvernul de la Paris.

În discursul său, le-a mulţumit părinţilor că i-au oferit şansa să trăiască liber, emigrând în Franţa în 1984. Miercuri, la ședința de Guvern săptămânală, președintele Emmanuel Macron i-a urat personal bun-venit în echipă.

La preluarea mandatului, în prima sa declaraţie în calitate de ministru, Roxana Maracineanu a mulţumit părinţilor şi a făcut o reverenţă graţioasă ţării de adopţie.

Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sporturilor: „Nu există mod mai frumos de a răsplăti Franţa pentru ceea ce mi-a dat de când am ajuns aici, în 1984, la vârsta de nouă ani, din România. Părinţii mei aveau atunci vârsta pe care o am eu azi, nu vorbeau deloc franceză şi nu cunoşteau pe nimeni aici. Le mulţumesc că ne-au permis mie şi fratelui meu să ne trăim viaţa în mod liber.”

Deşi trăieşte în Franţa din copilărie, Roxana Mărăcineanu n-a retezat niciodată legăturile afective cu ţara de origine. La competiţiile internaţionale, sportiva îşi simţea inima împărţită între Franţa şi România natală.

„Când am concurat împotriva unei românce, n-am fost capabilă s-o înving. Şi niciodată n-am fost atât de emoţionată ca atunci când, pe podium fiind, am auzit imnul românesc, deşi nu-mi era destinat mie", a spus ea despre olimpiada din 2000 de la Sidney, când a fost învinsă de Diana Mocanu.

Noul ministru francez al Sporturilor vine frecvent în vacanţă în România, pentru ca fetele ei şi băiatul să-şi cunoască rădăcinile materne.

Campioana mondială, campioană europeană, vice-campioană olimpică: în bazin, Roxana Mărăcineanu a cucerit aproape tot. Acum are şansa să-şi dea măsura în politica şi administraţie. Preşedintele Emmanuel Macron i-a salutat miercuri, la şedinţa săptămânala a Executivului, intrarea în echipa guvernamentală.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: „Îi urez bun venit doamnei ministru alături de noi la această masă.
Cunoaşteţi toate provocările acestui sector şi ale acestui frumos minister: de la pregătirea la nivel de performanţă pentru Jocurile Olimpice, până la transformările sportului francez iniţiate de acest Guvern, dificultăţile nu sunt mărunte.”

La sfârşitul carierei sportive, Roxana Mărăcineanu a studiat management şi s-a implicat energic pentru susţinerea înotului. Strădaniile ei n-au trecut neobservate, iar în iulie i se ceruse să pună la punct un plan pentru promovarea înotului în şcoli şi reducerea cazurilor de înec.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61983998
Un comisar european include România în rândul statelor care vor să „distrugă” UE

Comisarul european pentru Buget, Gunther Oettinger, a sugerat miercuri că România, Ungaria, Polonia și Italia ar dori slăbirea proiectului european, care se află „în pericol de moarte”.

61983952
Bilanțul taifunului care a lovit Japonia. Furtuna a spulberat tot ce i-a stat în cale

Taifunul Jebi, care a lovit năprasnic, vestul Japoniei a lăsat în urmă cel puțin 10 morți și peste 300 de răniți.

61983944
Atacul din Amsterdam. Jihadistul a fost împușcat în 9 secunde

Jihadistul afgan care a înjunghiat doi turiști americani în Amsterdam a fost împușcat de poliție în nouă secunde după ce și-a lansat atacul, a dezvăluit șeful poliției din capitala Olandei, relatează BBC.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.