Contraofensiva Ucrainei a început cu câștiguri modeste și cu pierderi majore. Ce au reușit să distrugă rușii

×
Publicitate

Ucraina revendică primele reușite de când a pornit ofensiva - cel puțin cinci sate cucerite, din sud. Totuși, sunt câștiguri încă destul de modeste. Și cu pierderi importante.

Potrivit unui raport CNN, forțele ucrainene ar fi pierdut, în câteva zile, cam 15% din blindatele ușoare Bradley, livrate de Statele Unite. Acțiunile de atac sunt abia la început. Dar potrivit unui responsabil britanic, este de așteptat un atac major, în următoarele zile, în Donbas, sau în altă parte din sudul Ucrainei.

Cinci sate, cel putin, au fost eliberate de forțele ucrainene. „Operațiunea a început în jurul orei 5 dimineața. Am coborât din vehiculele noastre blindate și am început asaltul. La început, inamicul a opus rezistență și a încercat să ne respingă cu artileria, dar am reușit să preluăm inițiativa”, a spus un soldat.

Fred Pleitgen: Duminică, șeful informațiilor militare din Ucraina a postat un filmuleț cu el însuși stând în tăcere pe scaunul de la biroul său. În ultimele secunde ale clipului, apare scris mesajul „ucrainenii iubesc tacerea”. Un lucru e clar însă: în acest moment, ucrainenii au inițiativa. Rușii nu mai avansează pe nicăieri, în schimb, ucrainenii au izbutit deja câteva câștiguri teritoriale, de pildă în zona Bahmutului.

Un nou schimb de prizonieri

Cu artileria bubuind în departare, soldații Kievului au arborat steagul ucrainean în satele cucerite din regiunea Donețk: „Slavă Ucrainei! Slavă eroilor noștri! Slavă națiunii! Moarte dușmanilor!”.

Sunt totuși doar câteva sate mici, iar dacă forțele ucrainene au trecut în unele locuri de prima linie de aparare, nu au ajuns încă la principala linie defensivă fortificată a rușilor.

Între timp, președintele Zelenski a anunțat un nou schimb de prizonieri. 95 de soldați ucraineni, majoritatea apărători ai Mariupolului, au ajuns acasă.

După multe luni de captivitate, când s-a văzut eliberat, un soldat a izbucnit în lacrimi și s-a așezat cu fața în iarbă, pe pământ.

Pe de altă parte, Vladimir Putin a marcat, luni, ziua națională a Rusiei printr-un apel la mândria patriotică a rușilor în ceea ce el a spus că este un "moment dificil" pentru țară.

Putin, mesaj de ziua națională a Rusiei

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Patriotismul, responsabilitatea față de soarta patriei, le-am moștenit de la strămoșii noștri, care au obținut victorii mărețe în muncă și în război. Acum suntem conștienți în mod deosebit de semnificația realizărilor lor. Pentru noi, această moștenire este sacră”.

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev a sărbătorit ziua națională a Rusiei postând pe Telegram o imagine trucată în care apare piața centrală Maidan din Kiev cu steagul rusesc fluturând și cu mesajul "Piața Independenței. În curând - Piața Rusiei".

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62356454
Un român din Italia a rămas fără ambele mâini în timp ce confecționa o bombă artizanală

Un român de 37 de ani care trăia în Italia a ajuns în stare gravă la spital după ce o bombă artizanală la care lucra i-a explodat în față și i-a retezat mâinile. Omul a fost operat, dar se zbate între viață și moarte, spun medicii.  

62356453
Ministrul de Interne al Republicii Moldova: "Rusia vrea să-şi recapete influenţa în zonă". Interesele ascunse ale Moscovei

Ministrul de Interne de la Chișinău, Ana Revenco, a declarat, luni, că Rusia vrea să îşi recapete influenţa în Republica Moldova, pentru că, datorită poziţionării sale geografice, ţara ar putea fi folosită de Moscova inclusiv în războiul din Ucraina.

62356439
Gest șocant în Italia. Un bărbat a smuls cu dinții urechea unui trecător, enervat că acesta se uita la soția sa

Un incident șocant a avut loc în Italia. Un bărbat i-a smuls urechea cu dinții, unui trecător deranjat de faptul că acesta s-ar fi uitat la soția lui.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.