Consiliul Europei: Delegaţia rusă a fost readmisă în Adunarea Parlamentară

62054360
AP

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat în noaptea de luni spre marţi un text ce face posibilă revenirea Rusiei în această instanţă, după cinci ani de criză instituţională în relaţia cu Moscova, informează AFP.

După 4 ore de dezbateri aprinse, urmate de aproape 5 ore de votare a amendamentelor, 118 parlamentari ai statelor membre ale Consiliului Europei au acceptat în cele din urmă, spre marea dezamăgire a Ucrainei, ca Rusia să poată să îşi prezinte delegaţia în cadrul APCE începând chiar de marţi.

Acest vot ar urma să permită Rusiei să participe miercuri la alegerea secretarului general al organizaţiei paneuropene de apărare a drepturilor omului.

Un număr de 62 de parlamentari au vot împotrivă, iar 10 s-au abţinut.

APCE este unul din organele Consiliului Europei ce reuneşte delegaţii ale aleşilor celor 47 de state membre. Actele adoptate de APCE nu au forţă juridică obligatorie. Adunarea emite însă recomandări sau solicită statelor explicaţii privind situaţia drepturilor omului sau a democraţiei. Din 2014, a reprezentat un cadru pentru manifestarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

Sancţionată pentru anexarea peninsulei Crimeea, delegaţia rusă la APCE s-a văzut lipsită în 2014 de dreptul de vot. Moscova a reacţionat boicotând APCE apoi, din 2017, a încetat să îşi plătească contribuţia anuală la bugetul Consiliului Europei.

Dorind să obţină garanţia că nu va mai fi sancţionată, Rusia a ameninţat că va părăsi pur şi simplu organizaţia, ceea ce ar fi reprezentat o premieră şi i-ar fi privat pe cetăţenii ruşi de posibilitatea de a face recurs pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), organul juridic al Consiliului Europei.

O situaţie extremă pe care majoritatea statelor a dorit să o evite, chiar dacă ţări precum Ucraina, susţinută de statele baltice şi Marea Britanie, consideră că redeschiderea porţilor Rusiei este comparabilă cu o primă breşă în sancţiunile pe care Occidentul le-a impus Moscovei pentru anexarea peninsulei Crimeea.

Textul adoptat permite în mod excepţional unui stat să îşi prezinte delegaţia în cursul anului şi exclude posibilitatea de a-l priva de principalele sale drepturi de vot.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62042567
Donald Trump se apără de acuzațiile de viol: "Nu este genul meu de femeie"

Acuzat de o editorialistă de modă de un viol care ar fi avut loc la New York în anii 1990, Donald Trump s-a apărat luni într-un interviu, afirmând că persoana care îi aduce aceste acuzaţii nu reprezintă genul său de femeie, transmite marţi AFP.

62057141
Nou avertisment de călătorie în Grecia din cauza amenințării incendiilor. Zonele vizate

Atenţie dacă plănuiţi să mergeţi în această perioadă în Grecia. Ministerul român de Externe îi avertizează pe cei care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că în anumite zone este risc ridicat de incendii de pădure.

62057115
Traficanți de ființe umane, anchetați. 17 arestări în România, Franța și Marea Britanie

Anchetă asupra unei rețele de traficanți de ființe umane. 17 arestări în România, Franța și Marea Britanie

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.