Consecințele infectării cu SARS-CoV-2. Recuperarea după vindecare, un drum anevoios pentru mulți pacienți

×
Publicitate

Mulţi dintre cei care au câştigat lupta cu SARS-CoV-2 se trezesc în fața unui drum anevoios - al recuperării.

Lista simptomelor care apar după COVID-19 este lungă.

Oboseală, dificultăţi în respiraţie, dureri musculare, pierderea memoriei și căderea părului sunt câteva dintre ele.

Intubat, pe un pat de spital săptămâni întregi, fără să te poţi mişca, să mănânci sau să vorbeşti normal, este un coşmar greu de suportat. Iar o astfel de experienţă lasă multe cicatrici în rândul celor depistaţi cu noul coronavirus.

Printre ei se numără şi un bărbat de 56 de ani din Spania. A fost externat în urmă cu aproape cinci luni şi merge zilnic la un centru de recuperare.

Pablo Aguilar, pacient:"M-am infectat cu COVID în aprilie. Timp de o lună am fost în terapie intensivă și, în total, în spital am stat 3 luni. Am crezut că voi începe să mă simt mai bine, dar urmările acestei boli sunt mult mai profunde decât m-am aşteptat. Obosesc, mi-e frică să ies singur pe stradă."

În aceeaşi situaţie se află mulți oameni, care incă resimt efectele bolii.

Eulalia Canela, asistent medical: "Când am început să am din nou o viaţă activă, mi-am dat seama că forţa musculară nu mai e aceeaşi. Muşchii mei au fost afectaţi, iar o parte din simptome încă există."

De profesie asistentă medicală, o femeie, tot din Spania, a fost luni în șir în prima linie în lupta cu pandemia. A ajutat zeci de pacienţi în cel mai mare spital din Barcelona, până când a devenit ea însăşi unul.

A avut nevoie de tratament timp de şase săptămâni. În vară a crezut că se simte mai bine, dar au apărut probleme noi - căderea părului, amorțeală la nivelul mâinilor și dureri musculare, iar acum nu trece o zi fără dureri de cap.

Eulalia Canela: "Poţi fi o persoană activă cel mult 3 sau 4 ore pe zi. Restul timpului ţi-l petreci pe canapea să te odihneşti, pentru că nu poţi face nicio altă activitate."

Ester Marco, medic: "Avem două grupuri mari de pacienți, pacienți care au stat mult timp la terapie intensivă, care obosesc și au dureri musculare său simţ că rămân fără respiraţie chiar și atunci când se odihnesc. Apoi avem un alt profil de pacienți, care au dificultăți la înghițire sau dificultăți de vorbire."

Potrivit acestui medic, aproximativ 20 la sută dintre pacienții cu COVID-19 care au fost în spital au nevoie şi după externare de tratament şi de recuperare.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62159366
Cum și-a redecorat locuința un american fascinat de filmul "Singur acasă"

Un american a fost atât de fascinat de filmul "Singur acasă", nelipsit de Crăciun, încât și-a redecorat propriul cămin ca să arate precum locuința lui Kevin și a familiei sale.

62159365
General de armată: Trupele australiene au ''ucis ilegal'' 39 de afgani

Cel mai înalt responsabil militar australian a admis joi că există dovezi credibile că forţele sale speciale au ''ucis în mod ilegal'' cel puţin 39 de civili afgani şi necombatanţi, relatează AFP, citat de Agerpres. 

62031247
Avioanele Boeing 737 MAX au primit aprobare pentru a zbura din nou în SUA

Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) a emis miercuri o autorizaţie pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).