De exemplu, olandezii trec granița în Belgia și Germania pentru a face plinul mai ieftin. Dacă tot ajung acolo, merg și la cumpărături.
În primele 6 luni ale anului, olandezii au cheltuit aproape 1,5 miliarde de euro pe combustibil în benzinăriile din Belgia și Germania, potrivit băncii centrale a Țărilor de Jos. Alte peste 600 de milioane de euro au fost cheltuite pe alimente în magazinele din statele vecine.
Sam Trompert, reporter: Sigur că nu toate produsele sunt mai ieftine în Germania, dar la produse precum șamponul sau băuturile răcoritoare poți economisi cu ușurință câțiva euro. Sunt exact genul de produse care pot fi cumpărate fără probleme, pentru că au termen lung de valabilitate, mai ales dacă tot ai de gând să treci granița pentru a face plinul.
Pentru cei care locuiesc în apropierea graniței, nu e o alegere prea grea.
Arto Vinkka, De Nederlandsche Bank: Îmi pot imagina că scumpirea carburanților se apropie de limita psihologică pe care oamenii o consideră rezonabilă. Iar din acest motiv, este posibil ca oamenii să treacă granița ceva mai des.
Unii olandezi pun la cale un adevărat traseu pentru a face toate cumpărăturile necesare într-un mod cât mai eficient.
Om întreprinzător: Ieri am mers în Belgia să facem plinul, ca să putem face astăzi cumpărăturile în Germania. Ne întoarcem cu mașina plină până la refuz, chiar plină.
Pe de altă parte, acasă la ei, și belgienii caută soluții alternative pentru a reduce costurile cu combustibilul. GPL-ul a revenit în atenție pe fondul prețurilor ridicate la benzină și motorină. Totuși, instalarea sistemului implică o investiție inițială și sunt prea puține stații care oferă și gaz, pe lângă combustibilul clasic.