Cine este militarul ucis după ce a strigat „Glorie Ucrainei!”. Imaginile cu execuția sa au devenit virale | VIDEO

62329586

Armata ucraineană susține că l-a identificat pe militarul a cărui execuţie apare într-o înregistrare viralizată pe internet.

 

Armata ucraineană a afirmat, marţi, că l-a identificat pe soldatul care, luat prizonier, pare să fi fost ucis de rafale de gloanţe după ce a strigat „Glorie Ucrainei!", potrivit unei înregistrări video, relatează AFP, Unian și Agerpres.

„Potrivit datelor preliminare, defunctul este militarul Timofei Mihailovici Şadura din cadrul Brigăzii a 30-a mecanizate”, care a participat la luptele din apropiere de Bahmut (est) şi era considerat ca fiind dat dispărut din 3 februarie, au indicat Forţele de infanterie ucrainene pe Telegram.

Trupul soldatului ucrainean se află pe teritoriul ocupat temporar ruşi, notează Unian.

Confirmarea finală a identităţii acestuia va fi stabilită după returnarea cadavrului şi efectuarea unor expertize.

Kievul acuză rușii că au executat brutal un prizonier de război ucrainean

Kievul a deschis o anchetă penală cu privire la ceea ce a calificat drept „împuşcare brutală şi cinică a unei persoane neînarmate” de către soldaţi ruşi, aşa cum apare într-o înregistrare video, care a devenit virală pe reţelele de socializare.

Înregistrarea video de 12 secunde a stârnit un val de indignare publică în Ucraina. În filmare apare un bărbat aparent neînarmat, în uniformă ucraineană, cu însemnele steagului ucrainean pe braţ, stând într-o groapă, în picioare, şi fumând o ţigară într-o zonă împădurită.

Bărbatul exclamă „Slava Ukraini!” („Glorie Ucrainei”), după care este executat brutal. În filmare nu apar agresorii, însă se aude o voce care spune „Mori, javră!” în limba rusă.

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, i-a cerut procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, să investigheze presupusa execuţie a militarului ucrainean neînarmat de către soldaţi ruşi.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62329584
Un imigrant beat a tâlhărit și înjunghiat la întâmplare trecători pe o stradă din Milano. Sunt șase victime

Șase persoane au fost rănite, din care două grav, după ce un imigrant marocan beat a tâlhărit și înjunghiat la întâmplare trecători pe o stradă aglomerată din Milano.

 

62329583
Un cal care îi aparține lui Ramzan Kadîrov a fost furat din Cehia. Cât valorează armăsarul

Un cal care îi aparține liderului cecen Ramzan Kadîrov a fost furat dintr-o herghelie din Krabcice, Cehia, za anunțat, marți, site-ul jezdci.cz, citat de Radio Praga International.

62320289
Putin crede că poate profita de pe urma sancțiunilor: Dificultățile actuale sunt un pas spre o mai mare suveranizare a Rusiei

Chiar dacă Rusia este afectată de sancțiunile impuse de Occident, ca urmare a războiului pe care l-a provocat în Ucraina, președintele rus Vladimir Putin pare încrezător în viitorul țării sale.

Recomandări
Luca niculescu
Oficial. Guvernul Luca Niculescu a fost învestit cu voturile PSD, PNL și UDMR. Premierul: „Ne punem imediat pe treabă”

Gguvernul lui Luca Niculescu a primit, marți, votul de încredere al Parlamentului, după ce a reușit să adune mai mult de minimul de 233 de voturi necesare. Astfel, România are, din nou, un Executiv „plin”, după ce s-au înregistrat 280 de voturi ”pentru”.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.