Ce se întâmplă cu liderul mafiot Messina Denaro. El nu mai poate fi hrănit şi a cerut să nu fie resuscitat

62317463
Profimedia

Matteo Messina Denaro, cel mai important lider al mafiei siciliene, capturat în ianuarie, este în comă şi nu mai poate fi alimentat.

 

În vârstă de 61 de ani, el suferă de cancer la colon de mai mulţi ani şi decizia de a se trata a fost cea care a dus la arestarea sa, în urma unei vizite la o clinică din capitala siciliană, Palermo, relatează AFP, citată de News.ro.

După arestarea sa, Matteo Messina Denaro, condamnat de şase ori la închisoare pe viaţă, a fost încarcerat într-o închisoare de înaltă securitate din L'Aquila (centrul Italiei), unde şi-a continuat tratamentul, potrivit presei italiene

Starea de sănătate a lui Denaro, care a fost spitalizat la începutul lunii august, s-a deteriorat în ultimele zile şi se află în prezent în „comă ireversibilă”, potrivit presei italiene, care precizează că medicii au încetat să-l mai hrănească şi că acesta a cerut să nu fie resuscitat.

Poreclit Diabolik, după protagonistul criminal al unei celebre benzi desenate italiene, Matteo Messina Denaro a fost liderul incontestabil al Cosa Nostra în provincia Trapani, în vestul Siciliei, deşi puterea sa se extindea până la Palermo.

Era un asasin nemilos, ultimul reprezentant al vechii gărzi a Cosa Nostra. În 1992, a făcut parte dintr-un grup de justiţiari trimişi la Roma de Salvatore Riina (1930-2017), „capo dei capi” (şeful şefilor), pentru a-l asasina pe judecătorul antimafia Giovanni Falcone. Aceştia au fost în cele din urmă rechemaţi de „fiara sălbatică”, care l-a ucis pe judecător într-un atentat cu bombă la 23 mai în apropiere de Palermo.

Această decizie importantă fusese luată cu acordul altor naşi, inclusiv Messina Denaro, care în 2020 va fi condamnat în absenţă la închisoare pe viaţă pentru implicarea sa.

Matteo Messina Denaro a dispărut în vara anului 1993, devenind cea mai căutată persoană din Italia. Anii care au urmat au fost marcaţi de speculaţii intense cu privire la locul în care se afla. În cele din urmă s-a descoperit că acesta locuia în apropierea oraşului său natal Castelvetrano, în vestul Siciliei. Timp de ani de zile, anchetatorii au cercetat zona rurală siciliană în căutarea unor posibile ascunzători, punând sub ascultare membrii familiei şi prietenii, ceea ce a dus în cele din urmă la arestarea sa

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62375331
Toți locuitorii Chinei nu sunt de ajuns pentru a umple apartamentele goale din țară

Nici măcar întreaga populaţie a Chinei, de 1,4 miliarde de locuitori, nu ar fi suficientă pentru a umple toate apartamentele goale care există deja în China, a declarat sâmbătă un fost oficial chinez.

62389052
Poliţia norvegiană a arestat un fost comandant Wagner. A încercat să treacă ilegal graniţa înapoi în Rusia

Poliţia norvegiană a arestat un fost comandant al grupului de mercenari Wagner, suspectat că a încercat să treacă ilegal graniţa înapoi în Rusia după ce a cerut azil în Norvegia la începutul acestui an.

62310084
Al doilea transplant istoric de inimă de porc la un pacient viu, realizat în SUA

Pentru a doua oară în istoria medicală, o inimă de porc a fost transplantată într-un primitor uman viu, a anunţat, vineri, Centrul Medical al Universităţii din Maryland (UMMC), Statele Unite.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.