Ce plănuiesc Germania și Spania. Decizia sfidează opoziția Franței

62293342
Shutterstock

Germania şi Spania îşi menţin planul de a construi o nouă conductă de gaz în Pirinei, sfidând opoziţia Franţei, potrivit unui plan de acțiune comun.

În același timp, liderii celor două țări s-au întâlnit în orașul La Coruna din Spania, potrivit Reuters, citat de News.ro.

Întâlnirea dintre cancelarul german Olaf Scholz şi premierul spaniol Pedro Sanchez a avut loc în contextul în care guvernele lor nu au fost de acord cu alte măsuri posibile pentru a aborda criza energetică a Europei, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.

Spania susţine apelurile din cadrul Uniunii Europene pentru împrumuturi comune pentru a ajuta cele 27 de ţări ale UE să traverseze împreună criza energetică şi pentru un plafon de preţ al gazelor.

Germania, criticată că a urmat propriul drum în ceea ce privește criza energetică din Uniunea Europeană

Germania se opune ambelor măsuri şi a fost criticată pentru că a urmat propriul drum, cu un pachet vast de ajutoare, în valoare de 200 de miliarde de euro, pe care alte ţări nu şi-l pot permite.

„Vom continua să facem lobby pentru o capacitate mai mare de interconectare a Peninsulei Iberice, pentru a spori contribuţia acesteia la securitatea aprovizionării întregii UE. Construirea unei conducte de gaze suficient de mare, pregătită pentru hidrogen, în Pirinei, pentru a fi operaţională până în 2025, este de o importanţă capitală pentru a realiza o piaţă internă de energie cu adevărat robustă în UE, pentru a accelera tranziţia ecologică şi pentru a consolida autonomia strategică a UE”, s-a arătat în planul de acţiune.

Spania și Germania își vor consolida cooperarea și în domeniul apărării

Spania şi Germania au convenit, de asemenea, să consolideze cooperarea în domeniul apărării, dar versiunea finală a planului de acţiune a exclus o menţiune dintr-un proiect anterior, de „apărare aeriană” comună, pe fondul controverselor privind dacă Scholz şi Sanchez vor discuta planurile pentru un scut de apărare europeană antirachetă, condus de germani.

Ambasadorul Germaniei în Spania, Maria Margarete Gosse, a spus marţi seara că au avut deja discuţii „la nivel scăzut” între cei doi membri NATO despre aderarea Spaniei la iniţiativă.

Dar guvernul de la Madrid a declarat miercuri că subiectul nu este pe ordinea de zi şi că Berlinul nu i-a trimis încă nicio propunere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62293339
Temeri privind utilizarea „celei mai recente arme” după apariția unor „stâlpi luminoși” pe cer, în Rusia. Ce erau de fapt

În seara zilei de 4 octombrie, pe rețelele de socializare din Rusia au circulat fotografii de la Belgorod, care au arătat stâlpi de lumină galbenă ridicându-se pe cer și au intensificat zvonurile despre folosirea unei arme de război, scrie Meduza.io.  

62293338
„Viața lor nu este protejată de lege”. Ce pățesc ucrainenii care au devenit colaboratori ai rușilor

Când rușii au capturat orașul Balakliya, din estul Ucrainei, au transformat sediul poliției centrale într-un loc al brutalității.

62274742
Criza gazelor s-ar putea agrava anul viitor în Europa, după folosirea rezervelor în iarnă

Europa s-ar putea confrunta cu o criză energetică şi mai acută anul viitor, după ce va utiliza rezervele de gaze naturale pentru a trece de frigul acestei ierni, a declarat miercuri şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.