Ce au găsit soldații israelieni asupra liderului Hamas, după ce l-au ucis. Mișcarea pregătită de Sinwar înainte de moarte

×
Publicitate

Un membru senior al Hamas a recunoscut că liderul suprem al organizației integriste „a fost ucis în luptă". Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că eliminarea principalului dușman al Israelului din Gaza „nu înseamnă sfârșitul războiului”.

Dar președintele american Joe Biden afirmă că uciderea liderului Hamas reprezintă o șansă de a căuta calea spre pace.

Aceste imagini, filmate din dronă - afirmă armata israeliană - îl surprind pe Yahya Sinwar în ultimele sale clipe de viață. Era rănit la mână, potrivit militarilor israelieni, și stătea nemișcat pe un scaun, într-o clădire ruinată. Avea fața acoperită, probabil ca să-și ascundă identitatea. Iar la un moment dat a ridicat un băț și l-a aruncat spre dronă.

În cursul unei patrule de rutină, la Rafah, în sudul extrem al enclavei palestiniene, soldații s-au angajat în într-o luptă cu câțiva teroriști. Iar un tanc a tras asupra clădirii unde aceștia s-au refugiat.

Contraamiral Daniel Hagari, purtător de cuvânt militar israelian: „Miercuri, forțele noastre au identificat trei teroriști care fugeau dintr-o casă în alta, încercând să scape. Forțele academiei de infanterie aflate în zonă au intrat în luptă și i-au atacat pe teroriști, care s-au separat după ce s-a tras asupra lor. Yahya Sinwar a reușit să scape singur, refugindu-se într-una dintre clădiri”.

Inițial nu părea nimic deosebit cu această luptă, dar soldații au revenit a doua zi dimineață, când zona a fost securizată. Atunci au descoperit că victima semăna izbitor cu liderul Hamas, vânat de un an de zile.

Contraamiral Daniel Hagari, purtător de cuvânt militar israelian: „L-am găsit cu o vestă, un pistol și 40.000 de shekeli. Era pe fugă, încercând să scape, dar forțele noastre l-au eliminat”.

Sinwar a fost identificat prin analiza dentară și a amprentelor, afirmă poliția. Dar si prin teste ADN. Israelienii aveau mostrele sale genetice de când a fost deținut, pentru că Yahya Sinwar și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în închisori din Israel - până în 2011, când a fost eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri.

Yahya Sinwar era primul pe lista celor mai căutați dușmani ai Israelului. Serviciile de securitate cred că el a fost in spatele raidurilor sângeroase din 7 octombrie 2023. Atunci, teroriștii Hamas au ucis mai mult de 1.200 de oameni și au luat 251 de ostatici.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: „Yahya Sinwar este mort. Deși acesta nu este sfârșitul războiului din Gaza, este începutul sfârșitului. Hamas deține încă 101 ostatici în Gaza. Iar Israelul este hotărât să facă tot ce îi stă în putere pentru a-i aduce pe toți acasă”.

Joe Biden, președintele SUA: „Este o zi bună pentru lume. L-am sunat pe Bibi Netanyahu pentru a-l felicita pentru capturarea lui Sinwar. Avea mânile pătate cu mult sânge - sânge american, sânge israelian și al altora. Și i-am spus că acum este momentul să treacă mai departe. Să se îndrepte spre obținerea unui armistițiu în Gaza. Este timpul ca acest război să se încheie și să-i aducem pe toți ostaticii acasă”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62489942
Vladimir Putin avertizează Kievul și Occidentul. Ce nu va permite Rusia niciodată Ucrainei, „indiferent de situaţie”

Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia nu va permite Ucrainei să obţină arme nucleare, după ce liderul ucrainean a declarat că, din moment ce Kievul a renunţat la armele nucleare din era sovietică, trebuie să adere la NATO, relatează Reuters.

 

62441742
Economia Ucrainei, pe val în vreme de război. Cu cât a crescut PIB-ul țării în primele nouă luni din 2024

PIB-ul Ucrainei a crescut în ritm anual cu 4,5% în primele nouă luni din 2024, a anunţat vineri ministrul Economiei, Iulia Sviridenko, transmite Reuters.

62491634
Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova. Câte persoane au votat prin corespondenţă şi câte au renunţat

Preşedinta Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, Angelica Caraman, a anunţat, vineri, că procesul de recepţionare a voturilor prin corespondenţă trimise de moldovenii din diaspora s-a încheiat joi seara, la ora 18:00.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.