Câți bani a strâns echipa de campanie a lui Trump după publicarea fotografiei din închisoare

62379895
StirilePROTV

Echipa de campanie a lui Donald Trump a anunţat, duminică, ca a strâns fonduri în valoare de 7,1 milioane de dolari după publicarea joi a fotografiei judiciare a fostului preşedinte republican, făcută în timpul scurtei sale şederi într-o închisoare.

 

Cu faţa posomorâtă, sprâncenele încruntate şi privirea sfidătoare, aşa apare Donald Trump în instantaneul istoric realizat într-o închisoare din Atlanta, aceasta fiind prima fotografie judiciară a unui fost preşedinte american, scrie AFP, citată de Agerpres.

Miliardarul a fost inculpat pentru presupusa încercare de a modifica în favoarea sa rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020 din Georgia, câştigate în acest stat cheie de actualul preşedinte democrat Joe Biden.

După publicarea fotografiei, echipa de campanie „Trump 2024” a lansat un apel la fiecare „patriot” american, afirmând într-un comunicat că „statul din umbră încearcă să facă din preşedintele Trump inamicul public numărul unu pentru îndrăzneala sa de a contesta clasa conducătoare coruptă de la Washington”.

Steven Cheung, purtătorul de cuvânt al campaniei lui Donald Trump, a confirmat duminică pentru AFP că „au fost strânşi aproape 20 de milioane de dolari în ultimele trei săptămâni, ceea ce coincide cu inculparea de la Washington şi cu fotografia judiciară din Atlanta”.

„7,1 milioane de dolari (strânşi) de joi. 4,18 milioane de dolari chiar ieri”, sâmbătă, în cea mai mare strângere de fonduri „într-o singură zi de campanie”, a mai spus Steven Cheung.

Democraţii au folosit şi ei fotografia lui Donald Trump, sugerând că nimeni nu este mai presus de lege.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62377227
Încă o navă a plecat din Odesa prin coridorul temporar pe Marea Neagră
O navă care transportă produse din oţel către Africa a părăsit portul ucrainean Odesa printr-un coridor temporar pe Marea Neagră.
62378881
Rusia a trimis un avion de luptă pentru a intercepta o dronă de recunoaştere americană deasupra Mării Negre
Rusia a anunţat duminică că a ridicat de la sol un avion de luptă SU-30 pentru a intercepta deasupra Mării Negre o dronă de recunoaştere Reaper a forţelor aeriene americane.
62380641
Boris Johnson acuză Kremlinul de asasinarea șefului Wagner. "Ultimul gând al lui Prigojin a fost «Putin»"
Fostul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, îl acuză pe Vladimir Putin că l-a ucis pe şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, şi subliniază că nu se poate negocia vreo pace cu liderul la Kremlin în Ucraina.