Avertismentul lui Iohannis, la Munchen: Dragi aliaţi, să avem grijă de Flancul Estic!

62022016
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că situaţia din regiunea Mării Negre este una complicată, context în care a transmis că Flancul Estic trebuie tratat într-o manieră serioasă şi unitară.

 

"Dragi prieteni, dragi aliaţi, să avem grijă de Flancul Estic! Asta nu înseamnă că neglijăm Flancul Sudic sau alte regiuni unde NATO trebuie să fie prezentă, dar Flancul Estic este o situaţie specială şi cred că, dacă vrem să facem ceva în direcţia bună, trebuie să avem grijă să tratăm Flancul Estic într-o manieră serioasă şi unitară, nu ar trebui să credem că împărţirea Flancului în Nord şi Sud ne aduce un avantaj. Este un singur Flanc Estic, are problemele sale specifice şi România se află pe Flancul Estic şi de aceea suntem interesaţi de toate proiectele şi evoluţiile. Dacă vorbim în NATO despre descurajare este ceva ce în mod evident avem nevoie pe Flancul Estic", a afirmat şeful statului, la sesiunea de întrebări şi răspunsuri de la Conferinţa internaţională de Securitate de la Munchen.

El a făcut şi o prezentare a situaţiei din regiune.

"Mulţi dintre prietenii şi aliaţii noştri nu au fost foarte conştienţi cu privire la importanţa regiunii Mării Negre, şi nu vorbesc doar despre Marea Neagră în sine, ci de toată regiunea geografică. Din păcate, am avut recent evenimente care au dovedit că regiunea este complicată din punct de vedere al securităţii, din punct de vedere economic şi aş spune că multe tensiuni au rădăcini în evoluţii istorice, dar din păcate avem tensiuni acolo care au origini apropiate timpurilor noastre. Trebuie să ne confruntăm cu acestea, deoarece evoluează, nu este ceva foarte clar şi nu putem să tragem linie şi să spunem 'aceasta este o parte, aceasta este o altă parte', fluctuează şi din punct de vedere strategic şi al securităţii, regiunea este complicată, complexă şi nu este ceva ce am putea numi un mediu stabil şi sigur, este un mediu în schimbare. De aceea România a căutat şi a reuşit să îi facă pe aliaţi conştienţi de această situaţie. (...) NATO are o strategie pentru Marea Neagră, are o prezenţă bună în regiune, avem multe iniţiative", a subliniat Klaus Iohannis. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
61923438
Angela Merkel: Maşinile germane nu reprezintă un pericol pentru securitatea SUA

Maşinile germane nu reprezintă un pericol pentru SUA, a afirmat cancelarul german Angela Merkel sâmbătă, ea făcând apel la cooperarea globală pe mai multe teme, printre care şi gestionarea Iranului, dar şi prevenirea unei noi crize a migranţilor.

62022014
Imaginea șocantă postată de ISIS: "Promisiunea noastră va fi îndeplinită în curând"

On grupare afiliată ISIS a postat online o imagine șocantă, care arată o explozie în vârful celui mai înalt turn de birouri din Los Angeles.

62022011
Ministrul german al Sănătăţii cere interzicerea terapiei pentru schimbarea orientării sexuale

Jens Spahn, ministrul german al Sănătăţii, a declarat că va cere o interzicere a "terapiilor de transformare” care au ca scop schimbarea orientării sexuale, scrie The Guardian., preluat de news.ro.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.