Autorităţile germane au descoperit şapte extremişti în rândul forţelor armate

62020248
iStock

Autorităţile din Germania au arestat anul trecut şapte extremişti din rândul forţelor armate, relatează vineri presa germană preluată de DPA, conform Agerpres.

Un raport al serviciului de contrainformaţii militare (MAD) citat de publicaţiile din grupul Funke precizează că este vorba de patru extremişti de dreapta şi trei islamişti.

Potrivit raportului, în toate cele şapte cazuri au fost lansate proceduri disciplinare sau legale şi suspecţii nu mai fac parte din Bundeswehr.

În total, MAD a înregistrat 270 de cazuri suspecte de extremism de dreapta în 2018, cu 100 mai puţine ca în anul precedent. S-a constatat în schimb o uşoară creştere a cazurilor suspecte de islamism, de la 46 în 2017 la 50 în 2018.

Pe de altă parte, numărul cazuri de extremişti antiguvernamentali cum sunt cei din mişcările Reichsbuerger (Cetăţeni ai Reich-ului) sau Selbstverwalter (Autonomişti) a scăzut în aceeaşi perioadă de la 36 la 20, iar cazurile de extremism de stânga de la 12 la două.

MAD este cel mai mic serviciu secret din Germania, între atribuţiile sale fiind suprimarea spionajului şi a sabotajului în Bundeswehr, precum şi anchetarea atitudinilor şi activităţilor extremiste ale militarilor, menţionează DPA.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62020252
Români care și-au obligat copiii să se prostiteze, arestați la Berlin. Detalii revoltătoare

Patru români au fost arestați la Berlin într-un caz scandalos. Aceștia și-au adus copiii în Germania - băieți - pe care i-au forțat să se prostitueze.

62020241
Elev român premiat de Regina Marii Britanii. Cu ce s-a remarcat Cornel

Cornel Micu, acum de 20 de ani, a fost premiat cu medalia de aur de Regina Marii Britanii, pentru rezultate excepționale la învățătură în ultimul an de liceu

62017609
Reacții pline de durere după confirmarea morții lui Emiliano Sala. Mesajul surorii sale

Confirmarea morţii fotbalistului Emiliano Sala, joi, a provocat un val de emoţii în Argentina, în special în rândul locuitorilor din Progreso, unde a crescut jucătorul, mergând până la preşedintele Argentinei, Mauricio Macri.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.