Atac sinistru: un bărbat a fost crucificat. ”Incident cu adevărat șocant”

62447031
Shutterstock

Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică.

 

Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fiecare mână, relatează BBC.

Două camionete, dintre care una aparţinea bărbatului rănit, au fost găsite în flăcări în parcarea din zonă. Poliţia a precizat că implicarea paramilitară a fost una dintre principalele linii de anchetă. Graffiti pe toaletele publice din apropiere au fost asociate cu atacul şi incendierea.

Serviciul de Poliţie al Irlandei de Nord (PSNI) a anunţat că bărbatul s-a ales cu răni care ar putea să-i schimbe viaţa, dar care nu îi pun viaţa în pericol.

Poliţia afirmă că a fost un "atac sinistru". "Trăim într-o societate democratică în care nu există nicio justificare pentru aşa ceva. Cei responsabili îşi brutalizează propriile comunităţi şi îi controlează pe alţii prin intimidare şi violenţă."

”Incident cu adevărat șocant, cu niveluri de aproape ultra violență”

Echipaje ale Serviciului de pompieri şi salvare din Irlanda de Nord (NIFRS) au ajuns, de asemenea, la faţa locului, iar ambele vehicule au fost grav avariate. Se pare că bărbatul a fost transportat la spital cu o maşină de pompieri.

Vorbind pentru BBC News NI, şeful adjunct al poliţiei, Bobby Singleton, a declarat că a fost un "incident cu adevărat şocant, cu niveluri de, aproape, ultra violenţă". "Am crezut că acest tip de incidente sunt clar în trecutul nostru", a spus el.

"Este devreme şi ne păstrăm mintea deschisă, dar acest incident poartă toate semnele a ceea ce am vedea ca fiind atacuri de tip paramilitar, aşa că aceasta va fi o linie cheie de anchetă", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62413743
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete trase asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza.

62447030
Netanyahu a interzis televiziunea Al Jazeera în Israel. Jurnalist: „este clar că ei vor să împiedice să se afle”

Guvernul premierului Benjamin Netanyahu e în război și cu televiziunea de știri Al Jazeera. Postul TV este de ieri interzis în Israel.

62447014
Boeing are programat luni primul zbor cu echipaj către Stația Spațială Internațională. Racheta va decola din Florida

Început de săptămână cu emoții pentru compania Boeing.

Recomandări
T cotroceni cabinet niculescu inquam photos octav ganea 2
LIVE VIDEO. Guvernul Luca Niculescu a depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan

Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marţi seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Nicuşor Dan.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului. 

Instant parlament cabinet niculescu 021 inquam photos george calin
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului. Cine sunt noii miniștri

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, marţi, decretul pentru numirea Guvernului, actul fiind deja publicat în Monitorul Oficial.