În congelatoarele din curtea casei sale din Darwin, Australia, Mithran Selvaratnam păstrează 531 de broaște râioase de trestie moarte, scrie ABC News.

De la cranii de crocodil curățate și albite până la broaște râioase eviscerate, umplute și conservate, activitatea sa este departe de traseul profesional pe care și-l imaginase când a venit din Malaysia în Australia, în urmă cu 16 ani, pentru a studia contabilitatea.

De la birou la o afacere neobișnuită

Mithran Selvaratnam a lucrat ca angajat în domeniul contabilității, în Melbourne, însă viața corporatistă nu i-a mai oferit satisfacția pe care o căuta.

„Când am crescut, totul se învârtea în jurul competiției pentru succes și al alergăturii după bani”, a povestit el. „Cu siguranță, nu mi-aș fi imaginat niciodată că așa ceva va face parte din planul meu pentru următorii cinci sau zece ani.”

Programul rigid, de la nouă dimineața până la cinci după-amiaza, l-a făcut să-și reevalueze prioritățile.

„Trăiam viața corporatistă, de la nouă la cinci, blocat într-un birou, și simțeam pur și simplu că viața trebuie să însemne mai mult de atât”, a explicat Selvaratnam.

O soluție neașteptată a venit de la mătușa sa, stabilită în Darwin. Aceasta vindea de zeci de ani preparate curry la celebra piață Mindil Markets și a aflat că un comerciant din apropiere își scotea la vânzare afacerea cu suveniruri locale.

Așa a început, în 2017, o schimbare profesională pe care fostul contabil nu ar fi anticipat-o niciodată.

A învățat să împăieze broaște în doar două zile

La început, Selvaratnam cumpăra broaștele râioase de la un specialist în taxidermie din Queensland. Când furnizorul s-a pensionat, a trebuit să aleagă între închiderea afacerii și învățarea tehnicilor necesare pentru a-și produce singur marfa.

„Înainte să mă apuc de asta, abia dacă puteam să pun mâna pe o broască râioasă”, a mărturisit el.

A decis să încerce, mizând pe faptul că regiunea în care locuiește se confruntă cu o populație numeroasă de astfel de animale invazive.

„M-am gândit că avem o mulțime de broaște în Teritoriu, o sursă practic inepuizabilă, așa că o să încep să le prepar singur”, a explicat bărbatul.

A mers la Townsville, unde a urmat un curs intensiv de două zile. Acolo a învățat să eviscereze, să tăbăcească, să umple și să usuce animalele, înainte de a le aplica un strat de lac pentru a le oferi un aspect îngrijit.

Procesul nu a fost deloc plăcut la început, din cauza mirosului și a operațiunilor necesare conservării. Treptat, însă, Selvaratnam și-a perfecționat tehnica.

Înarmat cu mănuși și o lanternă frontală, a început să caute broaște pe terenuri de golf și prin grădini. Ulterior, a descoperit o sursă mult mai eficientă.

531 de broaște, pregătite pentru comenzile de Crăciun

Acțiunile comunitare de capturare a broaștelor râioase îi pot asigura lui Selvaratnam sute de exemplare într-o singură noapte. Un astfel de eveniment a avut loc recent, de unde au provenit cele 531 de broaște păstrate acum în congelatoarele sale.

Astfel de inițiative au și un rol ecologic. Luke Hare, ranger în cadrul parcului, spune că acțiunile urmăresc atât reducerea numărului animalelor invazive, cât și informarea populației despre pericolele pe care acestea le reprezintă pentru fauna locală.

„Broaștele râioase de trestie reprezintă un risc semnificativ pentru multe dintre speciile noastre native”, a declarat acesta. „Multe dintre animalele autohtone nu pot tolera toxinele pe care le au aceste broaște. Atunci când le mănâncă sau încearcă să le mănânce, de multe ori mor.”

Hare estimează că sute de mii de exemplare ar putea trăi în parcul natural de la marginea orașului Darwin.

Broaștele râioase nu sunt singurele animale pe care Selvaratnam le transformă în obiecte decorative. În curtea sa se găsesc și congelatoare pline cu capete de crocodil, alături de echipamentele folosite pentru conservarea și prelucrarea acestora.

„Am început cu broaștele râioase, iar craniile de crocodil au apărut aproximativ un an mai târziu”, a povestit el.

Și în acest caz, afacerea a pornit de la un furnizor care, în cele din urmă, s-a pensionat. De data aceasta, Selvaratnam nu a mai fost nevoit să călătorească pentru a învăța meseria.