A murit băiatul care rămăsese blocat într-un puţ în sud-estul Afganistanului de marţi

62242898
Twitter

Băiatul în vârstă de cinci ani blocat de marţi într-un puţ, în sud-estul Afganistanului, a murit, au anunţat vineri mai mulţi oficiali talibani.

Haidar ”ne-a părăsit pentrutotdeauna”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter un sonsilier de rang înalt la Ministerul Afacerilor Interne, Anas Haqqani.

 

”Aceasta este o nouă zi de doliu şi de tristeţe pentru ţara noastră”, a adăugat el.

”Haidar nu mai este cu noi”, a confirmat, la rândul său, tot într-un tweet, secretarul vicepremierului taliban Abdul Ghani Baradar, Abdullah Azzam.

Salvatori au ajuns vineri la copil, care a alunecat pe fundul acstu puţ, în satul Shokak, în provincia Zabul, la aproximativ 400 de kilometri sud-vest de Kabul, scrie news.ro.

Copilul era încă în viaţă atunci când salvatorii au ajuns la el, însă situaţia ”nu era bună” şi a fost necesar ”să fie îngrijit la faţa locului”, a anunţat anterior un adjunct al purtătorului de cuvânt al Guvernului taliban, Ahmadullah Wasiq.

Accidentul aminteşte de cel din Macroc, la începutul lui februarie, al lui Rayan, în vârstă de cinci ani, care căzut pe fundul unui puţ şi care a fost găsit fără viaţă după cinci zile de eforturi aprige ale salvatorilor.

Această dramă a provocat o emoţie consderabilă, amplificată pe reţele de socializare, atât în Maroc, cât şi în lume.

Bunicul lui Haidar, Haji Abdul Hadi, în vârstă de 50 de ani, a declarat AFP că nepotul său a căzut în puţ în timp ce voia ”să-i ajute” pe adulţi să foreze alt puţ, în acest sat devastat de secetă.

Potrivit unor surse oficiale, copilul a alunecat în această gaură adâncă de 25 de metri, iar apoi a fost tras cu o coardă până la adâncimea de zece metri, unde a rămas blocat.

Salvatori au săpat un şanţ uriaş, oblic, în pământ, cu ajutorul unor excavatoare, pentru a ajunge în locul în care era blocat copilul.

Însă au fost nevoiţi să acţioneze cu prudenţă, în tmp ce se apropiau de puţ. Ei au fost încetiniţi în această întreprindere de terenul stâncos.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62243191
Fost oficial al Casei Albe: Putin îl poate otrăvi pe Zelensky. Președintele Iushcenko a fost otrăvit cu dioxină

Responsabilii NATO acuză Rusia că a crescut până spre 200 de mii numarul soldaților desfășurati la granițele Ucrainei. Washingtonul denunță: "Cea mai semnificativă mobilizare militară în Europa, de după al Doilea Război Mondial''.

62241778
Putin constată o „agravare a situaţiei” în estul Ucrainei și acuză Kievul că încalcă drepturile minorității ruse

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că observă o deteriorare a situaţiei în estul Ucrainei, îndemnând Kievul să se aşeze la masa tratativelor cu separatiştii din Doneţk şi Lugansk, potrivit AFP, Reuters şi EFE.

62236998
Blinken spune că intensificarea ciocnirilor din Ucraina este un scenariu al Rusiei pentru a justifica un atac

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat, vineri, că intensificarea ciocnirilor în derulare în estul Ucrainei reprezintă "un scenariu de provocări" conceput de Rusia pentru a justifica un atac asupra Ucrainei.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.