În şcolile din România se vând ilegal sucuri şi dulciuri. Experţii spun că dependenţa e similară cu cea dată de droguri

×
Publicitate

Deşi e complet interzisă vânzarea de dulciuri în unităţile de învăţământ, patronii magazinelor din incinta şcolilor se gândesc doar la încasări. Directorii închid ochii cu nepăsare, şi în lipsa unor reclamaţii, Ministerul Sănătăţii nu face controale.

Este vorba despre un cerc vicios, al cărui preţ final este sănătatea copiilor. Nu este de mirare aşadar, de ce suntem pe locul al 2-lea în Uniunea Europeană la obezitate infantilă! Urmăriţi un material realizat de ''Inspectorul Pro''.

Rafturile magazinelor din şcoli sunt pline de produse care NU ar trebui vândute copiilor. Degeaba există o lege veche de 10 ani care stabileşte clar ce se poate vinde şi ce nu în unităţile de învăţământ, devreme ce nimeni nu o respectă. Şi de ce ar respecta-o dacă nici controale nu se fac. Anul acesta, doar o şcoală din 70 a fost verificată de direcţia de sănătate publică ...

Aceasta cămăruţă dintr-o şcoală din Bucureşti a devenit un mic depozit de cornuri cu ciocolată, napolitane, acadele, jeleuri, gume şi sucuri. Adică tot ce şi-ar dori un copil care nu ştie cât de periculos este pentru el zahărul în exces.

Imaginile surprind tremurul celor mici în aşteptarea dozei de zahăr. Şi cum coada la magazin e mare , alternativa rămâne tonomatul din capătul holului, o altă sursă de zahăr şi grăsimi.

Puţini ştiu - spun nutriţioniştii - ca zahărul creează dependentă, la fel ca drogurile.

Omul vrea să facă bani, ăla care are chioşcul, ar copii se îmbolnăvesc şi se vede clar”, spune un bunic.

Omul are dreptate. Patronii fac profit cu preţul îmbolnăvirii copiilor. Dar nu sunt singurii vinovaţi. Ei nu ar avea cum să vândă produse nesănătoase dacă directorii şcolilor i-ar reclama la Direcţiile de Sănătate Publică.

Mai ales că legea e limpede. În şcoli nu au ce cauta prăjituri, bomboane, acadele, produse de tip fast food - hamburger, pizza, alimente prăjite, brânzeturi, mezeuluri, covrigi, săratele, alune şi seminţe, alimente neambalate sau neetichetate Şi nici sucuri, de orice fel.

Potrivit fişei postului, directorul unei şcoli este „direct responsabil de aplicarea legislaţiei în vigoare" Dacă vânzătorul nu respectă legea, el trebuie să sesizeze Direcţia de Sănătate Publică sau Inspecţia Sanitară de Stat, din cadrul Ministerului Sănătăţii. Acestea sunt obligate să verifice toate magazinele din învăţământ.

sucuri scoala

În cazul şcolii din Bucureşti nu s-a întâmplat acest lucru. Directoarea pretinde că nu a văzut în viaţa ei sucuri în magazinul şcolii pe care o conduce. Imaginile surprinse de echipa de la Inspectorul Pro o contrazic, chiar dacă la o zi după vizita noastră au fost retrase de pe raft.

Adriana Stoica, director şcoală: Nu, nu, n-am văzut. Eu n-am văzut jeleuri şi bomboane şi nici sucul acela la care faceţi referire. După discuţia cu dumneavoastră mi-au spus că au comercializat un suc în cutii de 200 ml. Medicul şcolii să ştiţi că trece periodic, nu săptămânal, ci de două trei ori pe săptămână pe la chioşcul respectiv şi urmăreşte vânzările. Niciodată nu a relatat că s-ar vinde ceva ilegal.

Reporter: Şi medicului i se pare în regulă să vindem zahăr pe băţ copiilor?

Adriana Stoica, director şcoală: Nu cred că i se pare în regulă dar poate în momentul acela când a vizitat chioşcul nu a văzut aşa ceva.

Să nu credeţi însă că în ţara situaţia e alta ... Peste tot unde nu se fac verificări , patronii magazinelor le vând copiilor tot ce-şi doresc. Iată ce se întâmplă într-o şcoală din Braşov.

Reporter: Ştii că n-ai avea voie să mănânci dulciurile astea?

Elev: Păi dacă aici la magazine ne dă.

Copilul are dreptate. Magazinul îi da. Aşa că el cumpăra. Deşi autorităţile i-au interzis acestui patron să le vândă dulciuri elevilor, nicio amendă NU l-a oprit.

copii cu dulciuri la scoala

Reporter: Au venit în control?

Lupu Ioan, proprietar magazin; Aaa, de câte ori, am luat şi amendă… Da eu ce să fac, spuneţi dumneavoastră. Şi eu am cheltuieli.

Reporter: Da, dar legea spune clar că nu aveţi voie să vindeţi aşa ceva.

Proprietar: Păi şi ce fac, dacă intră înăuntru să nu îi dau? Nici nu ştiu exact ce ar trebui… în afară de pufuleţi şi apă plată, altceva…

Şi nu e de mirare de ce patronul ignora toate avertismentele, atâta vreme cât directoarea şcolii din Braşov pare să nu cunoască legea.

Nicodim Mihaela, director şcoală: Noi i-am dat lista cu produsele interzise, atâta putem face noi.

Reporter: Nu-i mai permiteţi să stea aici că este totuşi pe teritoriul şcolii.

Director şcoală: N-avem niciun drept să îl verificăm noi pe el. Direcţia de sănătate publică…

Reporter: Dumneavoastră puteţi să îl reclamaţi la Direcţia de Sănătate Publică. Nu respectă ordinul de dat de Ministrul sănătăţii.

Director şcoală: Da, putem să facem şi o reclamaţie… N-am făcut până acum, recunosc.

Şi aşa se întâmplă în întreaga ţară. România are aproape 20.000 de şcoli iar inspectorii au verificat anul acesta numai 272 dintre ele. Adică 1,4 la sută. În plus, sunt doar 550 de inspectori.

grafica controale scoli

Oana Grigore Ministerul Sănătăţii: „Sigur că trebuie mai multe controale. Nimeni nu a spus că nu se pot efectua mai multe controale sau că nu vom face mai multe controale.”

Un tabel al Ministerului Sănătăţii arată însă cât de puţine controale s-au făcut în ultimii 7 ani. Şi nu doar controalele lipsesc din şcoli, ci şi sancţiunile aspre. La prima abatere, inspectorii dau doar avertismente. La a doua, o amendă maximă de 5.000 de lei. Nimeni nu merge însă până la capăt, după cum recunoaşte şi Direcţia Sanitară Braşov.

Anca Bâtiu – purtător de cuvânt DSP Braşov: „Se poate merge până la desfacerea contractului de închiriere a spaţiului având în vedere că responsabilitatea este şi a unităţii de învăţământ."

Şi atunci ce rămâne de făcut ? Părinţii ar trebui să se ocupe de masa copiilor pe care statul NU e în stare să o asigure în şcoală. Ei spun însă că cei mici nu vor, fiindcă consideră că se fac de ruşine, şi preferă să primească bani.

Copiii hrăniţi cu alimente nesănătoase risca să devină obezi şi mai puţin inteligenţi, arată studiile ...

Dr. Simona Tivadar: „În România obezitatea infantilă este într-o creştere absolut insapaimantatoare. După obezitate ne putem aştepta la un diabet zaharat făcut precoce, cu toate complicaţiile lui de-a lungul vieţii - orbire, insuficienţă renală, accident vascular cerebral precoce, infarct de miocard.

Organizaţia mondială a sănătăţii le recomanda adulţilor să consume 25 de grame de zahăr pe zi, iar copiilor, cel mult 15 grame. Dar la noi NU se respectă această regulă, atrag atenţia specialiştii, aşa că unul din doi copii suferă de obezitate şi peste 11% din populaţia ţării este afectată. Din aceeaşi cauză, suntem pe locul 2 în Europa la obezitatea infantilă

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, OUT de pe lista arbitrilor pentru Cupa Mondială: ”Pur și simplu de neînțeles!”
Istvan Kovacs, OUT de pe lista arbitrilor pentru Cupa Mondială: ”Pur și simplu de neînțeles!”
Citește și...
Spitalul cu normă de internări pentru a primi bani de la stat. ”Bunicul, bunica, mama, tata... Așa se internează, în familie”

Angajații Spitalului Turnu Măgurele au vorbit despre internările fictive și au declarat că șefii le-au cerut să aducă actele rudelor pentru aceste ilegalități. Era ca un fel de normă de lucru, pentru a-și încasa leafa. 

Internări fictive în spitalele din România. Banii pentru bolnavi sunt risipiți pe lefuri în unități fără pacienți

Sistemul de sănătate din România a generat situații absurde: multe spitale depind de numărul de pacienți pentru a primi fonduri, ceea ce duce la internări fictive. De teamă să nu-și piardă postul, unii angajați s-ar implica în aceste falsuri.

Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin

În Olanda, tot mai mulți oameni își unesc forțele în cooperative de energie. Sunt grupuri de simpli cetățeni care investesc în mori de vânt sau pompe de căldură de cartier.

Recomandări
România riscă să piardă miliarde de euro din PNRR. Șeful Fondurilor Europene: Reformele vor fi duse la capăt

România are de implementat investiții și reforme în valoare de aproximativ 10 miliarde de euro prin PNRR, iar stadiul actual arată un progres inegal. Șeful Fondurilor Europene a explicat că Guvernul a identificat 14 jaloane cu „penalizare substanțială”. 

Ultimele clipe de omagiu pentru Mircea Lucescu: personalități din fotbal și politică, prezente la ceremonie

Astăzi fanii își pot lua rămas bun, pe Arena națională, de la Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor din istoria României. 

„Asta îi doare foarte tare pe români”: presa maghiară susține că nivelul de trai din România s-a prăbușit față de Ungaria

„În România, vânzările din comerțul cu amănuntul continuă să scadă, în timp ce inflația rămâne dificil de controlat”, notează presa maghiară, pe fondul unui climat politic tensionat generat de alegerile foarte strânse din Ungaria.