ILikeIT. Gadgeturi utile și cool, care pot fi și cadouri inedite

×
Publicitate

Dincolo de telefoane sau tablete, există și alte gadgeturi. Și unele dintre ele chiar foarte cool. Utile? Așa și așa, dar cool sunt sigur. Și pot fi și cadouri inedite.

O să dau câteva exemple: asistentul pentru animale de companie, ochelarii cu ecran de înaltă rezoluție, vestă pentru realitate virtuală ori un caiet digital fizic.

El este Enabot. Un șoricel micuț cu baterii și roți și pus pe șotii. El poate să fie cel mai bun prieten pentru animalele de companie. Și le poate distra cât timp oamenii sunt la treabă.

Pot să controlez acest mic roboțel cu ajutorul unei aplicații. Aici avem și o cameră, pe care eu o pot vedea și pot să comunic cu pisica. Sau câinele, să-i spun să stea liniștit că ajung curând acasă. Pot să și mișc robotul, cam așa. Știe o grămadă de trucuri, poate să accelereze rapid. Și-i spune animalului, ține pasul cu mine.

Dacă vreți senzații tari, dar nu prea departe de casă iată această vestă pentru jocuri video. Se potrivește perfect în realitatea virtuală. Și face să pară că am mușchi.

"Simt mici vibrații care pleacă din zona umerilor, până jos. Acum plouă mai tare. E ciudat să ai contact fizic cu lumea virtuală. Ah, s-au stins căștile".

De fapt s-au deconectat de la joc. De-asta realitatea virtuală nu prinde așa rapid. Prea complicat de instalat și configurat. Prea multe cabluri.

Boby Cherian: "Toate acestea creează un nivel nou de interacțiune. Oamenii nu se mai joacă, ci trăiesc jocul. În această vestă folosim 20 de motorașe. Am cercetat mult să vedem care zone ale corpului sunt mai sensibile apoi am creat un sistem prin care controlăm fiecare motor separat."

Și că tot vorbim de alte realități, ar fi păcat să nu vorbesc și despre acești ochelari de la TCL. Știu că nu-mi vin prea bine, dar nu acesta este subiectul acum.

Aici avem partea pentru protecție solară. Aici avem două ecrane care proiectează imaginea în fața mea. În momentul în care îmi pun ochelarii pe cap pot să văd ceea ce vede și drona și o pot pilota așa, ca și cum aș fi eu în zbor. Se vede foarte bine. Poate fi conectată la un telefon mobil, tabletă, laptopt. Este o ieșire cu HDMI și pot pune în acești ochelari de realitate augmentată orice conținut mi-ar plăcea.

Buni și pentru vizionat filme... Și cred că și pentru gaming, prin vacanțe.

Și dacă tot am amintit de vacanțe... Am și un aparat de fotografiat pe care vreau să vi-l arăt.

Oricât de interesant este Instagram sau Facebook sau oricare altă aplicație de social media, parcă tot mai bine arată o fotografie făcută clasic pe hârtie. Aici avem un Kodak Smile Plus, este o cameră proaspăt lansată care costă 80 de euro și ce are diferit față de oricare altă cameră, pe film, de fapt printează fotografiile, iar pentru obiectivul principal poți să îi schimbi filtrele. Am un galben, magenta său natural. Aparatul este pornit, pot să fotografiez de 30 de ori, iar un pachet conține 10 printuri.

Fotografiile pot fi trimise și pe un telefon mobil. Dar, calitatea imaginii nu este un punct forţe, de asta și fotografiile care ies din aparat sunt mici.

Și dacă tot vorbim de prinţ, iată și o ștampilă modernă de la Colop, producător recunoscut pentru asta.

„Este o imprimantă mobilă care funcționează cu aplicație. În aplicație poți să creezi ce design vrei, text, imagini
Vrei să vezi cum funcționează?
Da!
Aici avem aplicația cu o mulțime de imagini. Aici am deja logo-ul tău. Pot s-o fac mai mare, mai mică sau s-o mut. Imprimanta este conectată prin wi-fi la telefon.
S-a auzit un sunet.
Da, asta înseamnă că este gata.
Și-acum poți să imprimi.”

Și tot printr-o digitalizare trece și cartea. Aici avem un e-reader de la Kobo. Ce are diferit față de alte cărți digitale este că poți să și scrii cu un pen. Așa puteți face notițe direct pe cărțile pe care le citiți. Sau să înlocuiți agenda clasică, ca să facem economie de hârtie pentru aparatul foto de mai devreme. Nu mai înțeleg nimic.

Articol recomandat de sport.ro
Norvegia reacționează dur după lovitura de proporții dată de Rusia lui Putin
Norvegia reacționează dur după lovitura de proporții dată de Rusia lui Putin
Citește și...
O platformă gratuită îi ajută pe elevi să învețe geografia pentru Bacalaureat

Altfel învățăm pentru școală atunci când lecții vin sub formă interactivă, sub formă de aplicație sau platformă web.

Noile telefoane pliabile Samsung au fost lansate. Fold 8 Ultra poate ajunge la peste 11.000 de lei

Este sezonul telefoanelor pliabile, după ce săptămâna trecută am văzut Honor Magic V6 și în urmă cu o lună, Motorola Raizer Fold, acum este momentul gamei Samsung Galaxy prin Flip și Fold, anunțată ieri.

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu modelul AI care a atacat serverul unei companii. Explicațiile experților

Ce părea doar un scenariu SF, s-a întâmplat în Statele Unite. Un model de inteligență artificială, aflat în teste, a găsit o cale să iasă din mediul izolat în care era ținut și a ajuns în serverul unei companii.

Recomandări
O dronă a fost doborâtă de un pilot de F-16 în județul Buzău. Precizările MApN: „Nu putem spune că aparține unui stat”

România a doborât pentru prima dată o dronă care a intrat pe teritoriul național. Un pilot român, de pe o aeronavă de luptă F16, a tras asupra aparatului de zbor, deasupra județului Buzău. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan. 

Ce tip de dronă ar fi fost doborâtă în Buzău de un F-16 românesc. Detaliul raportat de piloți după ce au deschis focul

O dronă militară a fost doborâtă, joi, în sudul județului Buzău, de către un F-16 al Forțelor Aeriene Române. MApN a precizat ce au raportat piloții în privința țintei.

Secretarul general al ONU: Situaţia în Orientul Mijlociu a scăpat de sub control şi se află la marginea inimaginabilului

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns într-un punct critic, iar regiunea se află „la marginea inimaginabilului”, a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în cadrul unei dezbateri desfășurate în Consiliul de Securitate al ONU.