Cele mai căutate gadgeturi în 2021. Tehnologie de top sub 100 de dolari

62231221
Shutterstock

Gadgeturile au fost printre cele mai căutate produse ale anului 2021, și asta și din cauza faptului că mulți oameni au petrecut mai mult timp acasă. Acestea au fost gândite să ușureze activitățile de birou- cel mutat acasă-, ori să asigure distracția după

Pandemia de coronavirus a accelerat dezvoltarea tehnologiei cu șapte ani, spunea la începutul anului președintele gigantului Verizon, din SUA, Hans Vestberg. Încă de la începutul anului 2021, Televizoarele 8K, realitatea virtuală şi augmentată, dispozitivele din domeniul sănătăţii şi dronele se numărau printre principalele atracţii, cel puțin la târgul de profil din Las Vegas, CES 2021.

Samsung a ieșit în față cu “Bot Handy”, un robot aflat încă în faza de dezvoltare, capabil să recunoască și să ridice obiecte de diferite mărimi, să pună masa ori să toarne vin în pahare. Samsung Bot Handy se bazează pe inteligența artificială ca să identifice compoziția obiectelor, folosind astfel un nivel potrivit de forță pentru a apuca și muta obiectele din casă, ajutând la curățenie ori la sortarea vaselor murdare.

Sony a prezentat o dronă extrem de performantă, botezată Airpeak, și echipată cu camerele mirrorless Alpha, care sunt printre cele mai apreciate din industrie. Potrivit producătorului, este cea mai uşoară dronă de pe piaţă capabilă să transporte camere video de înaltă rezoluție.

Gadgeturile cu fel și fel de funcții utile nu au încetat să apară, ori să se prefecționeze, pe parcurusl anului 2021, relatează publicația de specialitate Techcrunch. De altfel, acestea sunt bune și pentru cadouri, pentru că fiecare dintre acestea nu depășește suma de 100 de dolari.

Citește și
Instagram va alerta părinții dacă adolescenții caută conținut despre automutilare și sinucidere
Instagram va alerta părinții dacă adolescenții caută conținut despre automutilare și sinucidere

Airtag

Este un produs exclusiv Apple, de mare ajutor uitucilor. De mărimea unui bănuț, dispozitivul poate fi păstrat într-o geantă, atârnat la chei sau fixat de un obiect care are mari șanse de a se pierde. Apoi, acesta poate fi localizat folosind un alt dispozitiv Apple. Ba chiar emite sunete de alertă când este apelat, pentru a face depistarea mai ușoară. Bateria ține mult, iar când se termină e ușor de înlocuit. Principalul dezavantaj este însă că nu funcționează decât în conexiune cu alte dispozitive Apple, iar prețul nu este nici piperat, dar nici ieftin: o bucată este 30 de dolari, iar la patru, prețul este de 99 USD.

airtag

Căștile wireless

Cu siguranță toată lumea este de acord că nu au apărut în 2021 căștile wireless, și cu atât mai mult nu Apple a inventat roata. Însă, pornind de la Airpods, concurența a scos zeci, poate chiar sute de alte modele bazate pe același principiu, care se conectează prin bluetooth la telefon, pentru ascultat muzică și apeluri telefonice. Cum prețurile nu sun prohibitive și cererea a fost mare, vânzările au crescut exponențial. Singura problemă o reprezintă bateria, pentru că la multe dintre modele autonomia nu e mai mare de 4-5 ore.

casti wireless


Becurile smart colorate

La fel, dacă tehnologia a fost promovată la început de Philips, o mulțime de alți producători au trecut rapid la producerea acestui gadget, precum Xiaomi sau o serie de alte firme, mai mici sau mai mari, din Asia. În esență, sunt becuri economice pe leduri, care își pot schimba culoarea și nuanțele în funcție de lumină ori după dorința utilizatorului, care le poate opri sau porni la bunul plac. Modelele basic funcționează pe bază de telecomandă infraroșu, iar cele superioare dețin placă de rețea wireless, prin care se alătură celorlalte dispozitive „smart” din casă. Au fel și fel de funcții amuzante, control de pe smartphone, ori se pot transforma în orgă de lumini, în ritmul muzicii, Nici ele nu sunt scumpe, prețurile variind de la câteva zeci de lei la sute.

bec smart


Kindle

Cititul s-a reîntors și el în pandemie, iar Amazon Kindle, care a reinventat cititul pe un dispozitiv electronic de tipul unei tablete, dar care folosește un ecran care imită hârtia, se află în top. Prețurile pornesc de la aproximativ 75 de dolari pentru un model mai vechi și se duc către 140 pentru modelul mediu Paperwhite, sau chiar 250 USD pentru modelul apărut în acest an, Kindle Oasis. Dacă mai adăugăm că într-un asemenea dispozitiv încap mii de cărți și bateria durează săptămâni, este perfect pentru iubitorii de lectură.

kindle


Artiphon Orba

Artiphon Orba este un mic gadget de 100 de dolari, cu ajutorul căruia se poate compune muzică- bine, la nivel de amator, doar pentru hobby- ca și cum ai avea un sintetizator. Nu e nevoie de cine știe ce pricepere, ci doar de ceva ritm, inspirație...si beatul poate să curgă. Evident, aparatul dispune de toată gama de conectivitate iar melodiile obținute pot apoi să fie transferate și prelucrate pe computer... De menționat că acest gadget este un produs proprietar, produs de Artiphone.

artiphon orba


Cabluri „de firmă” pentru încărcare

Nu e glumă, dar cererea pentru cabluri de încărcare e din ce în ce mai mare, fie că vorbim de cele pentru android, de tip micro-usb, ori USB-C. La fel și cele specifice Iphone. Tot mai mulți producători chinezi au scos pe piață cabluri de diferite lungimi-știut fiind că la toate telefoanele, cele originale nu prea depășesc jumătate de metru- dar și de diferite capacități, cu leduri, cu funcții de fast charge, bar chiar și „mănunchiuri” de cabluri 3 in 1, cu trei mufe care permit practic să încarci aproape orice. Un asemenea producător, potrivit Techcrunch, este Anker, care produce cabluri durabile cu prețuri de 15-20 de dolari bucata. Bineînțeles, se găsesc și alte cabluri chinezești care se apropie de aceste standarde, și la un sfert din acest preț...

Power Core Fusion

Rămânând la același producător, Anker, un alt gadget se bucură de atenția publicului, o combinație între încărcător și baterie externă. Are forma unui încărcător puțin mai voluminos, și se bagă în priză și încarcă orice telefon. În plus, are însă o baterie de 6.000 de miliamperi, care poate alimenta dispozitivul când nu este conectat la priză. Are și încărcare inteligentă: când este în priză conectat la telefon, alimentează mai întâi telefonul până ce îl încarcă full, și de abia după aia începe încărcarea bateriei interne. Prețul: cam piperat, 50 de dolari.

 

Stickurile smart

Fie că vorbim de Chromecast, stick-urile Xiaomi, Amazon’s Firestick, ori Roku- preferat mai ales de utilizatorii din SUA, sau de replicile lor chinezești de pe siturile de profil, toate îndeplinesc, la bază, aceeași funcție: transformă un televizor cu intrare HDMI non-smart într-unul smart, cu Netflix, HBO GO, și alte aplicații pentru conținut. Oferă în plus și comunicare wireless cu alte dispozitive din casă. Prețurile sunt și ele bune, undeva pe la 30-40 de dolari.

amazon firestick


Nest HUB

E un fel de tabletă conectată la Google, care reacționează la voce și își dă, audio, raspunsurile la întrebările pe care i le pui prin deja celebra frază Ok Google. Poate fi folosit și la urmărirea unor video pe youtube ascultat muzică ori vizionatul producțiilor de pe reâelele de streaming, avișează vremea și stirile zilei. Google îl vinde cu un preț între 60 și 100 de dolari.

nest hub


Boxele portabile

De dimensiuni din ce în ce mai mici și de putere cat mai mare, acestre dispozitive difuzează muzica de pe telefon, prin bluetooth. Fidelitatea lor e din ce în ce mai mare în ciuda dimensiunilor reduse, la fel și autonomia, iar unele au și funcția secundară de baterie externă și pot încărca, d exemplu, telefonul. În funcție de prodcător, prețul lor începe de la cateva zeci de lari la sute sau chiar mii. Oricum, se bucură de mare căutare mai ales în rândul generației tinere, aflate în permanentă mobilitate, mai ales pe muzică.

boxa portabila

Backbone

Dispozitivul fabricat de compania cu același nume transformă un Iphone într-o miniconsolă de jocuri, având toate butoanele fizice dispuse pe ambele părți. Se pot juca astfel tot felul de jocuri, le la shotere la curse de mașini ori jocuri de strategie.

backbone

Prețul este însă pe măsură, 100 de dolari, dar ce mai contează cînd iPhone-ul trece de 2.000 USD.

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Instagram va alerta părinții dacă adolescenții caută conținut despre automutilare și sinucidere
Instagram va alerta părinții dacă adolescenții caută conținut despre automutilare și sinucidere

Părinții care folosesc instrumentele de supraveghere parentală ale Instagram vor primi în curând alerte dacă adolescentul lor caută în mod repetat termeni legați de sinucidere sau automutilare pe platformă, scrie BBC.

Noutățile de pe Samsung S26 Ultra. Schimbări de design și funcție „privacy display”
Noutățile de pe Samsung S26 Ultra. Schimbări de design și funcție „privacy display”

Avem noi telefoane de la Samsung, de la Honor, dar și câteva surprize. Samsung S26 Ultra, vedeta lansării de miercuri de la Samsung, un telefon similar față de cel de anul trecut.

Galaxy S26 -  tot ce trebuie să știi despre cel mai nou telefon Samsung: Impresiile lui Marian Andrei după un prim-contact
Galaxy S26 - tot ce trebuie să știi despre cel mai nou telefon Samsung: Impresiile lui Marian Andrei după un prim-contact

Așa știi că a mai trecut un an: vine un nou Galaxy S. Am avut ocazia să le butonez aproximativ o oră și, de data aceasta, avem trei modele nou-nouțe: S26, S26+ și S26 Ultra.

Recomandări
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit, vineri dimineață, trei mesaje RO-ALERT, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Este al șaselea transmis de autorităţi începând de miercuri seară.

Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări
Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări

Guvernul analizează în ședința de vineri modificări în domeniul fiscal-bugetar, stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor privind locuinţa de serviciu, precum şi al cheltuielilor de cazare şi deplasare ale prefecţilor şi subprefecţilor.

Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Proiectul a fost declarat constituțional după cinci amânări.