Turcan: Guvernul va amâna cel puțin jumătate de an, prin OUG, plata alocațiilor dublate pentru copii

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul Orban va adopta, în această săptămână, o ordonanță de urgență pentru a amânca până la 1 iulie 2020 plata alocațiilor dublate pentru copii, a declarat, pentru G4Media.ro, vicepremierul Raluca Turcan.

„Pentru că PNL este într-un dialog continuu cu președintele Klaus Iohannis, promulgarea de astăzi a legii privind alocațiile va fi completată de o Ordonanță de Urgență a Guvernului. Actul normativ va proroga intrarea în vigoare a legii de dublare a alocațiilor până la prima rectificare bugetară din acest an, la începutul lunii iulie, așa cum prevede legea responsabilității fiscal-bugetare”, a declarat Raluca Turcan.

Vicepremierul dă vina pe politica falimentară a fostului guvern, care a generat o presiune asupra bugetului de stat.

„Presiunea care apasă bugetul din acest an, din motive ce țin de politica falimentară a fostului guvern, dorim să nu afecteze copiii din România”, a declarat Turcan.

”PNL este partidul de care sunt legate toate majorările alocațiilor pentru copii de până acum: 2008, 2015 și 2019. În plus, începând cu 1 Ianuarie 2020, alocațiile sunt indexate cu rata inflației tot datorită PNL. Guvernul PNL va găsi resursele financiare pentru dublarea alocațiilor de stat pentru copii, așa cum prevede legea promulgată astăzi de Președintele Klaus Iohannis. Când a fost construit bugetul pe anul 2020, la finalul anului trecut, suma necesară pentru ca alocațiile mărite să intre în plată nu a fost inclusă, nefiind lege în vigoare”, a mai spus Raluca Turcan.

Citește și
copii
Guvernul va amâna termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Iohannis a promulgat legea, Orban decide când dă banii

 

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, Legea privind dublarea alocațiilor pentru copii.

Legea promulgată prevede dublarea alocățiilor pentru copii, astfel că alocația crește de la 300 la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani și de la 150 la 300 de lei pentru cei între 2 și 18 ani.

Teoretic, legea prevede ca această creștere să intre în vigoare de luna următoare promulgării, adică din luna februarie, însă premierul Orban a anunțat în ultimele zile că va amâna termenul de intrare în vigoare a legii, până când Guvernul va putea aloca fondurile necesare.

Amânarea aplicării Legii dublării alocațiilor va însemna, pentru Guvernul Orban, o economie de 3,6 miliarde lei, respectiv 750 milioane euro.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Primarul din Târgu Mureș vrea ca statul să aleagă persoanele care pot face copii
Primarul din Târgu Mureș vrea ca statul să aleagă persoanele care pot face copii

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, propune ca statul să decidă cine poate face copii și susține că viitorii părinți ar trebui să îndeplinească patru condiții importante. În caz contrar, statul ar trebui să le ia copiii, propune edilul.

Guvernul va amâna termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii
Guvernul va amâna termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii va fi amânat.

Iohannis: Nu am de gând să refuz promulgarea legii privind dublarea alocaţiilor
Iohannis: Nu am de gând să refuz promulgarea legii privind dublarea alocaţiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu are de gând, la acest moment, să refuze promulgarea legii privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.