„Ce ne-a dat nouă UE?” Statistici oficiale: de la aderare până azi România a primit gratuit 60 de miliarde de euro

62243931
Getty

Fondurile UE primite de România de la aderare până în prezent au atins cifra de 89,4 miliarde de euro. Scăzând contribuțiile României, rezultă 60 de miliarde de euro, bani europeni efectiv intrați în țară.

De 16 ani, de când România este membră a Uniunii Europene, până la finalul lui septembrie 2023, fondurile UE accesate în țara noastră au ajuns la 89,4 miliarde de euro, conform analizei profit.ro. Din sumele primite se scad contribuțiile țării noastre la bugetul UE și rezultă o sumă de 60 de miliarde de euo, sumele încasate efectiv și folosite în cele mai multe cazuri pentru investiții.

Suma include fonduri în principal din două bugetări multianuale ale UE (planificări bugetare pe câte șapte ani), anume 2007-2013 și 2014-2020, dar și din cadrul financiar multianual 2021-2027 și din PNRR.

Până la finalul anului, potrivit estimărilor autorităților, România ar trebui să mai atragă 2,68 miliarde euro, din care 2,47 miliarde de euro pe cadrul financiar multianual încheiat în 2020. Anul 2023 este ultimul în care România mai poate folosi fondurile prevăzute în cadrul financiar multianual 2014-2020.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62397044
Guvernul încearcă să ia măsuri pentru a nu pune în pericol banii europeni. Deficitul bugetar, în continuă creștere

Deficitul bugetar este în continuă creștere, deși avem deja o gaură de 56 de miliarde de lei numai în primele 9 luni ale anului. Guvernul încearcă pe ultima sută de metri să ia măsuri pentru a nu pune în pericol banii europeni.

62397097
De câți bani are nevoie, de fapt, o familie formată din doi adulți și doi copii ca să trăiască decent, în România

Mai multe studii de profil au ajuns la concluzia că o familie formată din doi adulți și doi copii poate trăi teoretic decent cu aproximativ 9.900 de lei lunar. În realitate, costurile sunt mult mai mari.

62357822
Deficitul bugetului general consolidat a atins 3,55% din PIB. Cu cât a urcat față de primele nouă luni din 2022

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,55% din PIB după primele nouă luni ale anului în curs. A ajuns la la 56,46 miliarde de lei, faţă de un deficit de 41,7 miliarde lei, respectiv 2,96% din PIB aferent primelor nouă luni din 2022.

Recomandări
Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Proteste franta gettyimages 2300257535
Situație critică în Franța. Macron se va adresa națiunii după protestele violente din Hexagon. Primul deces raportat

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va adresa ţării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunţat biroul său, informează Reuters.