Guvernul vrea să crească salariul minim brut la 2.300 de lei. Majorarea este de 70 de lei

62165402

Conducerea Guvernului şi liderii patronatelor şi ai sindicatelor s-au întâlnit luni la sediul Guvernului în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, pentru a discuta despre nivelul până la care să crească salariul minim brut pe economie pentru anul viitor.

”La nivelul Guvernului vom decide creșterea salariul minim pe economie pentru anul viitor cu un procent care va ține cont de argumentele reprezentanților sindicatelor, ai patronatelor, precum și de contextul economic și social. Ne dorim să asigurăm o viață mai bună pentru români, având însă grijă să păstrăm locurile de muncă și să protejăm inițiativa antreprenorială”, a transmis premierul Florin Cîțu în urma consultărilor.

În cadrul discuției, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a prezentat trei scenarii referitoare la evoluția acestui indicator salarial în 2021, rezultate ca urmare a consultărilor autorităților guvernamentale cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, a transmis Guvernul

Executivul are în vedere creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depășească rata inflației, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanții sindicatelor au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat înghețarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puțin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situațiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice.

Hotărârea privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată va fi adoptată în ședința Guvernului din 30 decembrie 2020.

Totodată, prim-ministrul, ministrul Muncii și reprezentanții partenerilor sociali au agreat încheierea, în prima jumătate a anului viitor, a unui Acord tripartit prin care să fie stabilit un mecanism de creștere a salariului minim brut pe economie pentru următorii patru ani, astfel încât să fie asigurată stabilitatea și predictibilitatea evoluției acestui indicator salarial.

Consiliul IMM-urilor: Guvernul a preluat propunerea de creştere a salariului minim brut

 

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a transmis ăn urma consultărilor că prim-ministrul Florin Cîţu a sprijinit propunerea de creştere a salariului minim la 2.300 de lei din 2021 făcută de patronate.

"Din ce s-a exprimat prim-ministrul, el a preluat propunerea noastră cu creştere de 3% a salariului minim, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei, care acoperă rata inflaţiei şi o parte din productivitate, sau, dacă vreţi, aproape dublul ratei inflaţiei, care era undeva la 1,8%. Asta a fost şi propunerea lor, acum va trebui să ia o decizie fermă", a afirmat liderul patronatului IMM-urilor, potrivit Agerpres.

Salariul minim brut pe economie este în prezent stabilit la nivelul de 2.230 de lei.

Preşedintele CNIPMMR a menţionat că i-a cerut premierului ca discuţiile privind creşterea nivelului salariului minim pentru 2022 să înceapă cu un an înainte de aplicarea acestuia.

"Am mai discutat cu prim-ministrul să începem de acum încolo dezbaterile şi discuţiile despre salariul minim la începutul anului şi practic până la jumătatea anului să avem mecanismele foarte clare, ca să nu mai discutăm de azi cu aplicabilitate peste patru zile: azi suntem în 28 decembrie, în patru zile se aplică noul salariu. E normal şi logic să se discute cu un an înainte, nu poţi să le spui companiilor că se aplică peste patru zile", a precizat Florin Jianu.

De asemenea, prim-ministrul a fost de acord cu îngheţarea punctului de amendă la 145 de lei, a adăugat acesta.

"Al doilea lucru pe care l-am discutat şi stabilit a fost îngheţarea punctului de amendă la 145 de lei, lucru foarte important, pentru că punctul de amendă se leagă de salariul minim. A fost o ordonanţă de urgenţă anul trecut în ianuarie care a îngheţat punctul de amendă la 145 de lei, deci legat de vechiul salariu minim pe economie, şi acest lucru se menţine şi pentru anul viitor", a menţionat preşedintele CNIPMMR.

Conducerea Guvernului şi liderii patronatelor şi ai sindicatelor s-au întâlnit luni la sediul Guvernului în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, pentru a discuta despre nivelul până la care să crească salariul minim brut pe economie pentru anul viitor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emoții mari pentru Alisia! Băiatul ei cu nume celebru a debutat la seniori, iar echipa favorită joacă azi finala Cupei
GALERIE FOTO Emoții mari pentru Alisia! Băiatul ei cu nume celebru a debutat la seniori, iar echipa favorită joacă azi finala Cupei
Citește și...
Avertisment sumbru. Specialiștii din industrie anticipează că 25% dintre restaurantele din România vor dispărea

Un sfert dintre restaurantele de la noi riscă să se închidă anul acesta. Este avertismentul sumbru al experților din industria ospitalității, chiar dacă piața a crescut la aproape 8 miliarde de euro.

Din ce în ce mai puțini români se încumetă să ia credite de la bănci. Când estimează experții că ar putea scădea dobânzile

Românii care au credite, sau cei care vor să împrumute bani de la bănci, mai au de așteptat până când dobânzile vor scădea.

Ministru: Nu sunt de acord cu plafonarea prețurilor la alimente, dar o prelungesc. Măsura anti-inflație care aduce inflație

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, nu este de acord cu plafonarea adaosului comercial la alimente, dar o va prelungi, dată fiind inflația ridicată. Datele experților arată că această măsura anti-inflația creează, de fapt, inflație. 

Recomandări
Primar din România prins în flagrant de Parchetul European când lua șpagă. Pentru ce a cerut bani

Un primar UDMR din Bihor a fost prins în flagrant de procurorii europeni în timp ce lua șpagă 28.800 de euro. Este pentru prima oară când anchetatorii parchetului condus de Laura Codruța Kovesi realizează un flagrant în România.

Continuă consultările de la Cotroceni. Când ar urma „runda a doua” cu partidele parlamentare

După ce prima rundă de consultări oficiale cu partidele parlamentare nu a dus la o formulă de guvernare, președintele Nicușor Dan i-a chemat joi la discuții și pe ceilalți parlamentari. 

Decizie oficială în cazul blocului din Rahova afectat de explozie. Soluția cu cele mai mici riscuri găsită de specialiști

Blocul distrus în octombrie în cartierul Rahova din Capitală de o explozie va fi tăiat în două de specialiști în demolări, iar partea afectată va fi mărunțită și înlăturată.