Când va adopta România moneda EURO. Anunțul făcut de Guvern

62007854
iStock

Guvernul României a anunțat că vom trece la moneda euro în intervalul 2024-2026.

 

Comunicatul Guvernului:

”Reuniunea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, în cadrul căreia au fost discutate proiectele finale ale documentelor ce vor sta la baza pregătirii trecerii la moneda unică europeană, a avut loc astăzi la Palatul Victoria.

Raportul de fundamentare al Planului naţional de adoptare a monedei euro și Planul naţional de adoptare a monedei euro sunt rezultatul consultărilor cu reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, conducerea Academiei Române, consilieri din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, precum și reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor şi structurilor asociative.

Șeful Executivului a apreciat activitatea Comisiei și a mulțumit membrilor săi pentru seriozitate și implicare. ”Munca dumneavoastră și fundamentarea temeinică pe care ați făcut-o dovedesc, încă o dată, cât este de important ca România să fie bine pregătită pentru adoptarea monedei euro. Sper, de asemenea, să ne putem baza pe expertiza dumneavoastră și în alte proiecte importante pentru România”, a afirmat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

În contextul discuțiilor pe marginea raportului de fundamentare, majoritatea covârșitoare a membrilor Comisiei au aprobat ca obiectiv realist pentru adoptarea monedei euro de către România orizontul de timp 2024-2026. Acest document analizează în detaliu modul în care funcționează zona euro, cum poate influența acest lucru intrarea României în zona euro și gradul de pregătire al economiei românești pentru implementarea acestui obiectiv. Studiul prezintă trei scenarii care arată perioada de timp în care România ar putea ajunge la o masă critică de convergență reală și structurală de 70%, 75%, respectiv 80%, în funcţie de două rate de creştere medii anuale:

O rată de creștere de 4%, plecând de la media ratelor de creştere PIB real din perioada 2000-2017 şi
O rată mai optimistă, de 5%, plecând de la ipoteza că România îşi va îmbunătăţi contribuţia factorilor de producţie la creşterea potenţială şi că va implementa reforme structurale favorabile creşterii economice

În cazul unei ţinte stabilite de 70% din media ZE19, România poate atinge acest nivel în 6 ani dacă înregistrează o rată de creştere medie de 4% pe an sau în 4 ani cu o rată de creștere de 5%. În scenariul în care România îşi propune să atingă 75% din media ZE19(nivel cel mai indicat pentru economia României, după cum rezultă din Raport), aceasta se poate realiza într-un interval de 9 ani (dacă se păstrează rata medie de creştere istorică de 4% pe an) sau în 6 ani în contextul unei creşteri cu o rată medie de 5% pe an.

De asemenea, membrii Comisiei de pregătire a aderării României la moneda euro au subliniat faptul că pe lângă atingerea acestor indicatori sunt extrem de importante două aspecte pentru pregătirea temeinică și atingerea unei convergențe reale, astfel încât aderarea la moneda euro să producă beneficii pentru societate. În primul rând, este vitală creșterea competitivității și asigurarea unei creșteri economice sustenabile, bazată pe produse cu tehnologie înaltă, cu valoare adăugată mare şi cu inovare. În egală măsură, este importantă pregătirea intrării României în mecanismul european al ratelor de schimb – ERM II, etapă premergătoare aderării la zona euro.”

Articol recomandat de sport.ro
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Citește și...
Se scumpește masa de Crăciun. Comparație între prețul produselor în 2017 și în 2018

Masa de Crăciun va fi mai scumpă decât anul trecut, după cum arată datele publicate marți de Institutul Naţional de Statistică.

Noi reguli pentru darea în plată. Cum vor putea românii să scape de datorii

Senatorii din Comisia de Buget au modificat Legea Dării în Plataă. Ei au stabilit mai multe criterii pentru situaţia în care o persoană, vrea să dea casa înapoi băncii, pentru a stinge creditul luat.

Avertismentul FMI despre economie: ”nori de furtună se adună”

Nori de furtună se adună deasupra economiei mondiale iar guvernele şi băncile centrale ar putea să nu fie pregătite corespunzător pentru a face faţă turbulenţelor, a avertizat marţi prim-adjunctul directorului general al FMI.

Recomandări
Ce informații ar fi trimis din România în Rusia spionul Ivan Kutsenco. DIICOT: A desfășurat activități ostile României

Bărbatul din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene, a fost arestat marți seară pentru 30 de zile.

Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră. 

SUA au distrus cinci petroliere iraniene după atacuri asupra unei nave americane. Iranul amenință cu represalii

Armata americană a anunţat marţi că a distrus cinci nave petroliere în regiunea Golfului, ca represalii pentru atacurile Gardienilor Revoluţiei iraniene împotriva unei nave a armatei americane în ultimele două zile, relatează AFP.