Alegeri europarlamentare 2019. Rezultatele definitive vor fi cunoscute după câteva zile

62047549
Pro TV

Votul în cadrul alegerilor europene a început în unele ţări, dar va trebui aşteptat până duminică seara târziu pentru a avea primele rezultate oficiale din fiecare stat membru al UE, potrivit unei prezentări a AFP.

Alegătorii din Regatul Unit şi Olanda au venit la urne joi, urmaţi vineri de cei din Republica Cehă şi Irlanda.

Sâmbătă votează alegătorii din Slovacia, Letonia şi Malta, iar duminică cei din celelalte 21 de state membre ale UE.

Însă indiferent de ziua votului, pentru a nu influenţa votanţii autorităţile naţionale trebuie să aştepte până la ora 21:00 GMT (00:00 ora României) pentru a publica primele rezultate oficiale. Trebuie de fapt să se aştepte închiderea urnelor în Italia, ţara unde secţiile de votare vor rămâne deschise până la ora cea mai târzie.

Totuşi, unele ''estimări'' şi alte sondaje efectuate la ieşirea de la urne vor putea fi publicate mai devreme. În Olanda a fost deja publicat joi seară un astfel de sondaj.

Duminică, primele ''estimări naţionale'' ar urma să fie publicate în Austria începând cu ora 15:00 GMT (18:00 ora României), iar o oră mai târziu în Germania şi alte câteva ţări.

Parlamentul European va publica la rândul său pe tot parcursul serii datele actualizate, pe măsură ce sunt primite, pe website-ul dedicat, a cărui pagină în limba română este www.rezultate-alegeri.eu.

Pe această pagină se vor regăsi rezultate naţionale, distribuţia mandatelor în funcţie de grup politic şi ţară, împărţirea în funcţie de apartenenţa la partidele şi grupurile politice naţionale, echilibrul de gen al eurodeputaţilor precum şi prezenţa la vot.

O primă evaluare a compoziţiei noului legislativ european şi a noilor raporturi de forţe politice este aşteptată la ora 18:15 GMT (21:15 ora României).

Însă aceste date vor trebui privite cu prudenţă, întrucât ele vor fi doar o compilaţie de estimări sau de sondaje pre-electorale (în cazul ţărilor de unde nu vor fi încă disponibile estimări şi sondaje după închiderea urnelor), iar ele vor fi modificate pe măsură ce apar noi sondaje efectuate la ieşirea de la urne.

Primele estimări care vor include şi rezultate oficiale provizorii la nivel european sunt aşteptate în jurul orei 21:15 GMT (0:15 ora României), şi acestea urmând să fie actualizate ulterior pe măsură ce vin noi date.

În unele ţări, rezultatele definitive vor fi cunoscute abia peste câteva zile.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62048428
Reacția unei femei de la sat, întrebată ce se votează duminică

Deşi mai sunt câteva ore până când se încheie campania electorală, în acest moment sunt încă mulţi români care nu ştiu de ce trebuie să meargă la urne.

62048442
Opţiuni suplimentare oferite de rețelele de socializare în ziua votului. Ce spun cercetătorii

Platformele de socializare online, folosite de milioane de europeni, le vor reaminti duminică utilizatorilor că este o zi importantă, în care îşi vor putea exercita votul la alegerile europarlamentare.

62048413
Alegeri europarlamentare. Avantajele cardului european de sănătate, formularele care pot salva vieți

Intrarea în Uniunea Europeană ne dă drepturi şi în domeniul medical. Cardul european de sănătate este gratuit şi ne poate asigura orice urgenţă, în spitale din toate statele membre.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.