Ce spune fundaşul iberic Marc Cucurella despre Mbappe: „Cel mai bun mod de a-l opri este să fim uniţi”

62465090
Shutterstock

Fundaşul iberic Marc Cucurella crede că modul cel mai bun prin care coechipierii săi de la echipa naţională a Spaniei l-ar putea opri pe atacantul francez Kylian Mbappe este „să fie uniţi”.

„Fotbalul este un sport de echipă. Dacă ar fi unul la unu, e adevărat că ar fi complicat, dar până la urmă va depinde de noi toţi. Cred că am arătat că am fost o echipă foarte unită, am depus mult efort şi am dat totul unul pentru celălalt. Aceasta va fi cheia: să fim uniţi, să ştim ce avem de făcut în fiecare moment şi să le anihilăm contraatacurile”, a spus Cucurella la o conferinţă de presă înainte de meciul cu echipa Franţei.

„În acest gen de turneu este mai bine să ai o echipă ca o familie, cei 26 de jucători trebuie să fie uniţi, să funcţioneze ca un colectiv. Şi asta vrem să demonstrăm”, a spus Cucurella, care a numit lotul Spaniei „un grup foarte bun, cu un amestec excelent de jucători tineri şi veterani, care a reuşit să ducă Spania în semifinale la Euro”.

Meciul din semifinale, dintre Franţa şi Spania, se va disputa marţi, la Munchen.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62464104
EURO 2024: Erdogan consideră că suspendarea lui Demiral, care a făcut semnul Lupilor gri este ''o decizie pur politică''

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a estimat că suspendarea pentru două meciuri dictată împotriva fotbalistului turc Merih Demiral pentru un gest controversat la EURO 2024 este una pur politică.

62465036
Vincenzo Montella, după înfrângerea suferită de echipa sa în faţa Olandei, la EURO 2024: „Nu am regrete”

Selecţionerul Turciei, fostul atacant italian Vincenzo Montella, a asigurat că nu are "regrete" după înfrângerea suferită de echipa sa în faţa Olandei, scor 1-2, sâmbătă la Berlin, în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024.

62465030
Anglia și Olanda s-au calificat în semifinalele EURO 2024! Finalistele turneului, marți și miercuri, la PRO TV și pe VOYO

Au ajuns atât de departe și totuși și-au dorit mai mult! Au visat la un scor pozitiv care să le dea șansa să joace pentru calificarea în ultima etapă a competiției! Au dat totul în sferturi și au demonstrat că au puterea de a face spectacol!

Recomandări
Grindeanu simion inquam gc
Analist: PSD și AUR s-ar putea „cupla” peste șase luni. Până atunci, social-democrații stau cu sabia deasupra capului premierului

PSD s-ar putea “cupla” cu AUR într-o formă sau alta, după cele șase luni în care social democrații, aflați la guvernare, vor sta “cu sabia, securea sau ghilotina” deasupra capului premierului Luca Niculescu.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu, vizat de un nou dosar. Ar fi cerut unui expert să-i scaneze vila din Mogoșoaia de microfoanele procurorilor

Două percheziții au fost efectuate miercuri de procurorii DIICOT într-un dosar care ar avea legătură cu cel în care a fost arestat preventiv Călin Georgescu. Acesta ar fi cerut unor experți să-i scaneze vila de microfoane și dispozitive de supraveghere.