Alcoolul nu se digeră, trece din stomac direct în sânge, apoi ajunge la ficat. Explicațiile medicilor specialiști

×
Publicitate

Inima. Din ea vedem cum iese aorta, cel mai mare vas din organism. Odată cu aorta ies și arterele coronare, și alimentează tocmai inima. Aici apar presiuni uriașe.

Bifurcația arterei carotide. O vedem aici. E lovită cu putere de fluxul sanguin, care plecă spre creier, permanent.

De ce aceste vase trebuie întreținute? Pentru că, aici, fizica, chimia și biologia fac combinații spectaculoase, care înseamnă, de fapt, viața. Simultan, vedem cea mai mare rețea de informații din natură.

Andreea Groza: O bere de 500 de mililitri în 24 de ore. E tot ce poate să proceseze ficatul uman, adică 20 de mililitri de alcool pur sau 100 de mililitri de alcool pur într-o saptămână, dar nu dintr-o dată, ci spațiat, pe zile. Înseamnă cinci beri. De ce Organizația Mondială a Sănătății e atât de strictă?

Alcoolul nu se digeră, trece din stomac direct în sânge, apoi ajunge la ficat. Ne explică circuitul profesorul universitar Ștefan Voicu.

Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii: „Cum adică din alcool fac grăsime în ficat? Alcoolul este combustibil pur există și mașini care funcționează cu alcool. Un gram de alcool are șapte kilocalorii, enorm. Alcoolul nu îl poate transforma în altceva decât în grăsime. Întâi în ficat, saturăm ficatul în grăsimi, facem ficat alcoolic, apoi grăsimea se duce în restul organismului”.

Așa apare ficatul gras alcooolic. Și dacă nu vreau să recunosc consumul zilnic? Doar nu mă îmbăt zilnic. Analizele de sânge arată ce face alcoolul în organism. Globulele roșii devin mai mari. Se văd în hemoleucogramă. Ne explică profesor universitar doctor Laura Iliescu.

Prof. univ. dr. Laura Iliescu, medicină internă, Institulul Clinic Fundeni: „Din cauza consumului de etanol, fac malabsorbții diferite. Au o cantiate de B12 modificată și toate acestea dau structură și funcția normală a globulei roșii”.

Cele două analize care arată funcția ficatului se numesc AST și ALT. În consum cronic de alcool crește AST. Și o altă analiză, numită GGT, e modificată. Vorbim despre o enzimă din ficat implicată în procesele legate de inflamație, dar și în procesele legate de substanțe cancerigene.

Dr. Radu Berceanu medic primar oncolog: „Nu există cantitate minimă, care să fie fie fără efect, dar odată ce treci de pragul ăsta de 20 de mililitri devine risc principal carcinogen de la alcool și risc să faci ciroză de la alcool, care e risc de cancer de ficat”.

Șapte tipuri frecvente de cancer sunt asociate cu alcoolul. De ce? În ficat, alcoolul se descompune în acetaldehidă. Această subtanță poate distruge informația genetică, ADN-ul, dar și proteinele din care suntem construiți. Alcool plus țigări. Nu înseamnă că aveți doi factori de risc, ci foarte mulți factori de risc.

Dr. Radu Berceanu, medic primar oncolog: „Unu plus unu nu fac doi, ci fac cinci. Asta este sinergia. Noi ne folosim în chimioterapie de chestia asta. Folosim două substanțe mai puțin toxice. Împreună au un efect mult mai mai bun”.

Andreea Groza: Țigări plus alcool. Peste tot în biologie, unu plus unu nu înseamnă doi, ci un toxic plus un alt toxic înseamnă și opt, și zece în privința riscului biologic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62389197
Explicația pentru care apar accidentele vasculare. Cum pot fi prevenite

Se numește circulație de tip terminal și o regăsim atât la inimă, cât și la creier. Arterele duc sânge doar într-o anumită zonă, în creier, ori în inimă.

 

62388611
Salata de vinete nu e o salată, ci o maioneză plină de calorii. Cum este sănătos să consumăm această legumă

Salata de vinete nu e o salată, ci o maioneză plină de calorii. În schimb vânăta, ca atare, are extrem de puține calorii.  

62388294
Obezitatea, pericol pentru organism. De ce este important să mergi la medic

O boală cronică netransmisibilă, așa o numește Organizația Mondială a Sănătății.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.