Radu Savopol, co-fondator „5 To Go”, despre unul dintre cele mai apreciate branduri de cafea: „Suntem foarte modești”

×
Publicitate

În episodul doi al show-ului digital de business „BIZ POWER” prezentat de Marta Ușurelu, facem cunoștință cu co-fondatorul brandului „5 To Go”, Radu Savopol.

Radu Savopol a povestit în episodul doi al emisiunii „BIZ POWER” cum a ajuns compania să dezvolte, în doar șapte ani, peste 400 de francize în întreaga țară, dar și în afara țării. Brandul „5 To Go” deține, în prezent, francize în Franța, Belgia, Ungaria, iar focusul brandului este să se extindă și în Budapesta, conform spuselor co-fondatorului Radu Savopol.

biz power

Compania a ajuns la o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro.

biz power


Radu Savopol, co-fondator „5 To Go”:
„Suntem foarte modești și lucrul ăsta a contat. Nici nu ai cum să te dezvolți într-un sistem de franciză dacă nu ești un om ancorat în realitate, dacă nu ești prezent. Eu, în fiecare an de Crăciun, îi sun pe toți cei 200 și ceva de francizați și vorbesc cu ei personal. Este un lucru extraordinar pe care vreau să-l fac pentru a mă conecta cu ei. Îl fac în fiecare an, am o zi de dimineața până seara, în care îi sun și vorbesc diverse lucruri. L-am învățat de la tata și mi-a prins foarte bine”.

biz power

Mai multe detalii despre „5 To Go” și cât costă o franciză, în VIDEO atașat.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62303372
Marta Ușurelu prezintă Biz Power, un nou show digital Stirile ProTV. Dragoș Petrescu, invitat: ”Succesul-foarte multă muncă

Dincolo de business-uri sunt oameni care ascund povești. Dincolo de decizii există raționament, dar și sentimente.

62303167
„BIZ POWER”. Dragoș Petrescu, despre succes, bani, încredere și curaj, într-o discuție cu Marta Ușurelu

În prima ediție a emisiunii „BIZ POWER”, de astăzi, este vorba despre putere, despre succes, despre bani, despre încredere și curaj, iar invitat este unul dintre cei mai importanți oameni din businessul românesc.  

Recomandări
Shutterstock 2669428289
Lider liberal: PSD și puciștii din PNL „își trimit bezele”. Cine este „ministrul catastrofă” scos la înaintare

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru spune că PSD și puciștii liberali „își trimit bezele”, în condițiile în care social-democrații vor la guvernare, dar au nevoie și de un „paravan”, un alt partid care să le „deconteze furăciunile”.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.