Urnele mobile, o soluție salvatoare pentru bolnavi. Câți pacienți din spitale au votat la orele dimineții

×
Publicitate

Dreptul la vot a fost asigurat și cu urnele mobile.

De acestea pot beneficia doar alegătorii care, din motive de boală, de invaliditate sau internați în spital, nu se pot prezenta la vot. De asemenea, pot beneficia de urne mobile și alegătorii care, din cauza specificului activității pe care o desfășoară, nu pot ajunge la secția de votare.

Duminică dimineață, la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală, bolnavii cronici și pacienții internați au putut să-și exercite dreptul de a vota cu ajutorul urnelor mobile.

Cei care sunt internați în spitale în ziua scrutinului au putut face o cerere la conducerea unităților medicale, pentru ca această urna mobilă să treacă și pe la ei. Ca acest lucru să fie posibil, a  fost nevoie să fie înscrie cel puțin 200 de persoane înscrise.

La Spitalul Universitar au votat duminică, la orele dimineții, 300 de pacienți.

Și la Spitalul Județan din Timișoara mai mulți pacienți au depus cereri în acest sens.

În județul Galați sunt 378 de cereri de vot cu urna mobilă, cele mai multe la Spitalul Județean.

Pacient: „Să trăim mai bine, să dispară corupția. E un drept ca cetățean. E o datorie și îndemn pe toți să voteze."

Bărbat: „Am visat pentru prosperitate și bunăstarea României. Justiția să pună punct și să se respecte Constituția."

Bărbat: „Pentru un trai mai bun, o asistență medicală mai bună și pensie mai mare, impozite mai mici și sănătate."

Ca proporție, la Spitalul Județean din Galați, de pildă, unde sunt internați 809 pacienți cu drept de vot, doar o treime au solicitat urna mobilă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Vezi aici REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI PREZIDENTIALE 2019.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62091134
Rezultate alegeri prezidențiale 2019. Numărătoarea paralelă USR-PLUS
Numărătoarea paralelă USR - PLUS arată că Dan Barna şi Klaus Iohannis s-au calificat pe primele locuri în opţiunile de vot al românilor din Noua Zeelandă, unde votul la alegerile prezidenţiale s-a încheiat.
62091269
S-au trezit cu noaptea în cap ca să voteze: „Nu vrem să ratăm această ocazie”
Dincolo de voturile politicienilor, această zi este, mai ales, una a oamenilor obișnuiți.
62091246
Alegeri Prezidențiale 2019. Locțiitorul președintelui unei secții din Iași avea dosar penal
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Iaşi a dispus, duminică, înlocuirea de urgenţă a locţiitorului preşedintelui unei secţii de votare din comuna Scobinţi, după ce s-a constatat că era condamnat penal.