Mesajul unui bătrân de 101 de ani care a mers la urne. "Şi în război m-am dus la vot"

×
Publicitate

Votul de duminică a însemnat şi o întâlnire de neuitat între alegătorii trecuţi de 100 de ani şi cei ajunşi la majorat, care au votat pentru prima dată.

Pe tineri, primul vot îi învaţă să privească de acum viitorul cu maturitate şi să se adreseze ferm clasei politice.

Iar bunicii care au văzut multe în viaţa lor îşi doresc să fie un exemplu pentru generaţia tânără, care gândeşte liber.

Un bătrân din comuna Ciurea, judeţul Iaşi, a împlinit 101 ani. Este încă în putere şi vrea să fie un exemplu pentru nepoţi şi strănepoţi. A venit la secţie însoţit de copii.

Mihai Ceapă: "Când se votează, mă duc, nu am încotro. Am fost în armată, am fost în război şi tot m-am dus la vot. Dumneavoastră nici nu eraţi născută, când eram militar mergeam cu toţii."

Ana Ceapă, rudă: "În fiecare an e prezent, la orice oră, când e nevoie. Îl aducem, îl ducem. Merge, e devotat, dă exemplu la tineret."

La polul opus, David, din Sibiu, abia a împlinit 18 ani şi a votat pentru prima dată.

David Drăgan: "Şi tinerii au o voce şi este una dintre cele mai importante. Cred că şi pe mine şi pe alţi tineri i-ar motiva, printr-o schimbare reală în România, să rămânem în ţară."

Matei Bobeș: "Am votat cu speranţa de a inflenta cât de cât viitorul ţării noastre, într-un mod pozitiv."

Entuziasmată, dar şi cu mari emoţii, această tânără din Cluj a venit pentru prima dată la vot.

După o petrecere până în zori, Cătălin şi prietenii lui au venit direct de la club să voteze.

Tânăr: ''Am avut o noapte furtunoasă, m-am distrat şi am venit să votez de dimineaţă ca apoi să merg să dorm, e important să votăm să ne alegem viitorul ţării, să ne implicăm cât mai personal acestui vot, ca să avem un viitor bun pentru noi şi pentru cei care ne înconjoară.''

Tânără: ''Am vrut să vin, să dau un exemplu să vină cât mai multă lume după mine, pentru că e foarte important. Mulţi zic, ah, de ce să merg să dau votul meu, că oricum nu se face niciodată diferenţa, dar dacă zicem toţi asta, n-o să se ajungă nicăieri.''

Tinerii care au votat pentru prima dată spun că cea mai importantă lecţie pe care au învăţat-o este că fiecare vot contează.

Vezi aici REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI PREZIDENTIALE 2019.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62091325
Cum a votat Capitala la alegerile prezidențiale 2019. Sectorul 3 a fost primul

Ajutaţi de o vreme superbă, bucureştenii au votat şi ei în număr mare.

62091363
Zeci de studenţi din Iaşi stau la coadă pentru a vota. Aglomerație la secții

Zeci de studenţi din Iaşi stăteau la coadă, duminică, în jurul orei 20.00, pentru a vota la alegerile prezidenţiale, în timp ce majoritatea secţiilor din municipiu erau aglomerate.

61879495
Pentru prima dată, fostul preşedinte Ion Iliescu nu a putut ajunge la secţia de votare

Dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed, așa că oricine nu s-a putut deplasa duminică la secția de votare a cerut urna mobilă pentru a-și exercita fără probleme dreptul de a vota.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.