„Am crezut că a fost o bombă atomică”. Explozie la trei locuințe din Timișoara. Zgomotul, auzit de la doi kilometri distanță

×
Publicitate

Trei locuințe din Timișoara aflate în aceeași curte au fost distruse de explozia unei centrale, alimentată cu o butelie de gaz.  

Din fericire nu s-au înregistrat decese ori răniți grav, însă opt persoane, între care patru copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Vecinii spun că au simțit cum se cutremură pământul. Zgomotul exploziei s-a auzit și la șapte străzi distanță.

Explozia a avut loc într-o casă lipită de alte două, toate aflate în aceeași curte. Într-o locuință erau la acel moment o femeie și fiul sau, de 15 ani. În alta, fratele femeii, soția și trei copii ai lor, de doi, patru și șase ani. Un alt bărbat se afla în curte.

Alin Ciobică, comandant detașament ISU Timiș: „Ne-am deplasat din cadrul ambelor subunități cu două autospeciale de stingere, două autospeciale de primă intervenție și comandă, buldoexcavator și bineînțeles mai multe ambulanțe”.

Cu toții au scapăt cu atacuri de panică și răni ușoare. Ca prin minune, având în vedere pagubele. Acoperișul e distrus, iar un zid despărțitor a căzut. Și casa unor vecini a fost avariată.

Vecină: „Ceva fără de cuvinte s-a auzit. Deci pe noi ne-a șocat. Am crezut că a fost o bombă atomică. S-a lăsat la noi în curte. Toată curtea ne e plină de sticle, țigla de pe casă s-a dat jos. Deci e un dezastru”.

Vecin: „Am fost aici, în casă, și dintr-o dată am auzit boom și toți am fugit desculți afară să vedem ce e și am văzut că a sărit țiglă de la noi de pe casă și aici o sărit sticle, tot”.

Bărbat: „Stau pe strada cealaltă și s-a ridicat acoperișul. Așa s-a simțit”.

Localnic: „Tot cartierul s-a auzit. Pai dacă vin din Traian Vuia. Păi, doi kilometri”.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de la furnizorul de gaze și unul de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Oamenii din casa distrusă se încălzeau cu o centrală alimentată de o butelie, depozitată afară. O acumulare de gaze în camera tehnică, unde se afla centrala, a generat deflagrația.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62424623
Fostul premier al Olandei, Dries van Agt, și soția sa au fost eutanasiați. Cei doi s-au ținut de mână până în ultima clipă
Fostul premier al Olandei, Dries van Agt, a murit prin eutanasiere, de mână cu soţia sa, Eugenie. Amândoi aveau 93 de ani.
62424622
Explozie, urmată de incendiu, la o clădire din Sectorul 5 al Capitalei. Patru persoane au ajuns spital, 17 au fost evacuate
Patru persoane au fost rănite de o explozie urmată de un incendiu violent. Deflagrația, produsă într-un bloc din Sectorul 5, a afectat ultimul etaj și mansarda. În momentul nenorocirii, în bloc se aflau 17 persoane.
62404670
Un bărbat urmărit pentru că vindea bani falși a fost prins băut la volan, în Cluj-Napoca
Un şofer din municipiul Cluj-Napoca a fost prins beat la volan. Polițiștii au găsit asupra lui două bancnote false de 200 de euro.