Victor Pițurcă a răbufnit, deși nu are voie să dea declarații. Ce a spus despre directorul Romarm

×
Publicitate

Deși nu are voie să dea declarații, potrivit procedurii controlului judiciar, Victor Pițurcă a răbufnit miercuri și a negat vehement implicarea sa în dosarul privind achiziția de măști neconforme, vândute Ministerului Apărării.

Fostul antrenor al naționalei mai susține că nu are nici o legătură cu directorul ROMARM, Gabriel Țuțu, și că l-ar fi întâlnit o singură dată. Cei trei sunt cercetați acum în libertate în acest caz, dar trebuie să meargă săptămânal la poliție. Anchetatorii spun că ei ar fi dat un gol de peste 8 milioane de lei companiei ROMARM, prin contracte cu utilaje și măști, în pandemie.

Victor Pițurcă s-a prezentat la sediul IPJ Ilfov pentru controlul judiciar - o măsură preventivă care le garantează procurorilor că fostul antrenor al naționalei nu se va sustrage de la ancheta penală. Deși DNA susține că Pițurcă senior ar fi contribuit alături de directorul general al ROMARM la cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producție a măștilor de protecție, acesta a negat că are vreo legătură cu şeful ROMARM, Gabriel Țuțu.

Victor Pițurcă: S-au scris atâtea bazaconii zilele astea și s-au discutat care nu au nimic comun cu adevărul. Că aș fi oferit bani, că... ce s-a mai scris? Că aș fi fost într-o afacere cu persoana care a luat acele mașinării.
Reporter: Îl cunoașteți pe acel domn?
Victor Pițurcă: L-am văzut o singură dată în viața mea la el la birou. Atât. Nu mai avem voie să mergem în birou la cineva? L-am cunoscut prima dată fiind cu băiatul meu acolo și încă o persoană și nimic mai mult.
Reporter: Ați încercat să vindeți măști?
Victor Pițurcă: Măi, băieți, terminați cu lucrurile astea. Eu și fiul meu nu am vândut nici o mască.

Una dintre firmele implicate în afacerea cu directorul ROMARM ar fi fost controlată de Victor Pițurcă, susțin procurorii, deși în acte, administrator era fiul acestuia, Alex Pițurcă. Procurorii susțin că Țuțu le-a promis că poate să-i influențeze pe funcționarii MApN să cumpere direct de la ei măștile de protecție.

Victor Pițurcă: Băiatul meu a vrut să intre în această afacere. După săptămâni am vrut și eu să cunosc oameni care i-au propus lui această afacere.
Reporter: A fost implicată firma dvs. în aceste investiții?
Victor Pițurcă: Nu. A fost implicat fiindcă a investit banii. Banii ăia care scrieți că i-a intrat lui Pițurcă în firmă ăia erau 90% banii mei!

Şi Alex Pițurcă a dat declarații până la 3 dimineața în fața magistraților de la Tribunalul București, care au decis în cele din urmă să îl cerceteze în libertate.

Victor Pițurcă a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile timp în care nu are voie să părăsească țara și trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână aici, la sediul IPJ Ilfov ca să dea cu subsemnatul. În plus, acesta nu are voie să țină legătura cu nicio persoană implicată în dosar și fiul său, Alex Pițurcă, dar și directorul ROMARM, Gabriel Țuțu, au primit de asemenea control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62260488
E definitiv. Sorin Oprescu rămâne cu pedeapsa de zece ani de închisoare, dar este, în continuare, liber

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri, ca nefondat, un recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac, prin care Sorin Oprescu solicita rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni închisoare pentru corupţie.

62320863
Victor Pițurcă, întrebat dacă a încercat să vândă măști la ROMARM: ”Băi, băieți, terminați cu lucrurile astea”

Fostul selecţioner Victor Piţurcă, acuzat de procurii DNA în dosarul măştilor neconforme pentru MApN, susţine că s-a întâlnit o singură data cu directorul ROMARM, Gabriel Ţuţu, în ziua în care l-a cunoscut.    

62320860
Alimentele cu proteine din insecte, cu etichete vizibile și pe rafturi separate, în Ungaria. Opoziție față de CE

Alimentele ce conțin proteine din insecte trebuie să fie etichetate vizibil și să fie comercializate pe rafturi separate în magazine, a decis miercuri Ministerul Agriculturii din Ungaria.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.