Unde s-au dus miliardele din „Anghel Saligny” și ce primării n-au primit nici măcar un leu din controversatul program

62322829
Shutterstock

Programul „Anghel Saligny” a produs multă emoție pe scena politică și a dus chiar la ruperea alianței de dreapta. Iată, în schimb, câți primari au reușit să primească finanțare.

 

 

Toți cei șapte primari din București au cerut bani din Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, însă numai cinci dintre ei au primit finanțare.

Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, un program cu o valoare inițială de 50 de miliarde de lei, a fost un subiect de scandal pe vremea când PNL și USR formau o alianță.

Pe atunci, mai mulți membri ai partidului USR susțineau că programul a fost creat de PNL pentru a-și consolida puterea politică. Cu alte cuvinte, chiar înainte de congresul în care s-au înfruntat Cîțu și Orban, PNL voia să le dea bani prin PNI „Anghel Saligny” primarilor din țară fără să le impună și criterii clare de performanță. Așa că sume importante riscau să fie cheltuite, din nou, pe investiții inutile care nu le rezolvau oamenilor problemele, scrie Spot Media.

Însă, pe fondul disputei și al multor alte neînțelegeri, alianța dintre PNL și USR s-a rupt.

Situația pe larg, în articolul jurnaliștilor de la Spot Media.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61999029
Fiul lui Niculae Bădălău a fost trimis în judecată de DNA pentru dare de mită
DNA a anunțat, joi, că procurorii anticorupție l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe un administrator al unei societăți comerciale, care fi dat mită unui primar de comună din judeţul Giurgiu.
62317829
Programul Metrorex de Paște. Cum vor circula trenurile în noaptea de Înviere şi în perioada sărbătorilor
Metrorex a anunţat, joi, programul circulaţiei trenurilor de metrou în perioada sărbătorilor pascale.  
62339372
Tensiuni la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Conflict între poliția israeliană și preoți
Sunt tensiuni la Ierusalim între preoții Bisericii Sfântului Mormânt și poliția israeliană.