Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Cei trei poliţişti din Botoşani care l-au găsit pe băieţelul de 2 ani rătăcit în pădurea de pe raza localităţii Tudora sunt consideraţi "eroii zilei", au anunţat oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Potrivit acestora, "Manu, Laur şi Ionuţ l-au găsit pe Aryan în pădure după 24 de ore de când a fost sesizată dispariţia".

"Acesta stătea lângă un copac, când unul dintre cei trei l-au auzit şi au pornit toţi în fugă spre locul din care se auzea copilul. Aryan era speriat, dar a acceptat imediat să-i însoţească pe colegii noştri. Mulţumim tuturor celor care au participat la activităţile de căutare, a fost un efort comun al tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, voluntari şi jurnalişti", au transmis reprezentanţii IPJ.

Micuțul de 2 ani care a dispărut duminică după-amiaza a fost căutat de peste 200 de membri ai forţelor de ordine din cadrul MAI şi de numeroşi voluntari.

"Ca urmare a mobilizării exemplare şi a eforturilor forţelor de ordine şi ale întregii comunităţi, minorul a fost găsit. Acesta a fost preluat şi va fi transportat la o unitate spitalicească, pentru analizarea stării de sănătate", a anunţat, luni după-amiază, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Citește și
copil disparut botosani
Băiețelul de 2 ani dispărut din Botoșani, căutat de 300 de oameni. Părinții lui au revenit de urgență în țară
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Conform informaţiilor postate pe pagina de Facebook a MAI, au fost peste 24 de ore de căutări continue, în care au fost folosite drone, aparate de termoviziune, câini de urmă şi un elicopter.

De asemenea, au fost trimise mesaje RO-ALERT în zonă, arată sursa citată.

Copilul, care este din localitatea Tudora, se afla, duminică, în vizită la o cunoştinţă împreună cu familia, când a părăsit locuinţa respectivă iar în urma căutărilor, cei apropiaţi nu au reuşit să-l găsească.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul star al fotbalului englez, de nerecunoscut | FOTO
Fostul star al fotbalului englez, de nerecunoscut | FOTO
Citește și...
Radu Aryan, copilul de doi ani care a dispărut în Botoșani, a fost găsit. Unde se afla
Radu Aryan, copilul de doi ani care a dispărut în Botoșani, a fost găsit. Unde se afla

Copilul de doi ani dispărut duminică în preajma comunei Tudora, județul Botoșani, a fost găsit în viață după 24 de ore de căutări. Era în apropierea unui schit, singur, lângă un copac.

Băiețelul de 2 ani dispărut din Botoșani, căutat de 300 de oameni. Părinții lui au revenit de urgență în țară
Băiețelul de 2 ani dispărut din Botoșani, căutat de 300 de oameni. Părinții lui au revenit de urgență în țară

Timp de mai bine de 24 de ore forțe impresionante l-au căutat pe băiețelul de doi ani care a dispărut în preajma comunei Tudora, județul Botoșani.

Căutarea băiețelului dispărut din Botoșani continuă. Era cu bunica lui. Părinții sunt plecați din țară
Căutarea băiețelului dispărut din Botoșani continuă. Era cu bunica lui. Părinții sunt plecați din țară

De mai bine de 15 ore, forțe impresionante îl caută pe băiețelul de doar doi ani care a dispărut din comuna Tudora, județul Botoșani. Pe lângă polițiști și pompieri, și localnicii s-au strâns să-l găsească pe cel mic.

Dispariția unui copil de doi ani din Botoșani a pus autoritățile pe jar. Este căutat de zeci de angajați ai MAI
Dispariția unui copil de doi ani din Botoșani a pus autoritățile pe jar. Este căutat de zeci de angajați ai MAI

Zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră participă, duminică, la o acţiune de căutare a unui băieţel de doi ani care a dispărut, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu.

Recomandări
Economia Rusiei este „atât de afectată de războiul din Ucraina, încât nu-și poate permite nici să câștige și nici să piardă”
Economia Rusiei este „atât de afectată de războiul din Ucraina, încât nu-și poate permite nici să câștige și nici să piardă”

Economia Rusiei nu își poate permite să câștige sau să piardă războiul din Ucraina, spune un specialist în domeniu. Asta pentru că Rusia nu poate să suporte costurile de reconstrucție și securizare a Ucrainei.

Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa

Pentagonul pregătește mult timp livrările de muniție către Ucraina, iar armele americane au un traseu bine stabilit prin Europa pentru a ajunge în posesia trupelor ucrainene.