Un turist a fost prins la Nădlac cu un vietnamez în portbagaj. Ce explicaţie a dat

×
Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II au depistat un cetăţean vietnamez, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascuns în portbagajul unui autoturism ce aparţinea unui cetăţean ceh.

COMUNICATUL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ:

În data de 19.03.2019, în jurul orei 15.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul ceh M.D., în vârstă de 49 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi înmatriculat în Cehia.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport. Astfel, au descoperit ascuns, în interiorul portbagajului autoturismului, un bărbat.

La cercetări polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este un bărbat din Vietnam, în vârstă de 35 de ani.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor două persoane, efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul autoturismului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de bărbatul vietnamez, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61950837
Atenționare meteo. Cod galben de vânt puternic în opt judeţe
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă un cod galben de vând, valabil în opt județe, până la ora 16.00.
62031368
Ministrul Mediului a stat 16 minute cu motorul pornit, vorbind despre reducerea emisiilor
În 2019 ne aşteaptă lungi perioade de secetă, dar şi vijelii puternice.
62031365
Cisternă cu sodă caustică, răsturnată pe o şosea din Vaslui. Ce a păţit şoferul
Viteza excesivă a dus la un accident periculos vineri în judeţul Vaslui.