Un tânăr de 23 de ani a fost reţinut de poliţiştii Capitalei pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată

62185147

Poliţiştii au reţinut pe 14 martie un tânăr de 23 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În perioada 4 octombrie – 21 decembrie 2023, tânărul, în calitate de amanetar al unei societăţi comerciale, cu punct de lucru în Sectorul 5, ar fi încheiat în mod fictiv 47 de contracte de amanet, folosind datele de identificare ale clienţilor din baza de date a firmei, însuşindu-şi, în acest mod, aproximativ 40.000 de lei.

„În vederea inducerii în eroare a administratorilor societăţii şi pentru a ascunde activitatea infracţională desfăşurată, bănuitul ar fi întocmit în fals acte adiţionale de prelungire a contractelor de amanet, consituite anterior în mod fraudulos (dintre cele 47 de contracte).

Din cercetări, a mai fost constatat că bănuitul şi-ar fi însuşit diferite sume, din sertarul cu monetar al societăţii, iar la orele în care figurau încheiate contractele de amanet în cauză, în incinta punctului de lucru nu se aflau clienţi sau alte persoane”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

La data de 14 martie 2024, tânărul a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.
Ulterior, faţă de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Sursa citată precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62434137
Incendiu la un bloc din Galați. 12 persoane s-au autoevacuat, iar alte 12 au fost scoase de către pompieri
Pompierii din Galaţi intervin, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un apartament dintr,un bloc de locuinţe.
62422823
Incendiu la un apartament din Constanța. O bătrână a ajuns la spital. Zeci de persoane evacuate
Zeci de persoane au ieşit singure din locuinţe sau au fost evacuate de pompieri, după ce un apartament de la penultimul nivel al unui bloc cu zece etaje din municipiul Constanţa a fost cuprins de flăcări duminică.
62398293
Un autoturism în care se aflau cinci persoane a derapat şi s-a răsturnat pe un câmp din judeţul Suceava
Şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pe un drum din judeţul Suceava maşina ieşind în decor.