Un român povestește cum e, de fapt, viața în Iran: ”Poporul e ținut captiv de o mână de turbane, așa cum și românii au fost”
”Puțini sunt cei care știu mare lucru despre Iran, în afara faptului că e o teocrație (dictatură religioasă) și că e o țară periculoasă. Prima parte e adevărată, a doua teribil de falsă”.
Așa își începe mesajul de pe Facebook un autor român de cărți de călătorie, după ce a petrecut 28 de zile în această țară.
Silviu Reuț se afla în Iran în momentul în care președintele iranian Ebrahim Raisi a murit, în urma accidentului de elicopter. După timpul pe care l-a petrecut acolo, el spune că, în Iran, ”singura sursă de pericol intern (și extern) este regimul iranian”, nu iranienii, oamenii obișnuiți.
”Toți oamenii cu care am vorbit sunt împotriva regimului (admit totuși că nu prea am avut de-a face cu pătura de jos, singura care probabil îl susține). Cât timp eram în Iran, elicopterul cu care președintele Raisi (supranumit Măcelarul din Teheran) se întorcea din Azerbaidjan s-a prăbușit și toți ocupanții au murit. Deși toți cei cu care am vorbit se bucurau (femeile chiar au postat nuduri pe Twitter), mi-au zis și că a fost persoana greșită în elicopter. Ar fi vrut să fi fost ayatollahul, cel care deține puterea supremă.”
”În Iran nu ți-e frică de oameni, ci de stat. Teocrația e nemiloasă și asasinatele celor care i se opun obișnuite.” - mai precizează scriitorul în mesajul publicat pe rețeaua de socializare.
El a fost de acord să comenteze pentru Știrile Pro TV câteva dintre cele mai răspândite stereotipuri și informații despre Iran și viața în Iran, o țară care ”urăște oficial” Statele Unite și, mai ales, Israelul.
Potrivit The Council on Foreign Relations, un think tank independent cu sediul la New York, ”la mai bine de patruzeci de ani de la Revoluția iraniană din 1979, relațiile dintre Statele Unite și Iran rămân tensionate. Iranul continuă să avanseze în programul său nuclear și să sprijine forțele proxy din Orientul Mijlociu, în ciuda eforturilor SUA de a le reduce pe ambele. Izbucnirea războiului dintre Israel, un aliat apropiat al SUA, și gruparea militantă Hamas, susținută de Iran, în octombrie 2023, a adus temerile privind un conflict direct între Statele Unite și Iran la cel mai înalt nivel din ultimii ani”.
Cele mai periculoase activități în Iran
În Iran, anumite activități pot fi considerate periculoase, din cauza reglementărilor stricte și a contextului politic și social.
Iată câteva dintre cele mai periculoase lucruri pe care le poți face în Iran, potrivit informațiilor răspândite pe diferite bloguri și site-uri de știri internaționale:
-► Criticarea guvernului: Exprimarea publică a criticilor față de regimul politic sau liderii săi poate duce la arestare și sancțiuni severe.
Silviu Reuț: ”Iranul este una dintre foarte puținele teocrații din lume, alături de Vatican, Arabia Saudită sau Afganistan. În teorie, ayatollahul (liderul suprem) își ia autoritatea din islam, astfel că orice critică îndreptată împotriva statului este văzută drept o critică la adresa religiei. Repercursiunile nu întârzie să apară: asasinatele și execuțiile prin spânzurare sunt ceva obișnuit. Curajul de care ai nevoie pentru a te opune public regimului este nebunesc și pedeapsa poate fi mai grea decât niște gaze lacrimogene: ștreangul. Unii dintre iranieni au dat însă dovadă de un astfel de curaj, cel mai recent în 2022, când milioane de oameni au luptat în stradă după ce Mahsa Amini a murit în custodia poliției, care o arestase pentru că nu purta hijab. Peste 500 de oameni au fost uciși și aproape 20.000 arestați, iar regimul a rezistat.”
-► Activismul politic: Participarea la proteste sau activismul politic împotriva regimului poate fi extrem de riscant, atrăgând represalii severe.
Silviu Reuț: ”Activismul politic în Iran e sinucigaș. Nicio persoană care pleacă pe drumul ăsta nu poate desconsidera probabilitatea de a-și găsi sfârșitul în mâinile călăilor statului. Senzația este că pentru regimul de la Teheran miza nu mai e una pur religioasă, ci de menținere a puterii cu orice preț. Totuși, cauza luptei împotriva dictaturii nu duce lipsă de voluntari: actrița iraniană Nazanin Boniadi a declarat recent că și-a pus cariera pe pauză pentru a se dedica pe deplin mișcării ”Femeie, viață, libertate”, apărută după uciderea Mahsei Amini.”
-► Promovarea drepturilor LGBTQ+: Homosexualitatea este ilegală în Iran și poate fi pedepsită sever. Promovarea sau susținerea drepturilor LGBTQ+ este considerată periculoasă.
Silviu Reuț: ”Aici avem parte de o ironie: deși homosexualitatea este oficial ilegală, relațiile intime cu persoane de același sex sunt mai ușoare decât cele cu persoane de sex opus. Sexele sunt separate în Iran inclusiv la școală. Abia la universitate bărbații și femeile studiază împreună, lucru care, mi s-a zis, duce la situații hilare sau stânjenitoare: fetele și băieții se descoperă reciproc abia la vârsta maturității și habar n-au cum să se poarte unii cu alții.
O fată mi-a explicat că, în general, două persoane de sex opus nu au dreptul legal de a se caza în aceeași cameră dacă nu sunt căsătorite, însă două fete sau doi băieți pot face asta, astfel că, măcar din acest punct de vedere, a fi homosexual conferă un acces mai facil la intimitate. Am spus mai sus ”în general”, pentru că mi s-a mai povestit că și cuplurile heterosexuale pot avea parte de intimitate, existând locuri ”underground” ce pot fi închiriate cu ora. Cheia în toată povestea asta este ca totul să se petreacă pe ascuns.
Nu mică mi-a fost mirarea, însă, să văd pe străzile din Shiraz un băiat machiat, cu gene false și ruj pe buze, îmbrăcat destul de feminin. Mă gândesc din nou că e nevoie de un curaj nebunesc pentru a te afișa așa, știind că repercursiunea poate fi moartea.”
-► Consumul și traficul de droguri: Drogurile sunt strict interzise, iar pedepsele pentru posesie, consum sau trafic de droguri sunt extrem de severe, inclusiv pedeapsa cu moartea.
Silviu Reuț: ”La fel ca foarte multe lucruri în Iran, teoria e una, iar realitatea alta. Aproape toți cei cu care am vorbit au spus că fumează iarbă și chiar și eu am fost invitat de proprietarul unei dughene cu falafel să poștesc ceva: m-a dus la etajul casei și mi-a făcut semn spre patul pe care era ori un joint, ori o pipă de opiu. Am fost atât de șocat, eu așteptându-mă să-i cunosc familia sau ceva, încât n-am apucat să văd prea bine.
Deși partea asta nu am observat-o eu, un alt străin mi-a povestit că a văzut oameni fumând opiu în public pe străzile din Teheran”.
-► Consumul de alcool: Consumul de alcool este ilegal pentru musulmani și poate duce la pedepse corporale și alte sancțiuni.
Silviu Reuț: ”În teorie este ilegal, în practică se bea pe ascuns, alcoolul fiind făcut în casă. Am testat și eu o bere cu alcool domestic în Shiraz sau o vodkă cu limonadă în Teheran. Soluția e să fie pe ascuns, în spatele zidurilor, să știi cafenelele care vând pe sub mână, dar, bineînțeles, și ele să te știe pe tine.”
-► Prozelitismul non-islamic, în special cel creștin, este interzis și poate atrage pedepse dure. Convertirea de la islam la altă religie este considerată apostazie și poate fi pedepsită cu moartea.
Silviu Reuț: ”Trebuie să recunosc că nu știu nimic despre asta, însă pot răspunde la altceva legat de același subiect: religia. Există credința în Vest cum că creștinii sunt oprimați în lumea islamică. Asta poate fi adevărat în unele locuri, însă nu în toate. În Kuala Lumpur, de exemplu, există o mare catedrală catolică față-n față cu una dintre cele mai faimoase moschei malaeziene și toată lumea coabitează în pace. Vorbind despre Iran, cartierul armenesc din Teheran, numit Jolfa, este unul dintre cele mai boeme din capitală și adăpostește și o biserică armenească plină de picturi extraordinare din creștinism.
De altfel, în curtea bisericii se află și un muzeu dedicat genocidului armean. Iranul acceptă, deci, prezența acestui muzeu care acuză alți musulmani (chiar dacă turcii sunt suniți, iar iranienii șiiți) de exteminarea unor creștini. Relațiile dintre Armenia și Iran sunt excelente și din cauză că persanii au ocrotit și respectat minoritatea armeană din țara lor, oferindu-le și locuri destinate minorităților religioase în Parlament.
Să nu uităm de zoroastrianism, religia originară a persanilor de dinainte de cucerirea arabă. În Yazd se află cel mai cunoscut templu al lor, cu un foc ce arde continuu de peste 2.500 de ani. Muzeul din același loc oferă informații despre profetul Zoroastru și practicile religioase, toate acestea fiind tolerate de către regim.”
-► Îmbrăcămintea necorespunzătoare: Încălcarea codului vestimentar islamic, în special de către femei, poate duce la amenzi, arestări și alte pedepse.
Silviu Reuț: ”Un lucru poate mai puțin cunoscut este că și bărbații au parte de un cod vestimentar: fără pantaloni scurți și doar tricouri cu mânecă, nimic care să-ți lase partea superioară a brațelor goală sau pieptul decoltat. În cazul femeilor, hijabul este obligatoriu, adică vălul pe care îl pui pe cap, asemănător baticelor pe care femeile în vârstă din România îl poartă la biserică și nu numai.
Mai toate femeile poartă hijabul pe spate, astfel că le acoperă doar jumătate din păr (cap), iar foarte multe, mai ales în Teheran, merg pe stradă fără el. Curaj nebunesc, dacă ne amintim că Mahsa Amini și câte altele ca ea au fost ucise sau torturate pe motiv că nu purtau hijab.
Am văzut destul de puține femei în chador (rochia neagră care acoperă tot corpul, mai puțin fața) și extrem de puține în niqab sau burka (rochia care lasă la vedere doar o fantă pentru ochi sau nici măcar ochii). Am avut sentimentul că nu e-n firea iraniencelor să se acopere, femei extrem de cochete, aranjate, machiate, pensate, cu nasul sau buzele operate. Se spune că Beirutul este Parisul Orientului, dar mie mi s-a părut Teheranul.
Din ce mi s-a zis, atunci când o femeie este prinsă de poliție fără hijab i se spune să și-l pună. Ăsta e cazul fericit. Cazurile nefericite se pot solda cu moartea”.
-► Interacțiunile între sexe: Relațiile publice între bărbați și femei care nu sunt rude sau căsătoriți sunt strict reglementate și pot atrage sancțiuni.
Silviu Reuț: ”Un subiect pe care chiar l-am discutat mult cu bărbații, mai ales că văzusem cupluri ținându-se de mână în Teheran și chiar mă-ntrebam cum fac să aibă parte de intimitate fizică. Am explicat mai sus cum procedează, însă aș adăuga spusele lui A., care mi-a povestit că la 18 ani nu știa cum să vorbească cu o fată, pentru că nu avusese de-a face cu niciuna. Sigur că, în ciuda claselor separate de băieți și fete, poate mai ai niște vecini care au o fiică și deci o fată prin preajmă, dar tot nu te poți întinde la ceai și discuții cu ea. E absolut inuman să ții la distanță ceva după care sufletul tânjește atât de mult: compania celeilalte jumătăți.”
-► Accesarea site-urilor interzise: Navigarea pe internet pentru a accesa site-uri blocate sau cenzurate de guvern poate atrage pedepse, inclusiv arestarea.
Silviu Reuț: ”Aici avem din nou parte de o ironie. Instagram, Facebook, WhatsApp, site-urile pornografice și diverse alte site-uri sunt blocate. Deși Instagram este blocat și ilegal, mi s-a zis că fostul președinte iranian, Ebrahim Raisi, care a murit într-un accident de elicopter în timp ce eram în Iran, avea cont oficial de Instagram. Multe dintre magazine și restaurante au la intrare numărul de WhatsApp și contul de Instagram. Toată lumea folosește VPN și are cont de Facebook/Instagram, așa că cenzura e doar de formă. Întrebarea pe care mi-o pun este oare fostul președinte Raisi folosea și el VPN pentru a-și accesa contul de Instagram pe care guvernul său îl declarase ilegal și îl blocase?”
-► Fotografierea obiectivelor sensibile: Fotografierea sau filmarea obiectivelor militare, guvernamentale sau altor locații sensibile este strict interzisă și poate duce la acuzații de spionaj.
Silviu Reuț: ”Nu cred că spun vreo noutate când afirm că dictaturile sunt paranoice. Este adevărat că dacă pozezi ce nu trebuie în Iran vei avea probleme. Motivul? Paranoia. Dacă intri pe Google Maps, ai parte de locația exactă a fiecărei clădiri guvernamentale, așa că dronele israeliene nu au nevoie de pozele tale ,,spion” ca să vadă unde e Ministerul de Interne, de exemplu.
Chiar în ultima mea zi în Iran, un chinez mi-a povestit că a fost săltat de polițiști de pe stradă, dus la secție, interogat șase ore și apoi eliberat. Omul pozase un imens steag negru din Teheran (doliu în memoria lui Raisi), însă fără să observe că-n spatele lui era o clădire oficială, așa că s-a trezit luat de braț.”
Care sunt nemulțumirile iranienilor
Cetățenii iranieni au mai multe nemulțumiri majore, care sunt legate de aspecte economice, politice, sociale și culturale.
Printre cele mai mari nemulțumiri se numără:
-► Economia și sancțiunile internaționale: Mulți iranieni sunt nemulțumiți de starea economiei, afectată puternic de sancțiunile internaționale. Inflația ridicată, șomajul și dificultățile financiare sunt probleme majore.
Silviu Reuț: ”Foarte mulți mi-au spus că propaganda religioasă e folosită pentru a lua ochii oamenilor de la lipsa banilor și a locurilor de muncă. Inflația e galopantă, dar nu am văzut o sărăcie pe care să o pot numi lucie. Aș putea califica pătura de jos drept modestă, cu mențiunea că în cele 28 de zile petrecute în Iran poate că nu s-a nimerit să văd sărăcia lucie (dacă ea există).
Prețurile unora dintre lucrurile de bază sunt menținute jos în mod artificial: benzina e 10 cenți litrul (mai ieftină decât apa), pâinea populară Sangak tot 10 cenți, iar un pachet de țigări locale 35 de cenți. Mă-ndoiesc că regimul face asta de dragul oamenilor, ci mai degrabă din cauză că o revoluție ar fi și mai probabilă când populația nu și-ar mai permite nici măcar atât. Deși e una dintre cele mai bogate țări în petrol, Iranul importă foarte mult. Rafinăriile locale nu pot mări sau chiar menține producția, din cauza problemelor tehnice și a lipsei de dezvoltare tehnologică cauzate de embargo-ul economic, un embargo economic care a dat însă naștere la o piață alternativă. Nimic nu lipsește în Iran, orice produs vestic ce nu poate fi importat este copiat, atâta timp cât nu e nevoie de cine știe ce tehnologie specială la care nu au acces. Apoi mai există relația apropiată cu China și importurile de acolo.
În Isfahan am fost nevoit să-mi schimb ecranul telefonului. Deși e evident că, din cauza sancțiunilor, compania Samsung nu poate fi prezentă în Iran, pe strada pe care am fost trimis am dat peste vreo cinci magazine care arătau ca niște reprezentanțe oficiale, iar deasupra lor scria mare Samsung. Un băiat de treabă mi-a pus alt ecran în doar o jumătate de oră pentru echivalentul în riali a doar 17 dolari. Deși nu original, probabil adus din China, funcționează perfect. Foarte prezente sunt și importurile din Turcia.
Chiar dacă nu poți folosi un card internațional în Iran, nu înseamnă că nu există un sistem bancar. Mai toată lumea plătește cu cardul iranian și doar străinii folosesc cash. Uber nu e prezent, însă există varianta locală Snapp, care e fix la fel.
O consecință vizibilă a sancțiunilor o reprezintă parcul auto. Multe mașini foarte vechi, reparate pe ici, pe colo, ori abia ținându-se pe roți, din moment de piesele de schimb sunt de negăsit. Avioanele și elicopterele sunt în aceeași situație și se spune că elicopterul lui Raisi s-ar fi prăbușit din cauza lipsei de mentenanță cauzată de sancțiuni.
În ciuda lipsei de perspective economice, iranienii sunt foarte cinstiți. Sunt de șapte luni în Asia și am trecut prin multe țări în care localnicii nu știau cum să umfle mai mult prețul și să te scuture de bani, însă nu a fost cazul aici. Mai departe de cinste, senzația mea a fost că e din mândrie: consideră că e sub ei să profite de tine, se simt cineva, un popor cu o istorie milenară, adesea glorioasă. Prea mândri să facă găinării ca vietnamezii, thailandezii și alții”.
-► Lipsa libertăților civile: Restricțiile asupra libertății de exprimare, de asociere și de presă sunt o mare nemulțumire. Criticarea guvernului sau a liderilor politici poate duce la represalii.
Silviu Reuț: ”Toți cei cu care am vorbit mi-au spus că vor libertate și se întrebau cât mai trebuie să îndure. Sunt deja 45 de ani de dictatură. R. din Isfahan termina fiecare glumă pe care o făceam la adresa regimului cu un amar ,,fucking Iran”. Are planuri să imigreze în Islanda. Mai toți tinerii mi-au spus că speră să plece în altă țară. Femeile mărturiseau că nu mai vor să fie obligate să poarte hijab, să fie libere să se îmbrace cum vor, să nu mai meargă la petreceri underground pe ascuns, să aibă voie să bea, să se vadă cu băieți etc. Vor aceeași viață pe care o vrem și noi. De dragul factualității trebuie să menționez că am relaționat în principal cu tineri din clasa de mijloc, însă există destui contestatari și-n celelalte clase sociale sau segmente de vârstă. Un băiat pe care l-am cunoscut la un popas al autobuzului spre Teheran mi-a spus că Iranul nu mai poate fi condus cu aceleași metode ca acum 40 de ani.
Slabă consolare, dar le-am zis tuturor acestor oameni care și-au vărsat ofurile în siguranța unui străin că nimic nu e veșnic și că toate dictaturile se prăbușesc odată și odată. Vorbind cu ei sunt convins de asta. Tinerii din Iran care au crescut cu internet, care s-au conectat astfel la lumea din afară, nu vor mai putea fi conduși cu legea islamică odată ce se vor transforma într-o masă critică. Nu e o presupunere, e o certitudine.
Mergând pe străzile din Teheran am văzut adolescenți hipsteri, cu pălăriuțe și glezne goale, cu tricouri cu Nirvana și Pink Floyd, călare pe skateboard, cu tatuaje și cercei în nas. Nu e nicio diferență între ei și tinerii din vest, așa că întrebarea e doar când va cădea dictatura și Iranul va reveni la libertatea de dinaintea Revoluției Islamice din 1979.”
-► Libertatea religioasă: Minoritățile religioase și cei care doresc să practice alte religii decât islamul șiit se confruntă cu discriminare și persecuție.
Silviu Reuț: ”Din ce am putut observa, nu există discriminare. Creștinismul este respectat, la fel și drepturile creștinilor, așa cum am văzut în cazul minorității armene. Propaganda religioasă sau încercarea de convertire a musulmanilor probabil că n-ar fi tolerate, dar până la urmă nici în România mulți n-ar accepta pe cineva care să încerce să convertească ortodocși la islam.”
-► Problemele politice: Nemulțumirile legate de lipsa de transparență și de participare democratică în guvernare, precum și de influența puternică a liderilor religioși în politică, sunt larg răspândite.
Silviu Reuț: ”Din moment ce sunt străin, oamenii erau foarte direcți și sinceri cu mine din prima, simțindu-se probabil în siguranță. Recunosc că m-am temut pentru ei, fiindcă nu știi niciodată cine mai e-n jur și te aude. Totuși, senzația e că sunt atât de sătui încât nu le mai pasă.
O să povestesc două astfel de momente:
1) Pe drumul din Isfahan spre Shiraz am mers cu un german care era cu un camper rusesc și pe partea din față a mașinii, încadrând numărul de înmatriculare, avea două oase de cămilă. La benzinărie, un domn pe la 50 de ani a întins degetul spre locul cu pricina și ne-a întrebat dacă sunt oase de mullah (clericii religioși care dețin multă putere).
2) La îmbarcare în autobuzul din Yazd spre Teheran, un bărbat îmi spune că ”Iranul e bun, dar mullah e rău”. Nici măcar nu a zis mullah, ci doar a mimat turbanul pe care aceștia îl poartă de obicei.
Moartea recentă a lui Raisi a fost întâmpinată cu bucurie de mulți, chiar dacă mi-au spus că ar fi vrut ca în elicopter să fi fost de fapt ayatollahul, cel care deține puterea supremă.
Președintele este al doilea om în stat și doar o marionetă, care va fi înlocuit de o altă marionetă. Femeile promiseseră că vor posta nuduri pe Twitter dacă Raisi va fi găsit mort de către echipele de salvare, așa că nudurile (cu fața acoperită) au început să curgă a doua zi.”
Iranienii sunt nemulțumiți față de cum sunt percepuți în afară
”Iranienii sunt profund dezamăgiți de felul în care sunt prezentați în mass-media și de percepția implicită că ar fi niște sălbatici însetați de sânge, iar Iranul o țară periculoasă. Singurul adevăr despre Iran este că dictatura e odioasă.
Experiența mea a fost cea a unei țări cu o siguranță internă mai bună decât a țărilor vestice. Nu m-am simțit nicio clipă în vreun pericol din cauza oamenilor din jurul meu, iar felul de a fi al persanilor este foarte european, nicidecum arab sau tipic Orientului Mijlociu. De altfel, există câteva mituri populare despre iranieni, cum că ar fi arabi (sunt de fapt persani) sau că ar vorbi arabă (vorbesc de fapt farsi). Am fost oprit de nenumărate ori pe stradă pentru a mi se ura bun-venit și nu rar mi s-a oferit ajutor când cei din jur au văzut că aveam o problemă. Așa s-a întâmplat și când o fată m-a văzut dând cu telefonul de bordură după ce ecranul spart în Nepal a refuzat să mai funcționeze și mi-a chemat ea un Snapp (Uber-ul lor) și mi-a zis unde pot merge să-mi schimb ecranul.
Când vorbesc despre regim, vesticii au dreptate, însă când folosesc același ton pentru poporul iranian comit o mare nedreptate.
Concluzia nu poate fi decât una: Iranul este o țară în care poporul este ținut captiv de o mână de turbane, așa cum și românii au fost, chiar dacă unii cică o fac pe motive religioase, iar ceilalți au invocat criterii ideologice. Factorii comuni sunt setea de putere și lipsa de libertate”.
Cine este Silviu Reuț
Silviu Reuț se află în Asia de aproape șapte luni, timp în care a trecut prin Vietnam, Cambodgia, Laos, Thailanda, Malaezia, Indonezia, Filipine, Sri Lanka, India, Nepal și Iran. În prezent, el se află în Uzbekistan.
Este autorul a două cărți de călătorie: ”L’Chaim. 4 luni cu autostopul prin Europa și întoarcerea în România”, publicată în 2019 la Editura Cartex, și ”Hoinar prin America Latină. 6 luni, 12 țări, 40.141 de kilometri”, publicată în 2023 la Editura Humanitas.
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
Silviu Reuț
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
