Un microbuz care transporta români în Anglia s-a răsturnat. 3 persoane, rănite

×
Publicitate

Au fost clipe de coşmar vineri seară pentru pasagerii unui microbuz care se îndrepta către Anglia.

Într-un moment de neatenţie, şoferul de 27 de ani a pierdut controlul volanului, iar vehicului s-a răsturnat pe autostrada A1, în judeţul Alba.

În microbuz pe lângă şofer se aflau şapte persoane, dintre care trei au suferit răni uşoare. Unul dintre pasagerii răniţi a ajuns la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 22 în apropierea localităţii Cunţa din judeţul Alba. Microbuzul pornise din judeţul Bacău şi transporta şapte persoane care mergeau în Anglia la muncă.

La un moment dat şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe şosea. Acesta transporta pe o platformă şi un autoturism care a ajuns pe marginea drumului.

Femeie: "M-am lovit de scaunul din față. Ne-am văzut moartea până aici a fost. Bănuiesc că a făcut balans şi şoferul a încercat cât de cât şi de la balansul ăla banuisec."

Bărbat: „Eu adormisem şi m-am trezit că am avut accident şi ne-am răsturnat. A ieşit şoferul, a deschis uşa şi am ieşit pe sus. Nu avea viteza, dar a pierdut controlul, nu ştiu."

După accident, atât pasagerii, cât şi şoferul au reuşit să iasă singuri din microbuz.

Femeie: "Ne-a luat prin surprindere am văzut că făcea maşina aşa şi aşa şi gata ne-am răsturnat toţi. Am ieşit pe uşa de la şofer ne-am ajutat unii pe alţii să ieşim."

La faţa locului au ajuns de urgenţă echipajele de salvare. Trei persoane au fost rănite uşor, iar una dintre ele a fost transportată la spital.

Maior Ovidiu Costea - ISU Alba: „Am găsit la faţa locului un microbuz transport persoane răsturnat pe o parte în microbuz se aflau 8 persoane care au evaluat din punct de vedere medical, o singură persoană necesitând transportul la spital."

Un alt microbuz i-a preluat pe călători pentru a-şi continua drumul spre Anglia.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
61922045
Cutremur cu magnitudinea 3,8, în judeţul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea 3,8 s-a produs, sâmbătă dimineaţă, în judeţul Buzău, la ora 5.05. Seismul a avut loc la o adâncime de 123 kilometri.

61979581
Dragnea ia apărarea jandarmilor puși sub acuzare: „Acțiunea Parchetului General are ca obiectiv timorarea”

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a afirmat vineri seară, la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD, că jandarmii „au acțional legal” la protestele din 10 august.

61372263
Accident în Slovacia în care a fost implicat un microbuz românesc. Un român, rănit

Un microbuz românesc a fost implicat vineri într-un accident rutier în Slovacia, conform MAE un pasager fiind grav rănit, celelalte persoane aflate în autovehicul având răni superficiale.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).