Un bărbat s-ar fi aruncat dintr-un autocar aflat în mers, pe DN 1. A deschis ieșirea de urgență

61964300
Pro TV

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, joi, în urma unui accident produs pe DN 1, la intrarea în Codlea, judeţul Braşov, transmite News.ro.

El călătorea într-un autocar care face curse regulate Spania - România şi s-ar fi aruncat din autovehicul pe şosea, deschizând ieşirea de urgenţă din spatele autocarului. Poliţiştii au deschis o anchetă.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că accidentul a avut loc pe pe DN 1 (E 68) Braşov - Făgăraş, la intrarea în oraşul Codlea dinspre Vlădeni, judeţul Braşov.

Conform sursei citare, un bărbat, pasager al unui autocar în mişcare, a declanşat ieşirea de urgenţă din spatele vehiculului şi s-a aruncat pe carosabil.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov au transmis că la locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD, bărbatul fiind găsit inconştient. Astfel, au fost făcute manevre de resuscitare, dar fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat.

Bărbatul era pasager al unui autovehicul care face curse regulate între Spania şi România, a precizat Poliţia Judeţeană Braşov.

Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor reale ale decesului.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61893647
Românii aruncă zilnic tone de mâncare, dar o treime din populaţie e în pragul sărăciei
Aproximativ 6.000 de tone de alimente bune de consum sunt aruncate zilnic la gunoi în România, deşi 7 milioane de oameni, adică o treime din populaţia ţării, se află în pragul sărăciei, arată datele Băncii pentru Alimente Bucureşti.
61967438
Reacția Parchetului General cu privire la noile imagini de la Colectiv
Parchetul General anunţă că procurorii care au făcut ancheta privind incendiul de la Colectiv nu au avut la dosar înregistrarea video făcută publică joi şi nici nu au ştiut de existenţa ei. Procurorii au cerut, joi, ISU, această înregistrare video.
62087295
Incendiu puternic de vegetație, în judeţele Alba şi Hunedoara. Au ars peste 30 de hectare
Incendiu puternic într-o zonă de munte, foarte greu accesibilă, la limita judeţelor Alba şi Hunedoara.