Sentință fără precedent în România. Pedeapsa primită de un avocat care a filmat-o în ipostaze intime pe fiica unui politician

×
Codul embed a fost copiat

Sentință fără precedent. Un avocat din București a fost condamnat de Curtea de Apel, după ce a filmat-o pe ascuns pe fiica unui politician, în ipostaze intime.  

Imaginile au ieșit la iveală în momentul în care polițiștii i-au verificat camera cu care urmărise o altă femeie, pe care o filmase în baie. Suspectul a pus întâmplările pe seama dorinței de a vedea ce anturaj au cele două femei. Atenție, urmează detalii, care vă pot afecta emoțional.

Avocatul are în jur de 30 de ani și este membru în Baroul București. El a fost dat pe mâna poliției de câțiva martori, acum doi ani. Aceștia l-ar fi văzut în timp ce filma o femeie în ipostaze intime, în interiorul unui apartament, așa că a fost acuzat de violarea vieții private.

În 2022, într-o noapte de decembrie, avocatul a urcat pe acoperișul blocului său de unde a filmat-o prin fereastra de la baie pe o doctoriță de nu mai puțin de 11 ori, în timp ce tânăra era complet dezbrăcată și își făcea igiena personală.

Polițiștii au descoperit stupefiați că avocatul o filmase pe ascuns și pe fiica unui demnitar. Iar faptele au fost și mai grave. Fata a fost surprinsă în posturi intime alături de un bărbat. Tatăl ei a spus că vestea primită de la anchetatori a șocat-o.

Citește și
sala de judecata
Un bărbat din Cluj a pretins că este avocat și a reprezentat în instanță o femeie într-un proces de divorț. Ce a urmat
Ramzan Kadîrov vrea ca un stat NATO să fie atacat de Rusia cu rachete hipersonice Kinzhal: „Este neapărat necesar!”

Tatăl uneia dintre victime: „Ea locuiește la etajul 1 și a urcat pe niște tomberoane. Și de acolo a filmat-o cu o cameră digitală pusă pe un telescop. A găsit poliția filmarea când i-au luat aparatul la prima faptă și când au reconstituit imaginile au găsit-o pe fiica mea. Au identificat-o după o vreme. Ea nu știa de chestiunea asta”.

La audieri, avocatul, a explicat că trecea printr-o perioadă grea în viața privată. Suspectul a încercat să intre în magistratură, dar a eșuat. Iată cum a încercat avocatul să îl apere:

„Nu a fost nimic premeditat, nu a dorit să facă rău nimănui, a fost un gest intempestiv. A înţeles că pe viitor ar putea exista posibilitatea să obțină mai mult de la acestea, în situaţia în care ar divorţa de soţia sa şi pentru a nu face rău, a vrut să vadă dacă aceste părţi-civile au o relaţie serioasă.”, searaă în Dosarul de instanță.

Deși revoltați de gravitatea faptelor, judecătorii Curții de Apel București au acceptat nu doar sinceritatea, cât mai ales regretele avocatului. Așa că s-au hotărât să fie indulgenți și să îi dea o pedeapsă minimă de o lună și 30 de zile, spun ei, pe care însă inculpatul nu o va executa în spatele gratiilor, câtă vreme aceiași magistrați au decis să îi suspende executarea pedepsei.

Dacă sentința va rămâne definitivă, avocatul va trebui să le plătească celor două femei 13.000 de lei daune morale. În plus, nu va avea voie să se apropie de ele vreme de un an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Meseria de avocat în România, una dintre cele mai respectate profesii
Meseria de avocat în România, una dintre cele mai respectate profesii

Considerată una dintre cele mai respectate profesii din România, dar și din străinătate, meseria de avocat este una foarte frumoasă, cu multe avantaje, dar și cu provocări pe măsură.

Un bărbat din Cluj a pretins că este avocat și a reprezentat în instanță o femeie într-un proces de divorț. Ce a urmat
Un bărbat din Cluj a pretins că este avocat și a reprezentat în instanță o femeie într-un proces de divorț. Ce a urmat

Un bărbat din Cluj a fost amendat penal, după ce a pretins că este avocat și s-a prezentat în instanță pentru a reprezenta o femeie într-un proces de divorț.

Viktor Orban, contestat în stradă de zeci de mii de oameni. Opoziția e condusă acum de un fost apropiat al premierului
Viktor Orban, contestat în stradă de zeci de mii de oameni. Opoziția e condusă acum de un fost apropiat al premierului

Manifestare de amploare împotriva lui Viktor Orban, cu zeci de mii de oameni care au ieșit sâmbătă, în stradă, la îndemnul unui avocat, un fost apropiat al premierului Ungariei. Manifestanții i-au cerut demisia.

Ce spune un avocat despre decizia poliției din Bihor de a aresta șoferii băuți peste noapte
Ce spune un avocat despre decizia poliției din Bihor de a aresta șoferii băuți peste noapte

Decizie fermă a autorităților din Bihor. Şoferii care circulă băuţi sau drogați în judeţ se pot aştepta să petreacă noaptea în arest.

Un avocat din Baroul București ar fi vândut case unor oameni decedați. Cum a păcălit notarii și executorii judecătorești
Un avocat din Baroul București ar fi vândut case unor oameni decedați. Cum a păcălit notarii și executorii judecătorești

Un avocat din Baroul București și alți 3 suspecți au fost reținuți de procurorii DNA care îi suspectează că au vândut casele unor oameni decedați, falsificând documente.

Recomandări
Caz scandalos la Spitalul din Slobozia. Un pacient cu piciorul rupt a așteptat 10 zile să fie operat
Caz scandalos la Spitalul din Slobozia. Un pacient cu piciorul rupt a așteptat 10 zile să fie operat

Caz scandalos la Spitalul din Slobozia. Pentru că unitatea medicală are un singur anestezist și sunt multe intervenții un pacient a așteptat 10 zile ca să fie operat la picior.

Ce își amintește premierul slovac Robert Fico din timpul atacului. „A fost surprins de cât de repede s-a întâmplat totul”
Ce își amintește premierul slovac Robert Fico din timpul atacului. „A fost surprins de cât de repede s-a întâmplat totul”

Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE.

Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a fost vaccinat niciodată. Avertismentul medicilor
Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a fost vaccinat niciodată. Avertismentul medicilor

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, prof. dr. Simin Aysel Florescu, a relatat, într-un interviu acordat News.ro, că au îngrijit un copil de numai doi ani care a avut în acelaşi timp şi rujeolă şi tuse convulsivă.