TVR va transmite un program special dedicat refugiaţilor preluat de la televiziunea publică din Ucraina

62247301
StirilePROTV

Televiziunea Română va transmite, începând de vineri, un program special dedicat refugiaţilor, preluat de la televiziunea publică şi posturi private din Ucraina, scrie News.ro. 

„Suferinţa ucrainenilor care trăiesc de două săptămâni drama războiului ne-a impresionat pe toţi. Fiecare om, instituţie, societatea civilă prin organizaţiile sale încearcă să ajute, să le fie alături vecinilor noştri, să îi sprijine concret şi moral, în numele binelui, în spiritul valorilor europene. În acest sens, Televiziunea Română va difuza un program special dedicat refugiaţilor, în limba maternă a acestora, realizat din transmisiunile televiziunii publice şi ale posturilor comerciale din Ucraina. Prin acest demers, TVR înţelege să fie consecventă principiilor sale bazate pe echilibru, informare corectă, atenţie acordată nevoilor sociale, decenţă şi spirit constructiv”, a declarat Dan Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al TVR.

Televiziunea Română se alătură astfel altor posturi publice care preiau programul transmis prin satelit, într-un gest de solidaritate cu Ucraina şi cetăţenii săi.

Astfel, TVR va oferi suport persoanelor aflate în situaţii dramatice (familii despărţite, persoane cu nevoi speciale, bolnavi etc.).
Programul va fi difuzat la TVR 3, TVR Internaţional, TVR Cluj şi TVR Iaşi de luni până duminică, fără intervenţie editorială din partea Televiziunii Române (netradus, netitrat, nedublat). El va fi însoţit de un mesaj de tipul „Program preluat de la televiziunea publică din Ucraina, destinat refugiaţilor”, care va fi afişat pe crawl. Producţia ucraineană va putea fi urmărită la: TVR 3, în intervalul orar 20.00 - 21.50, la TVR International, în intervalul orar 23.00 - 00.50 şi la TVR Cluj şi TVR Iaşi vor prelua programul începând cu data de 14 martie, între orele 22.00 şi 23.50.

Prin intermediul acestor staţii, transmisia va putea fi urmărită de către cetăţenii aflaţi atât pe teritoriul României, cât şi la frontiere sau peste graniţele ţării noastre.

Prin acest proiect, TVR se implică în eforturile internaţionale de sprijinire a populaţiei ucrainene prin informare responsabilă, corectă şi echilibrată, în acord cu misiunea sa publică şi cu poziţia adoptată de România faţă de agresiunile Rusiei în Ucraina.

Având în vedere că programul este preluat dintr-o ţară aflată în stare de război, în timpul transmisiunilor pot apărea defecţiuni tehnice (distorsiuni ale sunetului sau ale imaginii) sau întreruperi accidentale ale semnalului.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
60509690
Bercea Mondial iese din închisoare, după ce a executat doi ani dintr-o pedeapsă de peste 13 ani

Interlopul Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, condamnat în octombrie 2020 la o pedeapsă cu închisoarea de 13 ani şi 272 de zile pentru tentativă de omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina, va fi liberat condiţionat.

62247300
Platformă anti fake news pentru stat. Cine acuză liderii politici de corupție, suspect de propagandă rusă. Reacția guvernului

Autoritățile pregătesc o platformă informatică ce va scana presa online, dar şi bloguri şi reţele sociale, pentru a găsi “fake news”, surse de dezinformare şi propagandă în contextul conflictului din Ucraina, relatează News.ro, care citează Profit.ro.

62247297
Teatrele funcționează la capacitate maximă. Spectatorii pot intra fără mască, și fără certificat verde

Teatrele funcționează de două zile la capacitate maximă, după doi ani - așa că vând bilete, pentru toate locurile disponibile. Spectatorii pot intra fără mască, și fără certificat verde.  

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.