„Nu am băut apă ca să aibă copilul”. Reacția unei femei cu un copil de 2 ani, după ce trenul a avut o întârziere de 7 ore

×
Publicitate

Vijeliile au afectat și mersul trenurilor. Garniturile care soseau sâmbătă dimineață în Gara de Nord din București, de exemplu, aveau întârzieri de sute de minute.

Pasagerii au așteptat în vagoane fără să știe când vor ajunge la destinație. Mulți au rezistat doar cu gândul că ajung la mare și începe vacanța și pentru ei.

Rupți de vijelie, mai mulți copaci și stâlpi au căzut pe calea ferată și au blocat numeroase trenuri. Garniturile au acumulat întârzieri de mii de minute, iar călătorii au ajuns la limita răbdării.

Planurile a sute de călători au fost date peste cap și mulți dintre aceștia care ar fi trebuit să ajungă la mare au pierdut deja o zi de vacanță. La ora 14.00 pe tabela de sosiri erau șapte întârzieri anunțate cu zeci de ore cumulate. Cea mai mare întârziere a fost de 660 de minute. Este vorba de trenul care ar fi trebuit să ajungă la București de la Arad în jurul orei 7 dimineața”.

Peste zi, întârzierile s-au majorat în loc să scadă. Oamenii care au mers cu un tren de la Arad, al unui operator privat, au povestit că doua ore nu au avut nici lumină, nici aer condiționat și nimeni nu le-a spus ce se întâmplă. În cele din urmă au primit apă, cafea, un corn cu ciocolată și scuze, care însă nu i-au mulțumit pe pasagerii deja nervoși.

Pasager: „Trist și foarte neplăcut, toată lumea stresată, copii mici, mulți s-au dat jos din tren, au plecat cu ocazii. O întârziere fantastică de mare. Nu am avut de unde să ne cumpărăm mâncare în tren. Stăm și așteptăm să ajungem”.

Supărați au fost și pasagerii care au plecat tot din Arad cu un tren al CFR Călători și au ajuns cu o întârziere de 420 de minute la București.

Femeie: „Vă dați seama cum supraviețuim cu copilul, era să ni se termine și apa, nu am băut noi apă că să aibă copilul să putem să îl hidratăm, nu?”

Reporter: „Ați venit cât de cât pregătiți?” 

Femeie: „Am venit, dar nu pentru așa întârziere, vă dați seama că trebuia să ajungem la 8:30 în Constanța și noi ajungem la ora 16:30, am plecat la ora 6 din Arad și cu copil de 2 ani, deci e groaznic”.

Femeie: „Foarte lung, niciodată nu a fost atât de lung.Am pierdut o zi de plajă. Am zis că venim cu trenul la cușetă că e mult mai OK Noi venim de ani de zile, dar nu am pățit așa ceva.Toată lumea-i agitată și sunt și cu copii mici”.

CFR Călători și Infrastructură, dar și operatorul privat se scuză pentru aceste întârzieri și spun că au fost provocate de vremea rea.

Bărbat:„Nu e în regulă ce se întâmplă, ar trebui investiții mult mai mari în transportul feroviar”.

Și trenurile care veneau de la Brașov spre Capitală au avut zeci de minute întârziere după ce o garnitură a lovit mortal un bărbat.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62368611
Cine era pilotul avionului care s-a prăbușit în Brașov. Detaliul care complică ancheta procurorilor

Un om de afaceri de 66 de ani și-a pierdut viața într-un accident aviatic petrecut sâmbătă dimineață, lângă Râșnov. Era la manșa aparatului său de zbor ultraușor când după nici două minute de la decolare a intrat în picaj și s-a înfipt în pământ.

62368606
Locurile de joacă din Grădina Cișmigiu vor fi modernizate. Valoarea investiției este de 3,45 milioane de lei

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă modernizarea locurilor de joacă din Grădina Cişmigiu, valoarea investiţiei fiind de 3,45 milioane lei iar locurile de joacă vor fi înlocuite într-o lună şi jumătate.

62368596
Cel puţin 4 morţi într-un mall din Moscova după spargerea unei conducte cu apă fierbinte. VIDEO

Cel puţin patru persoane au fost ucise şi mai multe altele rănite sâmbătă într-un mall din capitala rusă Moscova, în urma spargerii unei conducte cu apă fierbinte, a anunţat primarul oraşului, Serghei Sobianin, potrivit Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.