Tanc abandonat pe un câmp din Rusia de ceceni care au plecat să se roage și nu s-au mai întors să îl ia

62209643
Shutterstock

Un tanc T-90 de luptă modern, aparent în bună stare, a fost descoperit abandonat pe un teren viran, unde localnicii aruncă de obicei gunoiul, în zona unui aeroport dezafectat în oraşul Volgograd, Rusia.

Blindatul a fost găsit întâmplător de un localnic, care - surprins de descoperirea sa - a fotografiat tancul şi a difuzat imaginea pe reţelele de social media, a relatat portalul local V1, citat de numeroase media centrale de la Moscova.

Jurnalişti din Volgograd au încercat să verifice autenticitatea imaginii şi s-au deplasat la faţa locului, convingându-se că tancul, care avea până şi piese de schimb în interior, se afla printre maldăre de gunoaie, fără nicio supraveghere.

Conform media ruse, tancul, fără urme de vandalizare, era complet echipat, în afară de muniţia de luptă.

"Între tufişuri şi fără nicio pază, deocamdată nedezasamblat de eventuali hoţi. În cutii deschise se află scule, piese de schimb, cabluri de remorcare şi prelata de protecţie. Dispozitivele optice foarte scumpe şi periscopul nu sunt sparte", scrie Novaia Gazeta, citând jurnalişti din Volgograd.

"E o privelişte destul de stranie: mergi prin stepă şi deodată în faţa ochilor îţi apare un blindat", au relatat reporteri de la V1.ru, care spun că localnicii le-au povestit că maşina de luptă se află acolo de mai mult timp.

Surse neoficiale din cadrul Districtului militar Sud au afirmat pentru Novaia Gazeta că tancul era păzit de soldaţi recruţi din Cecenia, care l-au abandonat în momentul în care au plecat să-şi facă rugăciunea musulmană şi nu au mai revenit în post.

Serviciul de presă al Districtului Militar Sud a declarat că tancul găsit abandonat urma să participe la forumul "Armata-2021", unde ar fi fost inclus într-un "vals al tancurilor".

Celelalte blindate implicate în această acţiune au fost trimise înapoi la bază, însă acesta - nu se ştie din ce motive- a rămas pe câmp. Probabil, în ideea de a-l retrage mai târziu.

T-90 este cel mai modern tanc aflat în dotarea forţelor terestre şi a infanteriei marinei ruse.

Între 22 şi 28 august în Rusia se desfăşoară cea de-a VII-a ediţie a forumului tehnico-militar "Armata-2021". În cadrul acestui forum sunt de regulă prezentate exemplare ale celor mai moderne arme ruseşti, potrivit site-ului Ministerului Apărării rus.

Cu această ocazie, în regiunea Volgograd a fost programat un "spectacol dinamic" care cuprinde, între altele, un "tanc zburător" şi "un vals al tancurilor" cu participarea T-90, conform unor surse oficiale din cadrul Districtului militar Sud, citate de Novaia Gazeta.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62209627
Turiști surprinși de o ploaie torențială, pe Tâmpa. Au intervenit salvamontiștii

Mai mulți turiști au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor după ce au fost surprinși de o ploaie torențială pe Tâmpa, în Brașov.

62209591
Un model a fost atacat şi mutilat de un leopard în timpul unei şedinţe foto

Un model în vârstă de 36 de ani a fost atacat şi mutilat de un leopard în timpul unei şedinţe foto la un azil pentru animale din estul Germaniei.

61821286
Motivul pentru care noua unitate de primiri urgenţe a Spitalului Bagdasar Arseni nu poate primi încă pacienţi

Noua unitate de primiri urgențe a Spitalului Bagdasar Arseni nu poate primi încă pacienți. Managerul spitalului a explicat de ce este încă închisă.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.