Sindicatul Europol, după accidentul din Borşa: Pentru astfel de indivizi, autoturismul devine o armă albă

62507777

Sindicatul Europol a transmis, vineri, că cei care urcă băuţi sau drogaţi la volan ar trebui să fie cercetaţi pentru comiterea faptei cu intenţie, nu din culpă, întrucât maşina devine pentru ei o armă albă.

”Autorul accidentului grav de la Borşa, un tânăr de 22 de ani, provenit dintr-o familie înstărită şi cunoscut sub pseudonimul „BURIK” în rândul apropiaţilor săi, a primit un mandat de arestare pentru 30 de zile. În acest moment, i s-au reţinut acuzaţiile de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi refuzul de a se supune recoltării de probe biologice. Pentru astfel de indivizi, autoturismul devine o armă albă, iar asumarea conducerii acestuia sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor ar trebui încadrată ca fiind o faptă cu intenţie, şi nu din culpă, care este pedepsită mult mai uşor”, au transmis, vineri, reprezentanţii Sindicatului Europol, distribuind noi imagini de la accidentul din Borşa, unde trei poliţişti au fost răniţi.

Sindicaliştii afirmă că ”faptul că te urci la volan sub influenţa alcoolului şi/sau a drogurilor înseamnă că îţi asumi şi îţi însuşeşti situaţia probabilă că, din cauza diminuării capacităţii de a conduce ca urmare a efectelor acestor substanţe, poţi genera o tragedie, ceea ce constituie o formă de intenţie”.

”Procesul penal pentru această faptă ar trebui să aibă loc cu autorul în stare de arest. Nu de alta, dar, dacă tot intrăm în Schengen şi acesta va putea părăsi ţara fără nicio problemă, să nu mai mărim lista cu încă un urmărit internaţional”, au mai transmis sindicaliştii.

Accidentul a fost provocat în dimineaţa de Crăciun de un tânăr de 22 de ani. Autospeciala Poliţiei a fost spulberată în timp ce patrula pe Drumul Naţional 18, pe raza oraşului Borşa, trei agenţi fiind răniţi.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62492085
România, printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii. Țara noastră este recunoscută ca o ţară foarte sigură

Ministerul de Interne anunţă vineri, că România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene. 

62508088
Un șofer a fost filmat când intră pe contrasens într-un giratoriu din Cluj. „Spiritul Crăciunului te ghidează pe căi greșite”

Un șofer a dat dovadă de o inconștiență ieșită din comun atunci când, văzând că drumul pare liber, a decis să ocolească un sens giratoriu din Cluj-Napoca prin partea din stânga.

62508087
Cum explică oficial UPU Alba Iulia că a ținut 7 ore o bătrână de 90 de ani pe hol, la Urgențe

Familia unei bătrâne în vârstă de 90 de ani din judeţul Alba reclamă că femeia, ajunsă la spital în a doua zi de Crăciun, a fost ţinută şapte ore, fără un consult, în unitatea de primiri urgenţe din Alba Iulia.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.