Scandalul cardurilor de sanatate. Duta: Acuzatiile care mi se aduc sunt "absolut aberante"
Lucian Duta a declarat inainte de sedinta BPN al PDL ca nu a primit niciun document in privinta sesizarii de catre Guvern a DNA in cazul sau, ca sunt "absolut aberante" acuzatiile care i se aduc, dar ca probabil va fi chemat la DNA.
"Nu am primit niciun document. Am vazut ce ati vazut si dumneavoastra. Mi se pare anormal ca singurul sistem antifrauda din Romania care ar aduce cetatenilor 400 de milioane de euro sa fie blocat de primul ministru si finul sau, domnul fost presedinte al CNAS", a precizat Duta intrebat daca i s-au adus la cunostinta acuzatiile din sesizarea catre DNA.
Duta a mai spus ca sunt absolut aberante acuzatiile care i se aduc si ca in contractul sau de management ca presedinte al CNAS nu scrie nicaieri ca este raspunzator de profitul Imprimeriei Nationale.
"Eu ma astept ca maine domnul prim-ministru sa spuna ca agricultura nu merge din cauza managementului defectuos al lui Lucian Duta si poimaine sa spuna ca in general mandatul dansului nu poate fi dus la capat din cauza managementului defectuos al lui Lucian Duta. Este absolut aberant, in contractul de management al presedintelui CNAS nu scrie nicaieri ca eu sunt raspunzator de profitul Imprimeriei Nationale", a mai spus Duta.
Intrebat daca se asteapta sa fie chemat la DNA pentru a da explicatii, Duta a spus: "Probabil ca voi fi chemat, depinde de ce vor considera dansii ca trebuie facut. Nu pot eu sa anticipez ce va face DNA".
Lucian Duta participa, luni, la sedinta BPN al PDL.
Guvernul a anuntat, duminica, ca va sesiza Directia Nationala Anticoruptie pentru nereguli in atribuirea contractului pentru cardul national de sanatate, cu efecte in neimplementarea proiectului si determinarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, comise de fostul presedinte al CNAS Lucian Duta.
Neregulile au fost sesizate de catre inspectorii Corpului de Control al prim-ministrului, intr-un raport redactat in urma cu aproape o luna.
Controlul a fost efectuat la Ministerul Sanatatii, CNAS si Imprimeria Nationala privind respectarea cadrului organizatoric si functional pentru introducerea cardului national de asigurari sociale de sanatate. In perioada supusa controlului, functia de presedinte CNAS a fost ocupata de Lucian Duta (10 decembrie 2009-8 mai 2012), Dorin Ionescu interimar (director general, 9-24 mai 2012) si Doru Badescu (25 mai 2012-13 iunie 2013).
In document se arata ca introducerea cardului a fost aprobata in sedinta de guvern, la inceputul lunii septembrie 2010, prin memorandum aprobat de premierul Emil Boc, initiat de ministrul Sanatatii Attila Cseke si seful CNAS Lucian Duta, fiind stabilita producerea cardurilor incepind cu ianuarie 2011, intr-un ritm de un milion de carduri lunar, astfel incat toti cei 18,5 milioane de asigurati, la care se face referire in memorandum, sa fie acoperiti in 18-19 luni.
Imprimeria a derulat, in numele CNAS, proceduri de achizitie publica pentru materiile prime (achitand 19,8 milioane de lei catre furnizorul foliilor de policarbonat si 12,9 milioane de euro catre furnizorul cipurilor, fara insa ca, in final, sa inceapa producerea efectiva a cardurilor, din cauza intarzierii unor activitati prevazute in memorandum, ceea ce a generat un deficit de numerar la nivelul Imprimeriei si intarzieri la plati), pentru furnizarea solutiei informatice si achizitia serviciilor postale si de curierat.
Inspectorii au aratat ca in memorandumul Guvernului a fost stabilit ca distributia cardurilor sa fie asigurata de Posta Romana, deoarece aceasta ar fi avut drept exclusiv de prestare a servicului, dar la momentul controlului s-a constatat ca acest drept nu exista, tariful practicat fiind mai mare decat cel pentru care autoritatea a acordat un drept exclusiv.
Ca urmare, au aratat inspectorii, presedintele CNAS si directorul Imprimeriei nu trebuiau sa aprobe documentatia de atribuire, ci ar fi trebuit asigurate proceduri concurentiale pentru posta si curierat.
In raport se mai arata ca, din cele 15 masuri prezentate in memorandum pentru introducerea cardului, niciuna nu a fost realizata integral la termen, ceea ce a generat intarzieri, iar CNAS nu a mai incheiat un contract cu Imprimeria, astfel ca procesul tehnologic de realizare a cardurilor nu a mai inceput.
In opinia inspectorilor, faptul ca fostul presedinte CNAS Lucian Duta si-a indeplinit defectuos atributiile a condus la situatia in care proiectul privind introducerea cardurilor de sanatate nu a mai fost aplicat nici pana la sfarsitul anului 2012, acestea constituind posibile fapte de natura penala.
Astfel, inspectorii il acuza pe Lucian Duta ca nu si-a indeplinit sau si-a indeplinit defectuos obligatiile de serviciu, prin faptul ca nu a incheiat cu Imprimeria Nationala contractul pentru producerea cardului, a propus acordarea catre Posta Romana, prin negociere fara publicarea unui anunt de participare, a contractului de curierat, fara ca Posta sa aiba exclusivitate pentru prestarea acestor servicii si a determinat o paguba la Imprimerie de peste 1,2 milioane de euro.
In consecinta, Guvernul a anuntat ca va sesiza Directia Nationala Anticoruptie, Curtea de Conturi, Autoritatea Nationala pentru Achizitii Publice, Ministerul Sanatatii, informand si Ministerul de Interne.
In luna mai a anului trecut, premierul Victor Ponta a semnat decizia de eliberare a lui Lucian Duta (PDL) de la conducerea Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate si l-a acuzat pe acesta ca, inainte de a demisiona, a inaintat facturile de incasare a taxei clawback, generand un risc al lipsei de medicamente.
El a anuntat ca va cere Ministerului Sanatatii si organelor in drept sa cerceteze toate activitatile fostului sef al CNAS.
Ulterior, in luna noiembrie, Corpul de Control al premierului a anuntat ca va sesiza Directia Nationala Anticoruptie asupra unor posibile fapte de natura penala constatate in cadrul unei actiuni de control privind activitatea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, acuzand ca, din cauza modului defectuos in care reprezentantii CNAS si cei ai Ministerului Sanatatii si-au exercitat atributiile de serviciu privind realizarea unei evidente a platitorilor contributei trimestriale, nu au fost incasate venituri in suma totala de 189,7 milioane de lei.
In prezent, Duta este membru in BPN al PDL si presedinte interimar al PDL Sector 1.
La 13 iunie acest an, cu cinci zile inainte de finalizarea actualului raport al Corpului de Control, premierul Ponta a protestat fata de propunerea Presedintiei ca Lucian Duta, "o persoana cercetata penal" pentru activitatea CNAS, sa fie numit membru in Consiliul de Administratie al acestei institutii.
Lucian Duta a raspuns atunci declaratiilor premierului Ponta, sustinand ca nu este cercetat penal si ca nu s-a inceput niciun fel de urmarire penala pe numele sau.
Doru Badescu a demisionat, in 13 iunie, de la conducerea CNAS, dupa ce, in urma anuntului privind numirea lui Duta in Consiliul de Administratie al CNAS, din partea Casei Nationale a fost trimis un comunicat de presa in care se arata ca numirea acestuia este "o gafa" a Administratiei Prezidentiale, "specifica organizatiilor mafiote", si ameninta ca, pana la retragere acesteia, CA nu se va intruni.
Lucian Duta spunea atunci ca reactia conducerii CNAS dupa numirea lui in Consiliul de Administratie arata ca cineva, probabil, se teme de votul sau, de faptul ca ar putea identifica de ce nu a fost finalizat proiectul cardului national de sanatate, precizand ca votul lui este doar unul din sapte in CA.
Ulterior, premierul Victor Ponta preciza ca Lucian Duta nu este membru in Consiliul de Administratie al CNAS, intrucat Administratia Prezidentiala nu a semnat niciun decret de numire a acestuia, fiind "o actiune personala a unui consilier prezidential, prieten cu domnul Duta".
Presedintele Traian Basescu declara, in 17 iunie, raspunzand unei intrebari legate de Lucian Duta, ca Virgil Paunescu, consilierul prezidential pe Sanatate, nu a trimis o hartie in numele sefului statului, iar intrebat daca "fiecare face ce vrea", a raspuns: "Se mai intampla".