Scandal cu bâte, macete și cuțite în fața Spitalului Universitar. Șase persoane arestate, iar alte 18 amendate. VIDEO

×
Publicitate

Şase persoane au fost arestate preventiv şi 18 amendate, în total cu 17.000 de lei, după un scandal între două grupări care a avut loc în faţa Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

S-au folosit bâte, macete şi cuţite de către ambele grupări, dar nu au fost persoane rănite. Participanţii la scandal au aruncat cu obiectele ce le aveau ăn mână către echipajul de jandarmi care a ajuns primul în zonă.

La data de 11 iulie 2025, în jurul orei 20.00, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 17 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că în zona unei unităţi medicale, din Sectorul 5, are loc un conflict între mai multe persoane. Menţionăm faptul că un echipaj de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, aflat în zonă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat conflictul dintre cele două familii şi a intervenit de urgenţă, moment în care persoanele implicate ar fi aruncat obiectele contondente şi obiectele tăietoare-înţepătoare pe care le aveau asupra lor”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.

Mai multe echipaje de poliţie, dar şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale care au ajuns la faţa locului, pentru aplanarea conflictului.

Menţionăm faptul că au fost identificate şi depistate mai multe persoane implicate şi conduse la sediul secţiei de poliţie, în vederea audierii. Totodată, în zona în care a avut loc incidentul au fost identificate mai multe obiecte contondente, dar şi mai multe obiecte tăietoare-înţepătoare, care ar aparţine persoanelor în cauză. Din datele şi probele administrate până la acest moment a reieşit faptul că, incidentul ar fi avut loc între membrii a două familii, pe fondul unui conflict anterior”, au precizat poliţiştii.

Aceştia au menţionat că nicio persoană nu a fost rănită şi nu a necesitat îngrijiri medicale, în cauză fiind avariat doar un autoturism care aparţine persoanelor implicate în eveniment.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti anunţă că a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de 6 persoane, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 12.07.2025 şi până la data de 10.08.2025 inclusiv, propunere ce a fost admisă de către judecător.

În data de 11.07.2025, în jurul orei 20:10, în timp ce se aflau în faţa Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, pe fondul unui conflict spontan între două grupări adverse, inculpaţii M.V., M.M.Ş., B.A.I., S.A., G.V. şi M.I., prin folosirea unor obiecte contondente, au provocat distrugeri la autoturismul unei persoane vătămate şi au ameninţat persoanele vătămate din grupul advers, aspect ce a provocat indignarea persoanelor aflate în zonă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, arată procurorii.

Alte 18 persoane au fost sancţionate contravenţional. Valoare totală a sancţiunilor este de 17.000 de lei.

Cercetările sunt în continuare efectuate de către D.G.P.M.B. – Poliţia Sectorului 5 Bucureşti, Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Aproape 700 de blocuri din București rămân fără apă caldă. Zonele afectate de lucrările la rețeaua termică

Aproximativ 700 de imobile din București rămân fără apă caldă pentru lucrări de înlocuire, modernizare şi reparaţii de conducte ale reţelei termice.

Unde a fost văzut criminalul din Mureș. Cum a reacționat când o familie l-a recunoscut

După mai bine de 12 ore de căutări pe malul Mureșului, politiștii au dat de urma bărbatului ce părea a fi suspectul căutat de aproape o săptămână după ce și-ar fi omorât fosta iubită și i-a incendiat casa.

Locomotiva unui tren privat a luat foc în Pașcani. Zeci de copii și adulți evacuați

Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar alte câteva zeci dintre care și mulți copii s-au speriat îngrozitor după ce locomotiva unui tren al unui operator privat a luat foc luni dimineață, în localitatea Pașcani, din județul Iași.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.